Suferință și tărie: Cum să supraviețuiești în orice situație, redefinind totul

Katherine și Jay Wolf sunt doi soți a căror viață a luat o întorsătură total neașteptată atunci când Katherine a suferit un accident vascular la vârsta de 26 de ani. În urma acestuia, tânăra soție și mama unui bebeluș de șase luni a rămas imobilizată la pat, incapabilă să mănânce și să vorbească. O fracțiune de secundă a fost suficientă în cazul lor pentru a nărui zecile de planuri și de visuri pe care cei doi și le făcuseră pentru viitor. Cu toate acestea, nu s-au dat bătuți, au continuat să spere și să creadă că povestea lor va avea până la urmă un deznodământ fericit, și, cu multă muncă și credință în Dumnezeu au reușit să transforme un fatalist „totul s-a sfârșit” într-un pozitiv „nimic nu este imposibil”.

Cartea de față, Suferință și tărie, scrisă la un deceniu după accidentul vascular suferit de Katherine, vorbește despre lecțiile de viață pe care cei doi soți și le-au însușit în urma acestui eveniment tragic. Astfel, această carte poate fi considerată atât o amplă meditație asupra vieții și a ciudatelor ei întorsături, cât și o pledoarie pentru toți cei care nu s-au confruntat cu episoade tragice în viața lor pentru a face din propria poveste o capodoperă. Presărată cu povești adevărate pe care le-au trăit ei înșiși sau apropiații lor, dar și cu citate și povestiri biblice pline de tâlc, „Suferință și tărie” este o carte care îi va alina pe toți cei care au trecut prin încercări grele. Asta pentru că le va reaminti că nu sunt singurii care suferă, că indiferent de cât de greu ne lovește viața la un moment dat, trebuie să ținem cont de faptul că există cineva care suferă și mai mult decât noi și că viața merită să fie trăită chiar și atunci când ni se pare că am pierdut totul. Pentru că atunci când credem că am pierdut totul, trebuie să ne gândim întotdeauna și la ce am câștigat pe de altă parte…

CAPITOLUL 1: SCAUNE INVIZIBILE CU ROTILE

Descoperim astfel cum, o pierdere suferită în viață, ne poate dezvălui laturi ale ființei noastre pe care nu am știut niciodată că le avem. Iată ce ne dezvăluie astfel Katherine, într-unul dintre momentele ei de meditație, cu privire la limite:
„Limitele ne obligă să privim cu mai multă claritate ceea ce rămâne. Ne fac să scotocim în fundul frigiderului care este viața noastră și să găsim ceva ce nu am știut niciodată că avem și nu am știut niciodată că ne trebuie. Și, după ce îl găsim, ne gândim la modalități noi și mai bune de a ne folosi de el. Atunci când amestecăm toate aceste părți din noi – cele neglijate, cele suprasolicitate și cele pe care nu am știut niciodată că le avem –, ajungem într-un punct în care nu numai că supraviețuim, ci prosperăm în viață.”
Suntem invitați astfel să ne gândim că nu există doar scaune cu rotile vizibile, și că, din păcate, există foarte mulți oameni printre noi care se deplasează pe scaune cu rotile invizibile, din cauza anumitor lucruri pe care nu sunt capabili să le facă, în ciuda faptului că nu au nici un handicap. Tot aici, suntem invitați să ne gândim o clipă la viața celor țintuiți pentru totdeauna într-un scaun cu rotile și la toate persoanele care suferă de orice fel de dizabilitate, precum și la sentimentele și emoțiile lor. Conștientizăm astfel existența unui univers paralel al neputinței și suferinței care se desfășoară în paralel cu viața noastră perfectă, dacă e să o privim prin lentilele persoanelor cu dizabilități, dar la care noi, din păcate, suntem prea rar și prea puțin atenți. Pentru că altfel, dacă am fi mai conștienți de posibilitățile nelimitate pe care le avem atunci când ne putem bucura de un trup perfect sănătos, ne-am valorifica poate mai mult acest avantaj și ne-am bucura mai mult de o normalitate care  pentru alții înseamnă perfecțiunea.
Katherine și-a acceptat soarta nu cu resemnare, ci cu bucurie, considerând că scaunul ei cu rotile, nu o limitează să se bucure mai puțin, ci dimpotrivă îi dă ocazia să perceapă totul la un nivel mai înalt, gândind că:
„În împărăția lui Dumnezeu, scaunul acesta este locul meu de onoare. Iar scaunul tău invizibil cu rotile este locul tău de onoare.”

