Prezentare
Detalii
A fi ortodoxă şi în acelaşi timp reformată era pentru Biserica românească transilvăneană o realitate. Este adevărat că acest apelativ nu a fost unul oficial, ci el este rezultatul analizei de faţă, nevoite să dea un nume distinctiv acelei realităţi. El nu vrea să acopere doar latura dogmatică a activităţii Bisericii ardelene, mai ales că nu aceasta a suferit cele mai multe transformări. Termenul s-a vrut ilustrativ în primul rînd pentru progresul în plan administrativ-organizatoric şi pastoral determinat de convieţuirea cu Reforma protestantă, care s-a dovedit un excelent stimul pentru revitalizarea valorilor ortodoxe şi un izvor de inspiraţie pentru cei dornici să purceadă la îmbunătăţirea trăirii spirituale a românilor. Dialogul între cei doi piloni ai creştinismului a presupus, ca orice dialog, confruntare şi interferenţă, poate de cele mai multe ori confruntare şi în prea puţine cazuri interferenţă. Acest dialog a creat însă o atmosferă deosebit de prielnică românilor, combinarea dintre efortul misionar al autorităţilor şi diplomaţia ierarhiei ecleziastice ortodoxe aducînd pe scenă o valoroasă literatură în limba română şi o serie de acte privilegiale care au transformat fundamental atît masa umană amorfă şi lipsită de coordonare anterioară Principatului, cît şi Biserica acesteia. Instituţia ecleziastică românească a ieşit astfel din sfera incertitudinii constituţionale şi şi-a constituit o structură disciplinată şi eficientă şi un program pe măsura aşteptărilor timpului. Este exclus ca evoluţia să fi fost aceeaşi, dacă s-ar fi acţionat doar din iniţiativa românilor. În lipsa impactului Reformei protestante, am fi avut astăzi mai puţini martiri în calendar, dar şi istoria acestui spaţiu ar fi fost vitregită de un veac de manifestare românească, prin intermediul literaturii religioase în limba română, prin cel al încercărilor de înlăturare sau măcar de îmbunătăţire a consecinţelor statutului discriminatoriu aplicat românilor ardeleni.
-- Ana Dumitran