Bine ai venit!         

 
 
 
Nou

Apusuri zilnice: Un minut de pace pentru sufletul tău

Camelia Căpușan

Puncte de fidelitate Acumulezi 29 puncte daca scrii un comentariu la acest produs si 1 punct daca-l evaluezi.
Puncte de fidelitate Cumpara acest produs si acumulezi 88 puncte.
Browse
88,00 Lei

Disponibilitate: In stoc

Acumuleaza
puncte de fidelitate
si beneficiaza de ele


Recomanda KERIGMA.ro pe retelele de socializare si acumulezi 1 punct de fidelitate pentru fiecare recomandare.

Cumpara acest produs si acumulezi 88 puncte de fidelitate.

Aboneaza-te la newsletter si acumulezi 60 de puncte de fidelitate (valabil doar daca ai cont si doar la prima abonare).


Prezentare

Detalii

Un ragaz de liniste la sfarsitul fiecarei zile – o colectie de meditatii care te ajuta sa inchei ziua cu pace, recunostinta si speranta.
Fiecare apus poarta cu el o invitatie la reflectie. Dupa agitatia unei zile pline, sufletul are nevoie de un loc in care sa se opreasca, sa-si recapete linistea si sa priveasca spre Dumnezeu. Apusuri zilnice este o colectie de meditatii pentru fiecare seara a anului, menita sa te incurajeze sa lasi in urma grijile, sa descoperi lectiile ascunse in fiecare zi si inchei ziua cu privirea indreptata spre Dumnezeu.

Caracteristici:

Editie prezentata intr-un format de lux
Coperta cartonata cu insertii metalizate
Interior cu grafica florala si text in doua culori
Semn de carte textil
Margini rotunjite


Fiecare seara, o invitatie la odihna
După o zi plină de alergătură, Dumnezeu ne invită să ne oprim, să privim în urmă cu recunoștință, să-I încredințăm poverile pe care le-am purtat și să lăsăm în mâinile Lui ceea ce nu putem schimba. Seara nu este doar sfârșitul unei zile, ci începutul odihnei pe care o găsim în prezența Sa.
Apusuri zilnice este o colecție de meditații pentru fiecare seară a anului, menită să-ți așeze inima în pace înainte de culcare. Ca o continuare firească a volumului Răsărituri zilnice, această carte te însoțește la capătul fiecărei zile, chemându-te la reflecție, iertare, recunoștință și încredere. Fiecare meditație este o invitație de a încheia ziua cu privirea îndreptată spre Dumnezeu și cu sufletul odihnit în harul Său.
Prin aceste pagini, dr. Camelia Căpușan îți oferă o nouă „prescripție” pentru suflet: câteva clipe de liniște înainte ca ziua să se stingă, în care Dumnezeu vindecă rănile nevăzute, liniștește gândurile, reînnoiește speranța și pregătește inima pentru bucuria unui nou răsărit.

 