CAPITOLUL 2: O POVESTE NOUĂ

Cât de normală poate fi viața unei persoane țintuite într-un scaun cu rotile în condițiile în care lumea noastră este concepută în cea mai mare parte pentru persoane care se deplasează pe propriile picioare?
Cu siguranță că viața unei persoane cu dizabilități este mai complicată decât a uneia fără, însă asta nu înseamnă că plăcerile și bucuriile îi sunt total interzise. Îi urmărim astfel pe Katherine și Jay plecând într-o vacanță la Roma. Nu decurge totul perfect, dar cei doi au înțelepciunea de a-și aminti de Eben-Ezer și de faptul că Dumnezeu i-a ajutat până acum de fiecare dată. Așadar, de ce s-ar descuraja sau de ce și-ar face griji atât timp cât știu că Dumnezeu le este aproape? Cu alte cuvinte, de ce ne-am descuraja sau ne-am impacienta oricare dintre noi atât timp cât suntem conștienți că nu suntem singuri în încercările pe care ni le dă viața? Exemplele biblice referitoare la cât de iertător este Dumnezeu și la iubirea lui infinită îți vor reda speranța și încrederea că, chiar și atunci când lucrurile par a nu merge foarte bine în viața ta, trebuie să continui să speri și minunile nu vor întârzia să apară.

CAPITOLUL 3: REBELIUNEA VESELĂ

De ce amânăm pentru mai târziu să fim fericiți, atunci când avem toate datele pentru a fi fericiți chiar acum? De ce nu am sărbători evenimentele din viața noastră, chiar și pe cele nefericite precum aflarea veștii că suferim de o boală incurabilă, în loc să ne plângem de milă și să suferim inutil? De ce, atât timp cât suntem în viață, nu am alege să trăim, în loc să ne pregătim să murim? Cu alte cuvinte, spun cei doi autori în această secțiune, ar trebui să ne amintim mai des să fim suficient de deschiși și de curajoși pentru a accepta viața pe care o avem și să avem curajul de a celebra viața pe care n-o putem întrezări încă.

CAPITOLUL 4: DEZVOLTAREA POSTTRAUMATICĂ

„Trauma, mai ales cea care presupune o întâlnire apropiată cu moartea, poate să lumineze și mai mult natura efemeră și fragilă a unei vieți care părea odată eternă și solidă. Din acest motiv, după o traumă avem tendința de a aborda mai degrabă o atitudine de tip carpe diem decât să ne ghemuim după niște ziduri protectoare. Când ai trecut deja prin ce-i mai rău, te gândești, ce se poate întâmpla mai rău de atât? Da, bine, ai putea efectiv să mori, dar ajungi să te temi mai mult că nu profiți de a doua șansă în viață decât de moarte.”
Japonezii au transformat în artă repararea unui obiect de ceramică spart. Au numit-o kintsugi și constă în lipirea ceramicii sparte cu lac pudrat sau amestecat cu pudră de aur, argint sau platină. Japonezii ne-au învățat astfel o lecție foarte importantă despre viață. Viața noastră, cu cât trecem prin mai multe încercări grele, cu atât devine mai prețioasă, asemenea acestor obiecte reparate cu pudră de aur.
Trauma face parte din viață. În ciuda faptului că de la o generație la alta devenim din ce în ce mai sensibili și mai inadaptați la suferință ca specie, aceasta rămâne o realitate a vieții pentru care trebuie să fim mereu pregătiți. De aceea, în loc să ne încurajăm sensibilitatea și delicatețea, ar trebui din contră să ne antrenăm să fim mai puternici. Pentru că numai astfel, în cazul în care vom fi nevoiți să trecem printr-o traumă, vom putea beneficia de părțile pozitive ale acestei experiențe: o apreciere reînnoită pentru viață, noi posibilități, mai multă putere personală, relații îmbunătățite și o satisfacție spirituală mai mare. Altfel, riscul este ca o traumă să ne doboare cu totul și să ne arunce într-o amărăciune totală. O traumă trebuie să ne ajute să conștientizăm faptul, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Katherine și Jay Wolf că tot ce urmează după ea reprezintă a doua noastră șansă.

CAPITOLUL 5: SĂ NE ÎNTINDEM MÂINILE

„Ne temem de moarte pentru că nu vorbim despre ea și murim uneori fără să fi trăit cu adevărat. Ce păcat!”
Viața nu reprezintă doar promisiunea unor lucruri bune care ni se vor întâmpla pe parcurs. Viața vine la pachet cu bune și cu rele. Cu câștiguri și cu pierderi. Însă trebuie să conștientizăm faptul că chiar dacă vom pierde lucruri în viață, nu vom pierde niciodată cele mai bune lucruri pe care ni le rezervă Dumnezeu. Însuși Iisus spune că: „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33).
Înțelegând asta, vom ajunge astfel să nu ne mai agățăm atât de strâns de viața pe care o avem și în legătură cu care ajungem să credem că ni se cuvine. Învățăm să ne adaptăm perspectiva la schimbările care au loc în viața noastră și să vrem să ne continuăm povestea indiferent dacă condițiile ne sunt favorabile sau nu.

