Siguranța mântuirii noastre. Creșterea în Duhul. Vol. 4. Studii din Ioan 17

Ultimul volum al acestei serii de studii din Ioan 17 continuă să trateze subiectul sfințirii și în mod deosebit rolul și lucrarea Duhului Sfânt în cadrul acestui proces divin. Martyn Lloyd-Jones susține că „aplicarea adevărului este aproape la fel de importantă ca adevărul în sine”, așa că de-a lungul cărții cititorii vor traversa de multe ori mica punte dintre castelul grandios al doctrinei biblice și târgul lumii, ca să vadă strălucind în viața obișnuită a unui creștin frumoasele veșminte ce poartă inscripția Regelui și care sunt menite să îndrepte către El ochii unei lumi pierdute. Diavolul, lumea și firea pamântească se împotrivesc puternic, iar ispitele sunt multe, însă Duhul Harului Îl va păstra în siguranță pe acest creștin până în clipa în care cererea Marelui Preot va fi onorată: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu mine și aceea pe care Mi i-ai dat Tu”.
 
Doar cu câteva ore înainte de a fi trădat și arestat, Domnul Isus a înălțat această măreață rugăciune de Mare Preot - unul din cele mai intime momente dintre Hristos și Tatăl Lui, care au fost înregistrate în Scripturi. Ioan 17 a fost o mare încurajare pentru creștinii de-a lugul secolelor, deoarece aici este afirmată cu putere siguranța mântuirii noastre în El.
În felul lui specific, expunând verset cu verset cuvintele Domnului Isus, predicatorul Martyn Lloyd-Jones, așează înaintea noastră bogățiile, adâncimile, minunile și, bineînțeles, siguranța planului lui Dumnezeu de mântuire.

Ultimul volum al acestei serii de studii din Ioan 17 continuă să trateze subiectul sfințirii și în mod deosebit rolul și lucrarea Duhului Sfânt în cadrul acestui proces divin. Martyn Lloyd-Jones susține că „aplicarea adevărului este aproape la fel de importantă ca adevărul în sine”, așa că de-a lungul cărții cititorii vor traversa de multe ori mica punte dintre castelul grandios al doctrinei biblice și târgul lumii, ca să vadă strălucind în viața obișnuită a unui creștin frumoasele veșminte ce poartă inscripția Regelui și care sunt menite să îndrepte către El ochii unei lumi pierdute. Diavolul, lumea și firea pamântească se împotrivesc puternic, iar ispitele sunt multe, însă Duhul Harului Îl va păstra în siguranță pe acest creștin până în clipa în care cererea Marelui Preot va fi onorată: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu mine și aceea pe care Mi i-ai dat Tu”.

Cuprins

1. „Fă-ți timp să fii sfânt”   
2. „De aceea, omorâți...”   
3. Bine îmbrăcați din punct de vedere spiritual   
4. Lucrarea Duhului Sfânt   
5. Diferiți în toate   
6. Tânjirea Duhului Sfânt   
7. Fiți plini de Duh   
8. Controlat de Duhul   
9. Templul Duhului Sfânt   
10. Uneltirile diavolului
11. Unirea Duhului
12. Cu El în glorie

Fragmente sugestive

Primul pas în viața de credință este aplicarea constantă a adevărului pe care l-am crezut, îndreptarea vieților noastre zilnice după aceste doctrine mărețe pe care le-am studiat. Iată primul lucru. Cu alte cuvinte, nu trebuie să așteptăm niște experiențe mărețe. Din contră, dacă vrem experiențe mărețe, tot ce avem de făcut este să aplicăm ce credem. Atunci le vom primi.

Trebuie să învățăm că sfințirea nu este așa de mult o chestiune de sentiment și sensibilitate, cât de aplicare a adevărului pe care l-am crezut. Aceasta este o problemă aproape constantă. Cu toții se pare că ne dorim instinctiv să simțim ceva înainte de a crede, și există mari mulțimi de oameni care își petrec anii așteptând și implorând o anume senzație, o anume experiență. Argumentul lor este: „Numai de-aș cunoaște aceste lucruri, numai de-aș fi absolut sigur, de-aș experimenta ce am citit că li s-a întâmplat altora, atunci aș trăi și eu «viața de sfințire».”