Aprecieri pentru aceasta carte


Una dintre calitățile invariabile ale frumuseții, scrie Virginia Woolf în Aventura lecturii, constă în faptul că îți trezește în minte dorința de a o împărtăși cu cineva, de a o dărui. În fața frumuseții Cuvântului revelat în Marea Carte, de care este îndrăgostită, Camelia a ales să o împărtășească cititorilor de azi și de mâine, invitându-i să o privească, să o admire, să contemple și să participe la marea transformare pe care o produce în fiecare dintre noi. Întâlnirile de seară cu meditațiile Cameliei sunt întâlniri prețioase cu noi înșine, cu Cuvântul care are puterea de a ne modela mintea și destinul, de a ne vindeca trupul și sufletul, de a restaura relațiile inter- și intrapersonale, cu Lumina care risipește întunericul din noi și din afara noastră.
—Lavinia Tec, conf. dr. Universitatea de Vest
*
Apusuri zilnice este o invitație la încetinire, introspecție și reconectare cu valorile considerate esențiale: credința, iubirea, adevărul, familia, prietenia și responsabilitatea personală. Autoarea transmite constant ideea că fericirea autentică și sănătatea profundă se construiesc prin caracter, relații și apropierea de Dumnezeu.
—Titus Corlățean, senator, preşedintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României
*
Această carte nu este o demonstrație de erudiție. Este mai degrabă o invitație la așezare. La o conversație liniștită despre ceea ce contează cu adevărat atunci când entuziasmul trece, când ambițiile se sting și când omul rămâne singur cu sine însuși. Iar dacă ea va reuși să îl facă pe cititor să se oprească măcar pentru câteva clipe din alergarea cotidiană și să se întrebe cine este, încotro merge și ce lasă în urmă, atunci și-a împlinit deja menirea.
—Octavian Hoandră, scriitor, artist plastic și jurnalist
*
Meditațiile Cameliei nu te lasă cum erai. Te schimbă, dacă alegi schimbarea. Te hrănesc, dacă îți este foame. Foame... de viață! De adevărata viață! Te cresc, dacă dorești să crești. Te țin sănătos și în trup, dar mai ales în suflet. Iar sufletul contează. Și te țin pe drumul cel bun, drumul spre veșnicie, dacă îl cauți cu toată inima. 
—Lidia Șchiopu, autoarea cărților Hai să vorbim despre noi, femeile și  Umblarea cu El, o aventură
*
După ce am parcurs cartea de față la nivel de manuscris, dar și cartea intitulată Răsărituri zilnice, de aceeași autoare, recomand cu încredere această carte ca pe o rețetă pentru creier, trup și suflet, pe care am primit-o de la medicul de cea mai mare încredere și pe care trebuie să o parcurg zilnic.
Mă regăsesc în multe aspecte ale cărții, dar unul dintre ele este cu privire la măsurarea timpului și deja le spun celor care mă întreabă că am pornit spre al doilea miliard de secunde consumate din viață.
—Petru Huțuțui, pastorul Bisericii Limanuri Bune, Botoșani
*
Apusuri zilnice nu este doar o carte. Este expresia unei vocații de a lumina, de a vindeca și de a construi oameni. Iar în spatele acestei cărți se află o autoare care și-a transformat profesia într-o misiune și credința într-o sursă de inspirație pentru ceilalți. Nu este o carte care îți oferă răspunsuri sofisticate, ci una care te invită să te oprești, să reflectezi și să redescoperi lucrurile simple: credința, iubirea, familia și responsabilitatea față de propria viață.
O lectură potrivită pentru cei care caută liniște, sens și repere morale într-o perioadă în care acestea par tot mai greu de găsit.
—Romeo Couti, directorul postului de televiziune TVR Cluj
*
Scrisă din dragoste de oameni, cartea Cameliei Căpușan este pilduitoare prin lecțiile practice de viață pe care le oferă. Ea ne reîndreaptă atenția spre lucrurile simple pe care ne-am obișnuit să le ignorăm, în goana de zi cu zi, îndemnându-ne să redescoperim frumosul, adevărul, autenticul: „Nu uitați să cultivați uimirea și bucuria în fața miracolului apusului – această clipă în care cerul își schimbă haina și ne amintește că frumusețea nu lipsește niciodată, doar trebuie privită. Cultivați uimirea și în fața fiecărui «mărunt» al vieții, care, de fapt, este vital”.
— Alexandra Mitrea, 
conf. univ. dr. AM. Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
*
Vă îndemn să citiți cartea Apusuri zilnice a Cameliei Căpușan, care este surprinzătoare prin teme, abordare, îmbinare de suflet și medicină și prin modul de abordare a temelor alese. Vă îndemn mai ales ca, după ce parcurgeți capitolele, să stați să meditați câteva minute la ce autoarea transmite cu sensibilitate, empatie și suflet.
—Daniela Ionescu, profesor, Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca
*
Pe drumul devenirii și împlinirii chemării primite, autoarea își ia un răgaz, după parcurgerea mai multor mile.
La acest popas privește în urmă la tot ce a modelat Marele Olar în ființa și viața ei.Ne împărtășește deschis și generos lecțiile învățate din Marea Carte și Marea Călătorie de până acum.
Extrem de meticulos și exact abordează cele trei dimensiuni umane – trup, suflet, duh – cu principii practice de îngrijire, în complexa rețea a relațiilor pe verticală și orizontală.
Asemenea alpiniștilor ce deschid drumuri pe crestele înzăpezite ale munților, făcându-le practicabile pentru turiștii ce vin din urmă, lucrarea de față are valențele unui ghid al peregrinului, pentru fiecare din noi, folositor, în măsura căutării noastre sincere.
—Dr. Simona Giurgiu, medic primar medicină de familie

 

