Prezentare
Detalii
"Cartea de fata ne ofera o incursiune fascinanta in istoria religioasa a poporului ales, in care esecul implinirii destinului uman a fost reparat si depasit de o revelatie si o pedagogie divina care sa-i permita omului sa-si redobandeasca demnitatea. Ele evoca situatii de viata cu valoare paradigmatica, institutii, gesturi semnificative care, mai apoi, se cristalizeaza intr-o liturgie cu forta eliberatoare. Cina de pe urma luata de Isus Cristos cu ucenicii sai este o astfel de liturgie. Celebrarea ei nu doar reaminteste un eveniment din trecut, ci, prin frangerea painii si prin oferirea cupei cu vin, actualizeaza Jertfa de sine a Mantuitorului astfel incat rodul ei eliberator se perpetueaza de-a lungul veacurilor." (Tarciziu Serban)
BRANT PITRE (n. 1975) este profesor la Seminarul Notre Dame din New Orleans, Louisiana, unde preda un curs despre Sfintele Scripturi. Si-a luat doctoratul la Universitatea Notre Dame din Indiana, cu o tema privitoare la legaturile dintre Noul Testament si iudaismul antic. Aceasta universitate l-a pastrat ca profesor asociat. Face frecvente turnee de conferinte avand ca tema principala Euharistia si radacinile ei in traditia iudaica antica. Este autorul mai multor carti, intre care Jesus, the "Tribulation and the End of the Exile" (Isus, incercarile si sfarsitul Exilului - 2005), "Jesus and the Jewish Roots of the Eucharist" (Isus si radacinile iudaice ale Euharistiei - 2011), "Jesus the Bridegroom" (Isus, Mirele - 2014), "Jesus and the Last Supper" (Isus si Cina cea de pe urma - 2015), "The Case for Jesus: The Biblical and Historical Evidence for Christ" (Cazul Isus: Dovezi biblice si istorice despre Cristos - 2016).