CAPITOLUL 6: CUNOSCUȚI PE DEPLIN, IUBIȚI PE DEPLIN

Partea bună a unui eșec este că are puterea de ne ajuta să facem schimbări de durată. Iar atunci când cineva ne arată că ne iubește cu adevărat, chiar și atunci când am eșuat lamentabil, ajungem să ne eliberăm. De frică. De frica de eșec. De frica de abandon. De minciuna că depinde numai de noi să ne împlinim destinul sau să ni-l distrugem.
Mulți dintre noi avem ghinionul să creștem în familii în care ni se spune adesea că nu suntem suficient de buni sau de vrednici, și astfel mintea, inima și visurile noastre se modelează după un tipar al fricii și neîncrederii. Biblia însă ne amintește că nu avem motive să ne pierdem încrederea în noi atât timp cât Dumnezeu ne vede nu cu furie sau dezamăgire, ci cu încântare și bucurie. Ne spune vorbe nu foarte diferite de cele pe care I le-a spus lui Iisus la botezul Lui: „Ești copilul meu iubit. Sunt foarte fericit că ești aici, pe pământ. Sunt foarte mândru de tine. Te iubesc”. Iar Iisus Hristos ne amintește de asemenea faptul că suntem valoroși și că merităm să credem în noi, nu doar în momentele în care excelăm, ci mereu, pentru că, spune el: „Ești vrednic nu pentru că ai avut realizări sau pentru că ai dat cea mai valoroasă reprezentație, ci pentru că valorezi totul pentru Mine”.

CAPITOLUL 7: CUM M-AM ELIBERAT DE RUȘINE

Katherine meditează la frumusețea pierdută a trupului ei. Fost model cândva, trupul însemna pentru ea o sursă importantă de venit. Acum însă, când trupul ei nu mai corespunde standardelor de frumusețe, Katherine înțelege că preocuparea excesivă pentru un trup muritor este o greșeală enormă. Atât timp cât preocupările noastre vor fi mai mult de natură spirituală și mai puțin mundane, vom începe să întrezărim adevărata frumusețe. Și așa cum spunea cineva la un moment dat, cei mai frumoși oameni sunt cei care au reușit să se ridice după suferințe grele cu și mai multă putere și cu și mai multă credință.
Vedem astfel cum lui Katherine i se propune să revină la meseria de model, așa cum arată ea astăzi și cum reușește cu acest trup imperfect să îi salveze pe alții de la suferințele prin care a trecut ea. Acest lucru devine astfel cea mai grăitoare dovadă a faptului că Dumnezeu țese cu un fir sacru diferitele părți ale noastre, reîntregindu-ne.

CAPITOLUL 8: ÎN SĂNĂTATE ȘI ÎN BOALĂ

Acesta este un minunat eseu despre căsătorie cu bune, cu rele și cu toate „riscurile” pe care ni le asumăm atunci când acceptăm să ne legăm destinul pe viață de o persoană pe care fără îndoială o iubim foarte mult în momentul căsătoriei, dar pe care nu știm dacă o vom mai iubi la fel de mult peste 2 sau 3 ani, sau poate peste numai șase luni.
Vedem astfel cum Jay Wolf și-a asumat acest risc atunci când a luat-o pe Katherine de soție, fără să știe că sub chipul acela perfect Katherine ascundea o malformație cerebrală din cauza căreia soția lui avea să se transforme fundamental după numai trei ani de la căsătorie. Viața lui Jay devine mai grea după accidentul cerebral suferit de soția lui, dar, cu toate acestea, acceptă situația, merge mai departe de soția lui și de cei doi copii ai lor, dintre care unul se naște după accidentul cerebral al lui Katherine și înțelege că o căsnicie înseamnă pe lângă iubire și devotament și multe sacrificii, pe care trebuie să le faci pentru a păstra ceea ce la un moment dat a reprezentat pentru tine fericirea supremă. Pentru că atunci când spui „DA” îți iei angajamentul de a-i fi alături partenerului tău și în sănătate și în boală.

CAPITOLUL 9: PUTEREA LUI „NOI”

Cum ar trebui să gestionăm suferința? Ar trebui să o „cărăm” singuri pe umerii noștri firavi, sau ar trebui mai degrabă să avem curajul de a o împărtăși cu membrii comunității din care facem parte?
Pe de altă parte, cum ar trebui să ne comportăm atunci când cineva suferă? Ce cuvinte ar trebui să îi adresăm, ce cuvinte ar trebui să evităm, pentru a-i face suferința mai ușoară și a-i oferi speranța de care are nevoie pentru a merge mai încrezător mai departe? În această secțiune vei găsi răspunsurile de care ai nevoie la aceste întrebări și  vei înțelege că atunci când ești alături de o persoană care suferă și îi preiei o parte din suferință ascultând-o și înțelegând-o, te eliberezi tu însuți de povara propriului sine și primești vindecare pentru rănile tale, o vindecare pe care doar astfel o poți găsi.

