Spre infinit. Poezii creștine

Cine si-ar fi putut imagina ca infinitul poate fi cuprins chiar de inima omului? A fost sadit in noi, in fiecare, de Creatorul nostru. Omul nu este doar o fiinta finita, cum afirma gandirea contemporana, ci si o fiinta infinita. Insatisfactia omului in fata finitului, aspiratia sa catre infinit sunt manifestari ale divinului in om, sunt marturia omului in ceea ce priveste existenta lui Dumnezeu si nu doar a lumii.

Spre infinit, spre nepatruns,
Ades calatorim cu gandul…
Spre locul unde e ISUS.
Iar cand vom parasi pamantul,
Pe langa mii de galaxii,
Noi vom zbura – a Sa mireasa –
Spre infinit, spre vesnicii,
Stiind ca vom ajunge ACASA.

In cele din urma, depinde de fiecare ce alege: Sa urce spre lumina sau sa coboare in abis. Dragostea lui Dumnezeu este aceeasi pentru fiecare.


 


 


 Despre autoare


Elena Costandin, nascuta Luca, locuieste in Alba Iulia, jud. Alba, si are doi copii: Marius si Beniamin. A inceput sa scrie versuri nascute din dorinta de a-si exprima dorul ei dupa cer, cu atat mai mare cu cat sotul ei este deja acolo. In primul sau volum de poezii, Dor de cer, autoarea isi exprima dorul dupa Imparatia lui Dumnezeu, iar in volumul de fata, Spre infinit, martu­riseste credinta si bucuria ca intr-o zi Il va intalni pe Dumnezeul caruia Ii slujeste si care i-a pregatit un loc ACASA.