Cuprins
Prefață
Prolog
Cuvânt-înainte

Simplitate: Începe cu simplificarea lucrurilor
2. Suflet: Dezvoltă-ți relația personală cu Dumnezeu
3. Caracter: Construiește-ți caracterul potrivit principiilor divine
4. Familie: Investește în relații semnificative cu cei din familie
5. Relații: Investește în relații autentice și sănătoase
6. Prietenie: Leagă prietenii sincere
7. Dezvoltare personală: Învață pentru a crește
8. Fericire: Caută fericirea autentică ce vine din interior
9. Autenticitate: Fii sincer și autentic în relațiile tale
10. Stăpânire de sine: Cheia dezvoltării personale și spirituale
11. Gândire pozitivă: Abordează viața cu o atitudine constructivă
12. Vorbire cu har: Alege-ți cuvintele cu atenție
13. Patimile lui Cristos: Expresia iubirii divine pentru omenire
14. Fără (pre)judecată: Evită să faci judecăți neîndreptățite
15. Empatie: Înțelege emoțiile celorlalți
16. Mulțumire: Fii recunoscător pentru tot ce ai
17. Bunătate: Arată compasiune și bunătate față de ceilalți
18. Integritate: Urmărește standarde etice în acțiunile tale
19. Altruism: Ajută-i pe ceilalți în mod dezinteresat
20. Creație: Celebrează-ți unicitatea și întreaga creație divină
21. Dragoste: Iubește și lasă-te iubit
22. Zâmbet: Râde și bucură-te de momentele mărunte ale vieții
23. Bucurie: Caută bucuria în lucrurile simple
24. Iertare: Iartă pentru eliberare și pace interioară
25. Generozitate: Dă fără a aștepta ceva în schimb
26. Identitate: Descoperă cine ești cu adevărat
27. Încredere: Încrede-te în Dumnezeu și îndrăznește
28. Înțelepciune: Aplică cunoștințele acumulate în mod înțelept
29. Încurajare: Încurajează-i pe ceilalți și fii un sprijin pentru ei
30. Înțelegere: Ascultă și încearcă să înțelegi perspectiva celorlalți
31. Libertate: Apreciază libertatea ta și respectă libertatea altora
32. Smerenie: Fii recunoscător și apreciativ
33. Optimism: Privește partea luminoasă a vieții
34. Perseverență: Nu renunța la visurile tale, în ciuda obstacolelor
35. Speranță: Păstrează-ți mereu speranța vie
36. Pace: Caută liniștea interioară și pacea în relațiile cu ceilalți
37. Priorități: Stabilește ce este cu adevărat important
38. Scop: Urmărește un scop și trăiește în conformitate cu el
39. Asumarea responsabilităților: Luptă pentru atingerea obiectivelor
40. Echilibru: Găsește armonia între diferitele aspecte ale vieții
41. Resurse: Administrează-ți resursele cu înțelepciune
42. Recuperare fizică: Acordă atenție sănătății tale fizice
43. Viziune: Vizează și vizualizează viitorul dorit
44. Curaj: Înfruntă frica și îndrăznește să faci lucruri noi
45. Proactivitate: Ia inițiativa și acționează
46. Timp: Trăiește cu folos azi și bucură-te de fiecare clipă
47. Reziliență: Fii perseverent și învață din eșecuri
48. Răbdare: Exersează răbdarea în fața provocărilor și dificultăților
49. Mentalitate: Cultivă o mentalitate pozitivă
50. Unitate: Colaborează pentru atingerea obiectivelor comune
51. Nașterea Mântuitorului: Lumină în întuneric; dragoste, speranță și împăcare
52. Binecuvântare: Recunoaște și apreciază binecuvântările din viața ta

 

Despre autor

Dr. Camelia Căpușan este medic primar neurolog și doctor în științe medicale, autoare și vorbitoare, dedicată slujirii oamenilor atât prin profesia sa, cât și prin scris. Din dorința de a aduce speranță dincolo de cabinetul medical, a început să aștearnă pe hârtie gânduri despre credință, sănătate și viața de zi cu zi, acesta fiind al doilea volum al său de meditații pentru fiecare zi. De asemenea, este invitată la conferințe pentru femei, unde vorbește cu autenticitate despre credință, sănătate emoțională și provocările vieții. Camelia și soțul ei, Nicolae, locuiesc în Cluj-Napoca și au doi copii.

Vezi mai mult

Informatii suplimentare

Informatii suplimentare

Cod 32049
Autor Camelia Căpușan
Editura Scriptum
Nr. pagini 464
Dimensiuni 14,5 x 20,5 cm
Anul publicarii 2026
Seria Nu
Volum Nu
Colectie Nu
Editia I
Coperta rigida
Legare brosare
Limba Romana
ISBN Nu

Comentarii

Scrie propriul tau comentariu.

Numai utilizatorii inregistrati pot evalua si scrie comentarii. Pentru a evalua si comenta, te rugam sa te autentifici sau sa-ti creezi cont.