Păcătoșenia gândurilor și vindecarea lor

O expunere pe baza versetului din Genesa 6:5 „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.”

Fragmente sugestive

Orice șarpe veninos a fost inițial doar un ou. Gândul de a fi „ca Dumnezeu” a fost prima clocitoare a tuturor păcatelor sub care lumea geme până în ziua aceasta; fiindcă mintea Evei a fost prima „amăgită” de gândul ei (Gen. 3:5; 2 Cor. 11:3). De atunci, iazul răutății interioare își scoate tot răul prin aceste coșuri de fum.

Printr-un gând satisfăcător, un om poate comite adulter cu o femeie din Spania; printr-un gând lacom, poate jefui pe cineva din India; și printr-un gând răzbunător, poate înjunghia pe o a treia persoană din America; și toate acestea în timp ce este în congregația sa. Un bărbat necurat poate comite o nebunie mentală cu orice femeie frumoasă pe care o întâlnește. Un om lacom nu poate jefui o întreagă împărăție, dar printr-o scânteie a gândului, el își poate dori să fie posesorul tuturor proprietăților din ea. Un mizantrop nu poate tăia gâtul tuturor oamenilor din lume, dar, precum Nero, cu o singură privire a inimii sale, el poate reteza capetele întregii omeniri cu o singură lovitură. Practicile oamenilor ambițioși se limitează la un mic petic de pământ; dar printr-o singură înclinație mentală, el poate înfășca un imperiu la fel de mare cât cele patru monarhii. Un cerșetor nu se poate urca pe un tron, dar în gândurile lui, el poate trece de paznici, îl poate ucide pe prinț și poate uzurpa guvernarea.

Preocupările lumești se pot caza în gândurile noastre; însă ele nu trebuie să stăpânească întreaga încăpere și să-L azvârle pe Hristos într-o iesle, și nici nu trebuie să fie de o asemenea valoare pentru noi cum era legea pentru David: „mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri.”

În păcatele carnale, Satan este un ispititor, dar în cele mentale este un participant. Așadar, în primele, ne supunem voii lui, prin celelalte suntem schimbați în asemănarea lui. În păcatele exterioare, noi demonstrăm mai multă ascultare de legile lui; în cele interioare, demonstrăm afecțiune față de persoana lui, așa cum este în orice imitare a unei alte persoane. Prin urmare, există mai multă dușmănie față de Dumnezeu, deoarece există mai multă similitudine și dragoste față de diavol; o apropiere mai mare de natura diavolească implică o mai mare depărtare de cea divină. Hristos nu a dat niciodată lumii păgâne o descriere așa de neagră ca cea de „copii ai dracului”, ci Fariseilor, care părăsiseră păcatele oamenilor, ca să se apuce de cele ale diavolului, și se făceau vinovați de acele închipuiri înalte („înălțimi”) care ar trebui făcute „roabe ascultării de Hristos”.

„Curățește-ți inima de rău, Ierusalime, ca să fii mîntuit! Pînă cînd vei păstra gînduri nelegiuite în inima ta?” Ieremia 4:14