Detalii
Cartea aceasta descrie in mod amanuntit intunericul mintal si regimul mincinos prin care au trecut generatii sub
comunism. Ea va face inima fiecarui cititor sa-si doreasca sa auda "cuvintele vietii vesnice" si sa vada "adevarata
Lumina care lumineaza pe orice om, venind in lume!"
-- MIHAI WURMBRAND
Cercetarea pe care pastorul Vasilica Croitor o intreprinde in acest volum vine sa suplineasca tocmai ceea ce
lipsea cartilor de istorie a Bisericii Penticostale din Romania scrise pana acum - obiectivitatea. Aceasta corectie
se face prin introducerea aspectului colaborarii cu fosta Securitate, cat si prin reinterpretarea evenimentelor in
lumina noilor dezvaluiri, sustinute cu documente din arhiva CNSAS.
-- Dr. JOHN F. TIPEI
Prin documentarea si ananaliza impecabila a mecanismelor generale, ideologice si institutionale, politice, sociale,
eclesiale, sociologice si chiar psihologice, care au favorizat colaborationismul, cartea "Rascumpararea memoriei"
poate fi socotita un model de elucidare a relatiei dezastruoase cu Securitatea si comunismul, nu doar pentru
bisericile locale ale intregului Cult Penticostal, ci si pentru celelalte culte din Romania, ramase inca restantiere la
acest capitol al asumarii si "vindecarii prin marturisire".
-- ION ZUBASCU
DESPRE AUTOR
Vasilica Croitor este pastorul Bisericii "Betleem" din Medgidia si al Bisericii "Betel" din Constanta. Dupa
absolvirea Institutului Teologic Penticostal din Bucuresti (promotia 1997), a primit chemarea de a sluji in Medgidia,
luand parte la infiintarea mai multor biserici in judetul Constanta. Din 2008 este vicepresedinte al Comunitatii
Regionale Penticostale Constanta.
Pasionat de misiunea externa, Vasilica a calatorit in multe tari in scop misionar si a luat parte la infiintarea
Agentiei Penticostale de Misiune Externa. Ca traducator si editor, a coordonat aparitia a zeci de carti crestine in
limba romana, prin Editura Succeed Publishing.
Vasilica este casatorit cu Mihaela si impreuna au doi copii, Denisa si Beniamin.
Cartea pastorului Vasilica Croitor este o lucrare antologica, model de scriere a istoriei fara partinire fara ura, fara
compromisuri, dar cu nadejdea renasterii crestine a Romaniei. Este o lucrare care serveste adevarul,
credincioasa fiind in fiecare cuvant celor care au purtat crucea in inchisori si au avut curajul martiriului.
-- LUCIA HOSSU LONGIN
Desi vocatia autorului este declarat cea pastorala, de slujitor al Bisericii, el a facut o excelenta munca de
investigate istorica, intinsa pe parcursul mai multor ani, utilizand instrumente stiintifice si o scriitura clara. Exista o
morala a cartii "Rascumpararea memorie" care o diferentiaza de alte carti de istorie, si anume ca din trecut se
poate invata.
-- Dr. DORIN DOBRINCU
Pentru prima data un autor descrie dintr-o perspectiva ampla modul in care un cult oficial din Romania, in speta
Cultul Penticostal, a fost controlat si persecutat de puterea comunista, precum si modul cum a reactionat cultul
respectiv. Luand in consideratie ca nici despre Biserica Ortodoxa Romana, nici despre alt cult din tara noastra nu
exista inca o lucrare care sa-si propuna tratarea acestei problernatici sub toate aspectele studiate de Vasilica
Croitor, putem vorbi de o premiera absoluta.
-- Dr. VALERIU ANDREIESCU
Dincolo de bogatia ei documentara, cartea pastorului Vasilica Croitor constitute o chema profetica adresata
Miscarii penticostale romane de a privi "urma pasilor in vale", prin istoria sinuoasa si tulbure a Romaniei
deceniilor comuniste.
-- Dr. EMANUEL CONTAC
Istoria comunismului, de la nasterea utopiei marxiste si pana la prabusirea sa, la sfarsitul secolului al XX-lea, este
o noua si tragica ilustrare a incapacitatii naturii umane de a se salva singura de la ruina cauzata de caderea in
pacat.
