Viața ca o luptă nesfârșită. Studiu practic din cartea Iosua

Nu mai e un secret că trăim o viaţă creştină ca făina văduvei din Sarepta. Pe fund de oală. Lipsa de resurse şi idei, lipsa unei viziuni luminoase naşte rahitici spiritual, ce au ca perspectivă o peşteră în care un Obadia cu chip angelic le aduce zilnic o bucată de pâine, în timp ce corbii lui Ilie râd până li se albesc ciocurile.

Nu e uşor să te învârţi patruzeci de ani în cerc. Nu e uşor să trăieşti cu amintirea unui Egipt în care castraveţii erau desert şi cu speranţa unui Canaan fabricat de o imaginaţie arsă de soare, cu struguri mari cât uriaşii aferenţi. Întreaga experienţă a Exodului e o lecţie cu obiecte pe care Dumnezeu o foloseşte pentru a ne învăţa nu numai ce e mântuirea, ci şi ce înseamnă o viaţă victorioasă, abundentă, plină, nu fără înfrângeri, ci fără văicăreli, nu fără ispite, ci fără cedări facile de teritorii.

CUPRINS

Prefaţă    7
Puţină geografie spirituală în loc de introducere.. 9
Dincolo de graniţă    17
Rahav - de la felinarul roşu la funia cărămizie.. 27
Să trecem Iordanul    35
Ziua de dinaintea luptei    43
Căderea zidurilor    51
Acan - păcatul care distruge şi pe alţii    59
Pâinea cu mucegai    67
Nu va apune soarele    77
Până la capăt    87
Mai bine un câine viu    95
A doua oprire    103
Cetăţile de scăpare    113
Luptele ce nu ar trebui luptate    121
Biruitori până la capăt    129

Prefaţa

Cartea aceasta trebuia să fie o carte pe care să o scrii uşor, dar nu a fost aşa. Aveam o afinitate reală faţă de subiect ce avea personaje conturate, tăioase, conţinea adrenalină, studiasem suficient şi mai ales ţinusem predici în biserică din memoriile generalului Iosua.
Îmi ieşisem însă din ritm.
Lucrurile pe care nu le faci zilnic ţin să se depărteze pe nesimţite de verbul „trebuie". Am început să lenevesc şi să-mi găsesc scuze, ce mă făceau să torc ca o pisică în poala unei bătrâne bogate şi singure.
A venit virusul şi ne-a obligat să stăm mai mult prin casă şi astfel că o situaţie generată din exterior m-a obligat să termin ce începusem cu trei ani înainte.
Mulţumesc Cerului pentru toate felurile subtile de a ne obliga să avem principii ce să ţină mai mult de trei zile.
Sunt mulţumitor familiei ce mă încurajează, celor de la Cireşarii ce pun visul în conturul realităţii.
Mulţumesc bisericii ce mi-a oferit în ultimii cinci ani liniştea necesară să pot scrie nu numai predica. O biserică dinamică, voioasă, pocăită şi jertfitoare de care sunt tare mândru. O biserică ce se găseşte geografic în Beiuş şi în Londra, dar spiritual are ramificaţii în toată lumea datorită internetului folosit responsabil.
Bisericii şi slujitorilor dedicaţi le dedic această carte...

-- Vladimir Pustan, Iunie 2020