Prezentare
Detalii
Ieşirea din beznă. Impactul homosexualităţii asupra creşterii copiilor este o poveste despre victimizare şi supravieţuire, despre darurile preţioase ale credinţei şi speranţei, despre nevoia noastră universală de a ierta şi de a fi iertaţi şi despre triumful iubirii adevărate.
Sunt tot mai evidente astăzi tentativele de redefinire a familiei pe plan judiciar şi legislativ, ca fiind o instituţie fără legătură cu copiii. În acelaşi timp, ascunsă de ochii publicului, creşte în ştiinţa psihiatriei o mişcare menită să declare ca normale toate parafiliile, inclusiv abuzul sexual asupra copiilor. Unii psihiatri chiar afirmă că incestul ar fi ceva sănătos. Se vede, aşadar, felul în care aceste două tendinţe se intersectează. De aceea, astăzi, mesajul acestei cărţi e deosebit de important.
Povestea lui Dawn Stefanowicz conţine mărturia şi ilustrarea dezastrului produs în vieţile unor copii prin abuz sexual şi alte elemente care aparţin subculturii gay. Pentru acest motiv, Out from Under ar trebui citită de fiecare legislator, avocat, medic sau profesionist în domeniul sănătăţii mintale, care se află în postura de a face lobby în apărarea interesului copiilor.
Fie ca societatea să acorde atenţie curajoasei mărturii a lui Dawn, ca să nu mai treacă şi alţi copii prin suferinţele îndurate de ea şi de fraţii ei. Trebuie să fim fermi în a refuza să ne sacrificăm copiii pe altarul diversităţii.
-- Michelle A. Cretella, dr. în medicină
Această carte oferă cititorului o perspectivă unică în ceea ce se poate numi „ciudata lume nouă” a rolurilor de părinţi (parenting) pentru persoanele implicate în relaţii homosexuale. În scrierea acestei cărţi, autoarea ne oferă cu mult curaj povestea unor perioade din viaţa ei şi a momentelor tulburătoare prin care a trecut ca fetiţă, adolescentă şi apoi tânără femeie. Aflăm detalii ale relaţiilor ei cu familia şi cu figurile parentale care i-au influenţat şi dominat viaţa, în timpul cât acestea îşi urmau modul de viaţă pe care-l aleseseră. În Out from Under, avem cu adevărat privilegiul să vedem nu doar experienţele bune, cât mai ales pe cele rele şi urâte prin care a trecut, dar şi familia ei deopotrivă. În această istorie despre cum a crescut şi cum a trăit, Dawn ne împărtăşeşte nu doar înşiruirea cronologică a experienţelor sale, ci şi provocările şi zbaterile emoţionale pe care a trebuit să le învingă pentru a deveni persoana care este astăzi. Moartea prematură a părinţilor săi i-a dat libertatea de acum lui Dawn să-şi dezvăluie povestea, atât pentru a se vindeca pe sine, cât şi pentru a-i informa şi învăţa pe cei care o vor citi.
În lumea noastră imperfectă, desigur că ne aşteptăm să vedem probleme în fiecare cămin, indiferent dacă părinţii sunt de orientare hetero sau homosexuală. Din nefericire, există aceia care, dintr-o corectitudine politică greşit orientată, ar dori să suprime orice menţionare a problemelor pe care le au cei ce cultivă relaţii homosexuale. În ciuda acestui lucru, Dawn a avut curajul de a dărui publicului povestea vieţii ei, pentru a ne ajuta să înţelegem ce fel de provocări am avea de întâmpinat în contextul acestor noi forme de coabitare.
Cu mult entuziasm, aşadar, recomand cititorilor povestea lui Dawn. Ea ne oferă descrieri şi imagini care trec dincolo de fapte şi informaţii, ca să simţim împreună cu ea toată experienţa zguduitoare prin care a trecut.
-- dr. John Raney, dr. Marc S. Dillworth şi dr. Sharon Quick.
În mod deloc surprinzător, cele mai temeinice studii efectuate demonstrează multiplele probleme emoţionale şi de caracter ale copiilor, adolescenţilor şi tinerilor care au crescut într-un mediu fără mamă sau fără tată.
Dawn Stefanowicz scrie din experienţă personală, descriind nefirescul împrejurărilor în care a fost crescută, ipocrizia celor din mediul ei care se prefăceau că nu văd acest nefiresc, precum şi singurătatea unui copil prizonier în mijlocul acelei situaţii.
În definitiv, această fetiţă era mai naturală şi avea sentimente mai normale decât ceilalţi, care se purtau ca şi când nu exista nimic neobişnuit. A avut o copilărie groaznică. Să nu credem că asta nu lasă urme şi cicatrici adânci. Şi nu credem că povestea ei e singulară. Cu unele variaţiuni, e povestea majorităţii acestor copii. Eu îi cunosc. Ei sunt siliţi să-şi reprime cele mai normale sentimente şi nevoi.
Ea însă a făcut o lucrare de caritate: a tras un semnal de alarmă, a deschis cel puţin ochii câtorva oameni, a mişcat măcar câteva inimi, pentru a obţine protejarea celor lipsiţi de apărare. Un asemenea proces începe de obicei prin câţiva disidenţi izolaţi, care au curajul şi libertatea interioară de a ieşi în faţă. Dawn va fi de acum o inspiraţie pentru mulţi alţii, fără îndoială.
-- Dr. Gerard J.M. van den Aardweg (Olanda)
Psiholog
Informatii suplimentare
Informatii suplimentare
Cod | 27270 |
---|---|
Autor | Dawn Stefanowicz |
Editura | Sapientia |
Nr. pagini | 254 |
Dimensiuni | 14 x 20 cm |
Anul publicarii | 2-21 |
Seria | Nu |
Volum | Nu |
Colectie | Creștinism în contemporaneitate |
Editia | I |
Coperta | flexibila |
Legare | brosare |
Limba | Romana |
ISBN | 978-606-578-437-6 |
Comentarii
Scrie propriul tau comentariu.
Numai utilizatorii inregistrati pot evalua si scrie comentarii. Pentru a evalua si comenta, te rugam sa te autentifici sau sa-ti creezi cont.