Cadoul pe care Statul Roman l-a facut credinciosilor evanghelici care veneau dupa perioada interbelica de
persecutii brutale, a fost o libertate iluzorie, declarativa, obtinuta insa cu un pret nespus de mare.
Lectia trecutului trebuie insusita, astfel incat generatiile urmatoare sa nu fie victime ale ignorantei. Oricat de
dureros ar fi acest proces, asumarea adevarului va fi o lectie pentru generatia tanara din Romania. Altfel, modelele
compromisului si lasitatii vor prima intotdeauna fata de cele ale adevarului si curajului.
Cei care vor avea curajul si intelepciunea sa despovareze Biserica de tarele trecutului vor dobandi autoritatea
spirituala si morala necesara unor reformatori autentici. Atunci Biserica va fi in stare sa se lupte cu fruntea sus si
cu incredere in destinul ei.
-- AUTORUL
Prefata redactorului
Vindecarea prin marturisire
Ma simt onorat ca pastoral Vasilica Croitor a apelat la mine sa-i dau o mana de ajutor in lecturarea prealabila si
redactarea impresionantului sau volum "Rascumpararea memoriei". Dincolo de avantajul pe care il am, de a
cunoaste foarte bine cum sta delicata problema a relatiei dintre Biserica si statul comunist, in toate cele 18 culte
legale din Romania, dupa 20 de ani de presa de informatie si investigate, curajosul autor al acestei carti si-a adus
aminte de interviul rasunator cu mitropolitul Nicolae Corneanu, al Banatului, publicat in cotidianul Romania libera,
din 10 martie, 1997, in care inaltul prelat, nu doar ca a recunoscut in totalitate colaborarea sa cu Securitatea, dar
si-a cerut public scuze tuturor celor carora le-a facut vreun rau, inainte de 1989, creand astfel - pentru prima data,
in societatea romaneasca postcomunista - un model al "vindecarii prin marturisire". Din pacate, gestul primului
lider de rang inalt al unei Biserici romanesti, care si-a pus in mod public cenusa in cap, iesind onorabil din rusinea
compromisului comunist, n-a mai fost urmat, nici de alti ierarhi ai propriei Biserici, nici de protagonisti ai altor culte
recunoscute oficial de statul nostru. Asa se face ca dupa cativa ani, vazand ca trece timpul si nu se intampla
reparatia asteptata, din interiorul institutiilor religioase, cum ar fi fost firesc, am deschis o pagina in acelasi
cotidian, in care adresam tuturor celor care aveau mustrari de constiinta indemnul la marturisire publica,
considerand ca regenerarea morala a unui popor ravasit de nemiloasa dictatura comunista trebuie sa inceapa cu
prioritate din Biserica, institutia cea mai aproape de Dumnezeu si de sufletul omului, inainte ca acest lucru sa se
intample in cultura, economie, agricultura sau politica. Nici aceasta oportunitate n-a fost folosita de nici un cult din
Romania, desi dadeam asigurari publice ca marturisitorul va fi aparat cu mijloacele presei, in toate prilejurile, dupa
marturisirea vinei, asa cum s-a intamplat si in cazul mitropolitului Banatului. Si iata ca au trecut mai bine de zece
ani de la acele demersuri publicistice, si peste 20 de la eliberarea de comunism, timp in care Bisericile continua
sa traga dupa ele un lest greu, ca o piatra de moara atarnata de un gat fragil, continuand dintr-o inertie
inadmisibila (daca nu dintr-o lasitate preaomeneasca a celor implicati!) colaborarea cu tragica utopie comunista,
in deplina libertate de expresie si constiina. Ceea ce este o mare anomalie, atat din punctul de vedere al
moralitatii comune, cat mai ales din riguroasa perspectiva biblica!
