O dragoste infinită

E greu de spus de ce este dificil de realizat un roman în stil postmodernist, dar cel mai dificil este să-l începi. Din multe motive. Mai întâi, pentru că ai nevoie de har divin numit impropriu inspiraţie şi acesta pleacă de la tine când nu dai dovadă de puritate sufletească, de smerenie şi de iubire profundă a lui Dumnezeu şi a aproapelui. Noi, oamenii, avem tendinţa să criticăm, să ne raportăm mereu la alţii, fără să ştim că se ofileşte timpu-n noi ca floarea-n glastră. Apoi, primul roman a fost rezultatul unei experienţe de-o viaţă şi era izvorât dintr-o imensă recunoştinţă faţă de Creator, pentru că o vreme am cunoscut o părticică din bucuria existentă în rai, fiind scutită de suferinţe majore. Ca să înţelegeţi, uitaţi-vă la copii şi la adolescenţi! Ei par lipsiţi de orice grijă şi sunt exuberanţi, vibrând de o viaţă plină de dragoste (cei mai mulţi dintre ei). Aşa am fost si eu: un copil răsfăţat de Dumnezeu, Tatăl care a făcut mari minuni pentru mine, determinându-mă să cred că viaţa creştinului este mereu perfectă. Ultimii ani, în schimb, m-au maturizat subit. Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată până când suferinţa mi-a răsărit în cale. Am înţeles atunci că drumul mântuirii este, uneori, drumul crucii.

În al doilea rând, trebuie să mai spun că nu ştiu cum se va termina romanul acesta, existând în mine două porniri: de a reda adevărul gol goluţ sau de a prefera un sfârşit pe placul cititorilor care mi-au reproşat când am publicat romanul de debut că am ucis personajul iubit de ei, părintele Gabriel, preferând să redau destinul unui sfânt, căci nu există vreo dovadă de dragoste mai mare a Creatorului şi a oamenilor decât sacrificarea propriei vieţi pentru a salva viaţa cuiva.

În concluzie, voi afla sfârşitul odată cu dumneavoastră, pentru că eu nu sunt Dora și va trebui să mă decid dacă viaţa ei transmite un mesaj mai util pentru mântuirea voastră decât existenţa mea. Rândurile vă vor purta și prin peregrinările mele în drumul de promovare a primei cărţi şi astfel veţi descoperi preoţi asemenea lui Gabriel, dispuşi să-şi dea tot interesul pentru mântuirea aproapelui.

Voi căuta un alt preot pentru a-l înlocui pe Gabriel în noul roman, iubindu-l de pe acum, pentru că el a renunţat la tot ceea ce-l lega cel mai mult de pământ, mai ales la soţie, la copii, pentru a ne asigura tuturor o cale mai lină spre rai. Voi păstra personajele cu care te-ai obişnuit, iar la nevoie voi crea altele.

-- Simona şi Vlad Achim