Carti
-
Viaţa în umbra pandemiei. Misterul efemerităţii
Misterul lui Dumnezeu, al prezenţei sale veşnice şi misterul omului, al existenţei sale, al efemerităţii, al vieţuirii orientate spre veşnicie; unicitatea fiinţei umane, frumuseţea orbitoare a existenţei sale, înţelepciunea umană care se naşte din comuniunea c...
Vezi mai mult25,00 Lei -
Dumnezeu şi ştiinţa
Există două tipuri de concepţii despre lume: cea oferită de religii şi de mituri şi cea propusă de ştiinţă.Religiile susţin un adevăr global, imanent, etern, complet, care include, în egală măsură, Natura şi Omul.Ştiinţa propune un scenariu parţial, provi...
Vezi mai mult29,00 Lei -
Paul din Tars
Cartea lui Holzner, Paulus, aparuta la Editura „Herder” (Freiburg im Breisgau, Germania), a cunoscut pâna acum 25 de editii si a fost tradusa în 8 limbi. Traducerea în limba româna a fost realizata pentru prima data pe la mijlocul anilor &rsquo...
Vezi mai mult25,00 Lei -
Sfântul Francisc, frate al tuturor şi a toate. Profil uman şi spiritual
Francisc şi fraţii săi au schimbat faţa Bisericii în acea întorsură delicată a istoriei pe care a constituit-o secolul al XIII-lea. Sfântul din Assisi a fost un om excepţional, fără îndoială, care i-a fascinat pe cei care l-au întâlni...
Vezi mai mult27,00 Lei -
Ieşirea din beznă. Impactul homosexualităţii asupra creşterii copiilor
Ieşirea din beznă. Impactul homosexualităţii asupra creşterii copiilor este o poveste despre victimizare şi supravieţuire, despre darurile preţioase ale credinţei şi speranţei, despre nevoia noastră universală de a ierta şi de a fi iertaţi şi despre triumful iubir...
Vezi mai mult29,00 Lei -
Pătimirea lui Isus. Ceea ce s-a întâmplat cu adevărat
Figura lui Isus continua, din fericire, sa atraga multimile si chiar simpatia unor oameni care nu sunt crestini. Succesul Bibliei ramâne nedezmintit. Or, pentru crestini, punctul culminant al Bibliei îl reprezinta patimirea urmata de învierea lui Cristos. Asa st...
Vezi mai mult17,00 Lei -
Evanghelie și tradiție rabinică
Între sursele rabinice si Noul Testament exista o indiscutabila înrudire si aceasta înrudire este subiectul lucrarii „Evanghelie si traditie rabinica” a pr. Michel Remaud, care, ca specialist în iudaism si crestinism, a analizat aceste doua rel...
Vezi mai mult27,00 Lei -
Creștini și evrei între trecut și viitor
Iata o carte importanta, în ciuda dimensiunilor sale modeste. Ea abordeaza chestiunea relatiilor dintre evrei si crestini într-un moment delicat al evolutiei lor recente, nu pentru ca acestea ar traversa o faza negativa, ci pentru ca, dupa decenii de recunoasteri amic...
Vezi mai mult19,00 Lei -
Schimbă durerea mea în dans. A trăi cu speranță momentele de încercare
Decenii de lectură a operelor lui Nouwen despre viaţa spirituală şi ministerul pastoral într-o lume îndurerată şi care avea nevoie de ajutor m-au făcut să cunosc interesul său profund pentru rugăciune şi capacitatea sa de a pătrunde natura umană cu un pro...
Vezi mai mult19,00 Lei -
Isus înainte de creștinism
În urma unei călătorii în Statele Unite ale Americii, din anul 2008, George Marius Nicoară a avut ocazia să citească o carte de spiritualitate intitulată Jesus Today, scrisă de preotul şi călugărul dominican Albert Nolan, carte pe care ulterior a şi tradus-...
Vezi mai mult29,00 Lei