Bine ai venit!         

Bine ai venit pe KERIGMA online!

 
 
 

Viața lăuntrică a bisericii

Ivan Plett

Puncte de fidelitate Acumulezi 29 puncte daca scrii un comentariu la acest produs si 1 punct daca-l evaluezi.
Puncte de fidelitate Cumpara acest produs si acumulezi 15 puncte.
15,00 Lei

Disponibilitate: In stoc

Acumuleaza
puncte de fidelitate
si beneficiaza de ele


Recomanda KERIGMA.ro pe retelele de socializare si acumulezi 1 punct de fidelitate pentru fiecare recomandare.

Cumpara acest produs si acumulezi 15 puncte de fidelitate.

Aboneaza-te la newsletter si acumulezi 60 de puncte de fidelitate (valabil doar daca ai cont si doar la prima abonare).


Prezentare

Detalii

Perioada de slujire în Biserică și în lucrarea săvârșită la editura „Creștinul” a fost marcată de unsprezece ani petrecuți în închisoare și în lagăre de concentrare. Acolo a început el manuscrisul acestei cărți. Scria „aranjându-și” pe genunchi caietele, care erau greu de găsit pe atunci. Scria după ce termina munca istovitoare din lagăr, uitând de odihnă. Scria pe ascuns, uitându-se când într-o parte, când într-alta, să vadă dacă nu cumva vine gardianul. Scria ca răspuns la întrebările pe care le primea deseori de la întemnițații și ofițerii din lagăr: „În ce constă puterea, stabilitatea și biruința vieții creștine?”.

Cartea se adresează cititorilor care sunt deja membri ai Bisericii – Biserică nu în sensul clădirii, al templului, ci în sensul comunității creștinilor ce au credința adevărată și trăiesc după învățătura lui Isus Hristos.

Aspectele exterioare ce țin de viața creștinilor sunt ușor de recunoscut și accesibile oricui. Însă conținutul acestei cărți arată procesele lăuntrice din viața Bisericii și a membrilor ei.

Cuprins

I. Ajutor pentru îndreptare
1. Biserica Locală
2. Judecata de sine
3. Răul din noi este scos la iveală
4. Îndemnul
5. Convingerea
6. Mustrarea
7. Acuzații reciproce
8. Disciplinarea

II. O inimă largă
1. Grija reciprocă
2. Dăruirea de sine
3. Slujirea
4. Exemplu unul pentru altul
5. Rugăciunea
6. Postul

III. Slujirea prin Cuvânt
1. Râvna pentru aceasta
2. Mângâierea
3. Zidirea
4. Învățătura

IV. Despre starea bisericii
1. Despărțirea
2. Dezbinători și tulburători
3. Porțile iadului nu o vor birui

Fragmente sugestive

Noi suntem creați de Dumnezeu pentru a trăi în comunitate, nu în singurătate, măcar că uneori avem nevoie și de ea. „Dar dacă umblăm în lumină, după cum El Însuși este în lumină, avem părtășie unii cu alții” (1 Ioan 1:7). Noi avem această nevoie de a fi iubiți și de a putea iubi pe cineva. Avem nevoie să fim influențați în bine de alți copii ai lui Dumnezeu și, la rândul nostru, să-i influențăm pe ei. Toate aceste lucruri le avem în biserică. În biserică suntem treziți dacă am ațipit; suntem mângâiați dacă suntem în necaz; suntem avertizați dacă ne abatem de la adevăr. În biserică primim hrana spirituală care contribuie la creșterea noastră în duh. În biserică suntem mustrați dacă am păcătuit și acolo sunt înălțate rugăciuni către Dumnezeu pentru noi. La o astfel de slujire ne cheamă și Cuvântul lui Dumnezeu: „Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit” (1 Petru 4:10).

Dacă omul este atent la starea sa personală, dacă se cercetează și se pune la încercare, el neapărat își va vedea greșelile și se va osândi înainte de a fi judecat din exterior. Însă dacă omul nu se judecă singur, atunci alții din jur încep să-l judece și să-l mustre. „Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, și pocăiește-te!” (Apocalipsa 3:19).

Judecata din exterior și pedeapsa lui Dumnezeu nu îl corectează pe om, ci îl provoacă să se judece pe sine, pentru că doar o astfel de judecată aduce schimbare.

În viața noastră se întâmplă să avem înclinații păcătoase pe care nici nu le bănuim. Mai mult decât atât, dacă cineva ne vorbește despre ele, suntem gata să ne apărăm. Pentru a ne ajuta să vedem ce se ascunde înlăuntrul nostru, Domnul permite acestui rău să se manifeste în fapte și în vorbă.

De obicei, oamenii sunt indignați mai mult pentru faptul că răul a ieșit la iveală, decât de realitatea că el se află în interiorul lor.

Dacă ne deranjează doar faptul că ne-am făcut de rușine în fața oamenilor, aceasta nu este judecata răului, ci doar o condamnare a noastră pentru că am dat dovadă de neatenție și nu am putut să ne stăpânim răul din interior. Această întristare nu este de la Dumnezeu, ci este una egoistă. Ea nu aduce corectare. În îndurarea Sa, Domnul permite ca păcatul nostru să se manifeste, ca prin aceasta să ne judecăm singuri. Atunci când ajungem să urâm răul din inima noastră, nu doar manifestarea lui exterioară, ne vom osândi singuri și vom căpăta eliberare. Dacă nu osândim viciul de care avem cunoștință, Dumnezeu va trimite în calea noastră prieteni care ne vor mustra și ne vor sfătui.

Oamenii sunt predispuși mai degrabă să recurgă la prefăcătorie decât să dea îndemnuri și să vorbească pe față despre greșeala unui alt om. Ba mai mult, chiar cei care încalcă în mod conștient hotărârea lui Dumnezeu sunt găsiți buni (Romani 1:32). Toate acestea se fac cu scopul de a păstra o relație bună cu oamenii din jur, în special cu cei care au potențial să le influențeze bunăstarea proprie.

Nu este bine când se încep discuții despre greșeala comisă „pe la spatele” celui care s-a abătut de la adevăr. Deseori noi preferăm să nu vorbim pe față despre abaterea fratelui, pentru a evita neplăcerile. Dar noi suntem chemați nu să ne învinuim unii pe alții, ci să ne îndemnăm.

Vezi mai mult

Informatii suplimentare

Informatii suplimentare

Cod 27760
Autor Ivan Plett
Editura Perla suferintei
Nr. pagini 126
Dimensiuni 14,7 x 21 cm
Anul publicarii 2021
Seria Nu
Volum Nu
Colectie Nu
Editia I
Coperta flexibila
Legare brosare
Limba Romana
ISBN 978-606-8895-61-1

Comentarii

Scrie propriul tau comentariu.

Numai utilizatorii inregistrati pot evalua si scrie comentarii. Pentru a evalua si comenta, te rugam sa te autentifici sau sa-ti creezi cont.