Prezentare
Detalii
În încercarea de a ține pasul cu trendul secularizat
până peste cap, părinții au căzut pradă spiritului epocii
oferind copiilor daruri efemere, o competiție, o întrecere
a aparatelor tehnologice tot mai sofisticate, care nu par a
mai avea vreo limită.
În cartea VERSURI PENTRU COPII, autorul, Delia
Winkels oferă o alternativă pertinentă, care ajută activ la
dezvoltarea intelectuală a celor mici. Se zice că până la
vârsta de 14 ani creierul copilului se dezvoltă din punct
de vedere fizic, iar în procesul de dezvoltare este ca un
burete care absoarbe orice informație, iar dacă li se oferă
conținut bun, copiii au șanse maxime de a se dezvolta
armonios și bine.
Poeziile din această carte plăcute la citit, ușor de
memorat pentru cei mici sunt o mare binecuvântare și un
izvor de inspirație pentru învățătorii de școală duminicală.
Poeziile ca „Steluțe sclipitoare”, „Un fulg de nea”, „Cu
inima curată”, „Rugăciune pentru copii”, au menirea de
a dezvolta imaginația copiilor, de a le crește un caracter
credincios și a reda fascinația Creatorului ascunsă în
fiecare detaliu al creației Sale.
Prin sclipirea inspirației divine, Delia observă aspectele
tainice ale lumii, prin limbajul îngrijit și aerisit încearcă
să însenineze mințile mici și să le trezească interesul
pentru Dumnezeu și veșnicie.
Totodată, în perioada pubertății și preadolescenței,
când copiii au mare nevoie de sprijin, se simt singuri,
abandonați, neînțeleși, și traversează serioase crize de
personalitate, în versuri ca:
„S-ascultăm în tăcere sufletul din noi
Să lăsăm dragostea să-l inunde
Oferindu-i lumina și căldura ei
Căci în ea fericirea se-ascunde”,
autorul se oferă ca sprijin pentru acești tineri, oferindu-le
alinare în luptele adolescenței, recunoscând că nu există
un cântec mai complet al fericirii, decât pe acordurile
calde ale iubirii. Poezia Deliei este călduroasă, realistă,
vie și plăcută la citire. Publicate și distribuite pe foarte
multe pagini de social media, aceste poezii sunt o oază de
odihnă pentru sufletele împovărate.
Delia se remarcă și ca un calofil convins, iubitoare
de frumos, surprinde în versurile ei momente, stări și
imagini din natură, care așezate în versuri se întind în
fața cititorului ca un film de calitate superioară, lăsând în
urmă bună dispoziție și nădejde, mai ales prin perspectiva
eternă bine definită a eului liric, vizibil iubitoare de
Dumnezeu.
-- Prof. Pastor Onisim Botezatu,
blogger creștin și autor al mai multor titluri de cărți,
printre care și două volume de poezii.
Informatii suplimentare
Informatii suplimentare
Cod | 30225 |
---|---|
Autor | Marinela Delia Winkels |
Editura | Carmel Print |
Nr. pagini | 60 |
Dimensiuni | 14,5 x 20,5 cm |
Anul publicarii | 2023 |
Seria | Nu |
Volum | Nu |
Colectie | Nu |
Editia | I |
Coperta | flexibila |
Legare | brosare |
Limba | Romana |
ISBN | Nu |
Comentarii
Scrie propriul tau comentariu.
Numai utilizatorii inregistrati pot evalua si scrie comentarii. Pentru a evalua si comenta, te rugam sa te autentifici sau sa-ti creezi cont.