CAPITOLUL 10: CICATRICI SPLENDIDE

Cu toții avem cicatrici, fie pe trup, fie în suflet. Cicatricile vorbesc despre o parte din istoria noastră personală. Uneori ele spun chiar povestea supraviețuirii noastre. Sunt pietre Eben-Ezer care mărturisesc cât de departe ne-a dus Dumnezeu și, prin urmare, cât de departe ne va duce. Înseamnă că am învins dificultățile și am trăit.
Pentru unii dintre noi e nevoie ca ceva rău să se întâmple pentru a deveni mai buni. Așa cum, în cazul viței de vie, un an secetos și dificil, duce la obținerea unor struguri aparte din care iese un vin deosebit de special și de bun. Cicatricile noastre vorbesc în aceeași măsură despre suferința noastră, dar și despre vindecarea noastră spirituală și despre trecerea de la superficialitate, la o înțelegere mai profundă a sensurilor ascunse ale acestei vieți.

CAPITOLUL 11: CALEA DINAINTEA NOASTRĂ

„Dacă avem puls, avem și un scop. Nu am rămas pe acest pământ din întâmplare. Suntem aici astăzi pentru că am fost chemați de Dumnezeu în acest loc și în aceste împrejurări unice, în acest moment din timp și din istorie. Suntem aici pentru că mai avem viață de trăit, muncă de făcut și iubire de oferit. Nu contează dacă nu înțelegem de ce și nu pricepem cum; nu trebuie să cunoaștem toate aceste răspunsuri înainte să începem să trăim.”
Cei care trec prin mari suferințe se simt adesea nedreptățiți. Ei omit astfel total faptul că de fapt sunt niște privilegiați care au ocazia să perceapă niște nuanțe ale vieții cu totul și cu totul unice prin ochii lor de supraviețuitori. Ei omit astfel faptul că nu există nimic mai măreț în lume decât un om care a suferit mult și care nu s-a revoltat, nu s-a plâns și nu a încercat să se răzbune pe nimeni. Un astfel de om câștigă pentru totdeauna dragostea lui Dumnezeu și face tot posibilul să transmită mai departe lecția învățată prin suferință. Așa cum au făcut de altfel și Katherine și Jay Wolf prin intermediul taberei Hope Heals unde indivizi greu încercați de suferință își găsesc astăzi liniștea și pacea și puterea de a merge mai departe.

CAPITOLUL 12: SĂ AȘTEPTĂM CU RĂBDARE

„În Romani 5, Pavel descrie o imagine mistică a metamorfozei care ne ridică de la cea mai profundă suferință, la nădejdea nețărmurită. Pavel spune că putem aștepta cu răbdare atunci când suferim foarte tare; putem persevera pentru că știm că suferința noastră nu va fi în van. Putem aștepta orice cu răbdare, atât timp cât știm că în cele din urmă vom obține mai mult decât așteptăm. De fapt, ceea ce obținem la sfârșitul așteptării va fi atât de bun, încât ne va face să ne bucurăm de suferințele noastre, datorită a ceea ce s-a născut în noi pe parcursul acestui proces.”
Atunci când avem răbdare să vedem care este planul lui Dumnezeu pentru noi, caracterul ni se modelează și devenim mai buni. Totodată, având puterea să recunoaștem că nu contează numai ceea ce ni se întâmplă, ci și, mai ales, modul în care reacționăm la ceea ce ni se întâmplă, ne vom autoeduca permanent să acceptăm suferința ca pe o etapă firească din viață și să vedem în ea modul Lui Dumnezeu de a ne aduce mai aproape de El. Sau așa cum spune Jay Wolf în finalul acestei cărți, suferința este a doua noastră șansă în viață:
„Dar acum, viața mea răsturnată cu susul în jos mi-a dezvăluit cea de-a doua șansă în viață. Redefinirea mea a dus la o variantă a mea îmbunătățită. Și îmi iubesc cu adevărat viața. Vreau să o prețuiesc și să o apăr, chiar și cu părțile pe care nu mi le-aș fi imaginat niciodată. Și vreau să o trăiesc bine până la sfârșit. Așa să fie pentru noi toți.”
Te invit așadar să citești o carte care poate reprezenta pentru tine o schimbare fundamentală de paradigmă în ceea ce privește suferința și semnificațiile ei, și de ce nu, un nou început în modul de a-ți privi propria viață și încercările prin care ai trecut.