Poate că te trezești dimineața simțindu-te uscat și rece în duhul tău și complet lipsit de viață în sens spiritual. Motivul poate fi parțial unul fizic sau o grămadă de alte lucruri și s-ar putea să ai o stare total contrară adevăratei rugăciuni. Dar nu contează ce simți; trebuie să-ți spui: „Mă socotesc mort față de păcat și viu pentru Dumnezeu; știu că lucrul acesta e adevărat și de aceea, o să vorbesc cu Tatăl meu!” Pe tărâm natural, nu așteptăm să ne simțim în starea potrivită ca să facem anumite lucruri ‒ cel puțin, sper că nu așteptăm. Nădăjduiesc că în calitate de soți, soții, părinți și copii, facem lucrurile pe care trebuie să le facem, indiferent de cum ne simțim. Același lucru se aplică relației noastre cu Dumnezeu. Socotiți-vă, acționați pe baza acestui adevăr măreț pe care spuneți că-l credeți, și duceți-vă în prezența Lui, cerându-I mai întâi de orice să vă ierte pentru uscăciunea voastră și pentru lipsa unui simțământ viu al Duhului. Mărturisiți acest lucru, recunoașteți-l și cereți-I să vă dăruiască libertate și să Se manifeste înaintea voastră. Aceasta e viața de credință și voi singuri trebuie să faceți acest lucru. Nu așteptați să fiți mișcați; mișcați-vă singuri și veți descoperi că Duhul e prezent.

Oamenii care au scris Evangheliile, sub călăuzirea Duhului s-au înțeles atât pe ei înșiși, cât și pe noi atât de bine încât au știut că nu e niciodată de ajuns doar să afirmi adevărul; el trebuie aplicat. Desigur că nu ne place aplicația, deoarece când adevărul e aplicat, începe să ne doară. Ne place să ascultăm descrieri mărețe ale adevărului care nu devine niciodată personal; dar fie că ne place, fie că nu, Scripturile îl aplică oricum.

Indiferent ce perspectivă avem asupra sfințirii și a sfințeniei, pot să vă demonstrez foarte ușor că Scriptura vine și ne spune foarte simplu și clar că trebuie să încetăm să facem anumite lucruri. De exemplu, Pavel îi spune lui Timotei: „Fugi de poftele tinereții” (2 Tim. 2:22); nu-i spune să stea să se roage pentru poftele acestea, ci efectiv să fugă!

A fi mai interesat de puterea Duhului, de experiențele sau de darurile date de Duhul decât de Duhul Însuși, înseamnă oare a-L întrista și a-L insulta? Nu cred că lucrul acesta mai are nevoie de elaborare, de vreme ce ne vin în minte ilustrații evidente. Nu poți insulta oamenii mai mult ca atunci când le dai impresia că nu prea te interesează de ei, ci doar de ceea ce pot face pentru tine. Există ceva mai ofensator decât să simțim că noi, ca oameni, nu suntem doriți datorită a ce suntem noi înșine, ci doar pentru ceea ce putem oferi? Totuși, putem aluneca foarte ușor în starea aceasta față de Duhul Sfânt. Dacă noi dorim experiențe, daruri și manifestări mai mult decât pe Însuși Duhul, Îl insultăm. Oh, cât de adesea suntem vinovați de asta! Suntem nerăbdători să avem putere în predicare, putere în viețile noastre, suntem nerăbdători să arătăm anumite lucruri spectaculoase în experiența noastră, dar între timp, Duhul Însuși este dat uitării, astfel că deseori, suntem vinovați de întristarea Duhului sensibil, sfânt și delicat al lui Dumnezeu.

Și ceea ce vrea Domnul nostru aici este următorul lucru: Îi vorbește Tatălui Său și Îi spune, de fapt: „Tată, abia aștept lucrul acesta.” După cum spune autorul epistolei către Evrei: „care, pentru bucuria care-i era pusă înainte...” (Evrei 12:2) ‒ El a văzut-o, știa ce anume urma. Așa că aici, Se îndreaptă spre Tatăl și-I spune: „Tată, vreau...” Ei M-au văzut în trup, M-au văzut ca Om al durerii și obișnuit cu suferința; M-au văzut ca acela care nu avea unde să-Și odihnească capul; Mă vor vedea cu cununa de spini pe frunte, Mă vor vedea cu sângele țâșnind din mâini și din coastă. M-au văzut în zilele umilirii Mele și au crezut în Mine, Tată; și vreau ca ei să Mă vadă și în gloria Mea, și să privească mult și îndelung la Mine așa cum sunt cu adevărat și așa cum voi fi. Iată ce te așteaptă pe tine și pe mine.