Prezentare
Detalii
„Mă întreb oarecum nedumerit de ce mulți creștini par să considere Vechiul Testament ca ridicând anumite probleme. Cunosc răspunsurile tipice, dar găsesc că multe dintre aceleași «dificultăți» i se aplică și Noului Testament. Nu mă miră de ce unii păstori și învățători sunt descumpăniți de sarcina predicării din Vechiul Testament. Vreme de aproape două sute de ani, o mișcare plină de scepticism a criticii Vechiului Testament a ajuns să pună stăpânire pe universitățile și seminarele noastre teologice; aceasta a încercat să scoată din Vechiul Testament ideea de Dumnezeu, a sugerat că documentele Vechiului Testament sunt deosebit de complexe și complicate, și a reușit să transforme studiile asupra Vechiului Testament, făcându-le, în cea mai mare parte, plictisitoare, neînsuflețite și destul de opace. Desigur că unii studenți găsesc atractivă această critică aplicată Vechiului Testament de marii specialiști. Însă mulți pur și simplu ajung să desconsidere Vechiul Testament. Dacă e atât de complicat pe cât li s-a spus, înseamnă că e mult prea derutant și ezoteric ca să-și bată capul cu el. De aceea, se rezumă la a trece prin Psalmi cu ocazia ceremoniilor mortuare ivite.
Nu am pornit o cruciadă împotriva dușmanilor studiilor dedicate Vechiului Testament. Avem de învățat chiar și de la «dușmani.» Pe deasupra, în ultimii ani au fost mult mai multe semne promițătoare în domeniul studiilor din Vechiul Testament. Dar cred în continuare că mișcarea tradițională a criticii Vechiului Testament a dus la subminarea acestuia pentru biserică. E greu de admis că volumul de față, de mici dimensiuni, va putea inversa starea de lucruri, însă are menirea de a fi un exercițiu de lectură a Vechiului Testament, pentru bucurie și beneficii. Vorba mamei soacre, «Măcar e diferit!» Și poate cuiva îi va fi de folos.
În cea mai mare parte, ceea ce voi face în aceste pagini este să aduc în discuție exemple din narațiunile Vechiului Testament. Fiindcă veni vorba, ar fi util să avem la îndemână textul biblic ca să putem proceda asemenea celor din Bereea.”
-- Dale Ralph Davis
Cuprins
Prefață
Capitolul 1: Abordare
Capitolul 2: Ciudățenii
Capitolul 3: Teologie
Capitolul 4: Împachetare
Capitolul 5: Meschinării
Capitolul 6: Macroscop
Capitolul 7: Asimilare
Capitolul 8: Centru
Capitolul 9: Sinteză
Despre autor
Dale Ralph Davis este pastor al Bisericii Woodland Presbyterian din Hattiesburg, Mississippi. Anterior a ținut cursuri axate pe Vechiul Testament, la Reformed Theological Seminary, Jackson Mississippi. A scris comentarii asupra cărților Iosua, Judecători, 1 și 2 Samuel, 1 și 2 Împărați.
Informatii suplimentare
Informatii suplimentare
Cod | 28318 |
---|---|
Autor | Dale Ralph Davis |
Editura | Faclia |
Nr. pagini | 230 |
Dimensiuni | 14 x 20,5 cm |
Anul publicarii | 2022 |
Seria | Nu |
Volum | Nu |
Colectie | Nu |
Editia | I |
Coperta | flexibila |
Legare | brosare |
Limba | Romana |
ISBN | 978-606-044-045-1 |
Comentarii
Scrie propriul tau comentariu.
Numai utilizatorii inregistrati pot evalua si scrie comentarii. Pentru a evalua si comenta, te rugam sa te autentifici sau sa-ti creezi cont.