Demersul elucidator al tanarului pastor Vasilica Croitor si mai ales curajul de a publica acest volum se naste,
prin urmare, din disperare, credinta si luciditate. Rastimpul de 20 de ani, care a trecut de la eliberarea de
comunism, nu este un termen rezonabil pentru procesul de limpezire a vinovatiilor, in cazul colaborarii oamenilor
Bisericii cu regimul comunist si Securitatea lui, asa cum nu e nici in cazul celor 1116 victime ale Revolutiei, fara
niciun verdict juridic reparator, pronuntat pana in clipa de fata. Daca in acest caz din urma, s-a gasit solutia
extrema a actiunii la CEDO (si am facut parte din delegatia de revolutionari care a plecat la Strasbourg, dupa o
lunga greva a foamei), solutia lui Vasilica Croitor este tot una in extremis, dar de sens contrar: el isi asuma din
interiorul cultului sau riscurile elucidarii adevarului, pana la ultimele consecinte, cu orice pret. Trebuie sa spun ca
aceasta asumare constienta m-a emotionat si m-a facut sa ma solidarizez cu demersul sau de la inceput, eroismul
fiind o dimensiune fireasca de autenticitate a martirajului cu care au iesit din catacombe primii crestini, cu tavanul
lumii pagane in cap, contrar compromisului cu Satana, din anii comunismului. Aceasta carte trebuia scrisa si e
bine ca ea a fost documentata si publicata de o constiinta de anvergura profesionala, morala si crestina a lui
Vasilica Croitor. Daca Congresul Cultului Penticostal de la Timisoara, din 2006, a refuzat rezolutia in acest sens a
Comunitatii Regionale din Constanta, unde activeaza pastorul Vasilica Croitor, acesta a luat initiativa pe cont
propriu, dovedind ca uneori e nevoie de oameni anume facuti pentru istorie, cand institutiile oficiale nu au
personaliti de vocatie, pe masura timpurilor care provoaca parca la scrierea paginii de istorie. Pastrand
proportiile, daca Revolutia romana a inceput la Timisoara, in decembrie 1989, "revolutia" Cultului Penticostal, in
sensul eliberarii efective de comunism, prin marturisirea adevarului intreg, nu cu jumatate de gura, credinta si
constiinja, incepe 20 de ani mai tarziu la Constanta, in cealalta extremitate a Romaniei.
Este bine ca aceasta carte a fost scrisa de un om tanar ca Vasilica Croitor. El face parte din ceea ce
societatea civila numeste "generatia Piata Universitatii", prima zona libera de neocomunism din Romania. Prin
urmare, nu poate fi acuzat de catre elefantii de portelan, care au mai ramas in toate cultele Romaniei, de frustrari,
resentimente si dorinte de razbunare, cum s-a intamplat cu fostii detinuti politici, care au incercat sa-si reabiliteze
memoria, dupa lungii ani de suferinte si privatiuni. Vasilica Croitor e, in plus, un om de cultura, toba de carte, dupa
modelul lui Wurmbrand, iar solida sa formatie teologica si laica i-au dat anvergura evaluarii ansamblului. Fiind, in
primul rand un om al credinfei, dornic sa elucideze delicata problema a colaborationismului din interiorul Cultului
Penticostal, cartea sa nu va putea fi acuzata de tentatia senazationalismului si succesului publicistic ieftin, ci apare
cu evidenta in lumina asumarii unei rani grave de catre o constiinta inalta, care-si pune problema viitorului credintei
si al institutiei Bisericii sale, din punctul de vedere dezinhibat de cenzura si autocenzura al generatiei tinere. Nicio
boala nu poate fi vindecata, cu atat mai mult una grava, decat daca i se pune in prealabil un diagnostic real,
corect, exact. In acest sens, volumul "Rascumpararea memoriei" e o carte solida de istorie adevarata, scrisa pe
baza studierii a mii de documente incontestabile, extrase din arhivele CNSAS si ale Departamentului de Stat
pentru Culte, care frig degetele si inima celor ce le ating, insa nimic nu e cercetat pentru impactul informatiei in
sine, ci e coroborat cu intregul context in care a aparut deviatia, mutatia si anomalia, evaluarea sa fiind rezultatul
salutar al libertatii de expresie si constiinta din ultimii 20 de ani. Prin documentarea si analiza impecabila a
mecanismelor generate, ideologice si institutionale, politice, sociale, eclesiale, sociologice si chiar psihologice,
care au favorizat colaborationismul, cartea "Rascumpararea memoriei" poate fi socotita un model de elucidate a
relatiei dezastruoase cu Securitatea si comunismul, nu doar pentru bisericile locale ale intregului Cult Penticostal,
ci si pentru celelalte culte din Romania, ramase inca restantiere la acest capitol al asumarii si "vindedecarii prin
marturisire".
Nu ascund faptul ca volumul lui Vasilica Croitor este unul socant, din toate punctele de vedere, in primul rand
pentru viziunea de ansamblu pe care o ofera, ca nu doar Bisericile majoritare au fost confiscate masiv de
Securitate, ci chiar toate cultele, iar in interiorul Bisericii Penticostale, ca si in cazul celorlalte denominatiuni,
vanzarea de frate a coborat de la nivelul conducatorilor oficiali la ultimii oameni de serviciu din institutii, imaginea
generala fiind aceea a unui viespar diabolic, in care toti ii urmareau pe toti, fiecare vazand in aproapele sau un
dusman bun de vandut si sacrificat. Iar daca am fost cutremurat de aceasta imagine, desi am stagii indelungi in
arhivele Securitatii si comunismului, cu atat mai socati vor fi credinciosii actuali ai Cultului Penticostal, cand isi vor
vedea majoritatea reperelor institutionale, istorice, golite de continut moral.
Venind din generatia tanara, care preia din mers viitorul Bisericii Apostolice a lui Dumnezeu, e o evidenta de
bun simt ca pastorul si cercetatorul Vasilica Croitor n-a dorit sa-si demoleze propriul cult, ci sa-l intareasca prin
rostirea adevarului intreg, asa cum otelul inrosit in foc pana la incandescenta se purifica prin trezirea lui la realitate,
intr-o baie de apa rece. Publicarea acestei carti va provoca multa fierbere, se vor inalta nori de comentarii, asa
cum e si firesc, de altfel, cum se intampla si la impactul otelului incandescent cu botezul ravasitor in apa. Dar abia
acest botez in Duhul adevarului va oteli credinta crestinilor autentici, care vor constientiza pe parcurs ca fac parte
dintr-un cult, in interiorul caruia un tanar pastor a avut curajul credintei in adevarul dumnezeiesc, care elibereaza, si
a scris o carte fundamentala pentru viitorul acestei denominatiuni. Daca pana acum, originea relativ recenta si
modesta a Cultului Penticostal, dar si a doctrinei sale, careia i s-a adaugat regretabila fluctuatie de constiinta a
liderilor sai, in perioada comunista, pot fi puse sub semnul unei oarecare nebulozitati, adevarata istorie a acestei
Bisericii, in ordinea adevarului intreg, abia acum incepe. Sau, cel putin, cartea "Rascumpararea memoriei" e o
piatra de temelie sigura pentru cel mai indelungat viitor.
In starsit, daca Vasilica Croitor nu scria acum aceasta carte, o scria cineva mai tarziu, cu toata siguranta,
judecand dupa cum evolueaza lucrurile in toate domeniile cunoasterii trecutului. Istoria nu poate ramane definitiv in
prizonieratul generatiilor compromise ale trecutului, ci apartine de drept si de fapt viitorului. Iar daca Biserica are
nevoie de generatii viitoare curate, are si obligatia biblica sa le lase mostenire o istorie curatata si vindecata prin
marturisire. Cartea "Rascumpararea memoriei", realizata impecabil de Vasilica Croitor, din toate punctele de
vedere, are curajul profetilor Vechiului Testament, care le puneau fara frica stapanilor lumii de atunci adevarul crud
in fata, fiind scrisa cu intelegere crestina pentru cei cazuti, dar cu fata intotdeauna spre viitorul credintei adevarate
in Dumnezeu si in Mantuitorul lumii de azi si de maine.
-- Ion Zubascu,
Scriitor, publicist
CUPRINS
Multumiri
Cuvant inainte
Prefata redactorului
Argument
1. Romania comunista
2. Pacatul originar
3. Un nou Faraon - Departamentul Cultelor
4. Securitatea
5. Informatorii
6. Sluga la doi stapani?
7. Dizidentii - Un nou tip de samatiteni
8. Psalmi de biruinta
9. Biruitori pana la moarte
10. Strainatatea
11. Mituri despre inutilitatea deconspirarii
12. Quo Vadis?
Anexe
Bibliografie
Indice de nume
Indice de locuri
Vezi mai mult