Mărturisirea de la Westminster, 1646

Mărturisirea de credință de la Westminster a fost redactată în anii 1640 de o adunare formată din 151 de teologi (majoritatea prezbiterieni și puritani) ținută la Westminster Abbey și este standardul de doctrină al Bisericii Scoției și al multor biserici prezbiteriene din întreaga lume. Multe alte confesiuni, inclusiv baptiștii și congregaționaliștii, au folosit adaptări ale Mărturisirii de credință de la Westminster ca bază pentru propriile lor declarații doctrinare. Adunarea a lucrat în tradiția teologică protestantă reformată, cunoscută și sub numele de calvinism. Aceasta a considerat Biblia ca fiind Cuvântul autoritar al lui Dumnezeu, pe care trebuie să se bazeze toată reflecția teologică. În cadrul Adunării a existat un dezacord cu privire la doctrina răscumpărării particulare – Christos a murit doar pentru cei aleși la mântuire. Adunarea a susținut, de asemenea, teologia reformată a legământului care este un cadru de interpretare a Scripturii. Mărturisirea Adunării este prima dintre mărturisirile reformate care învață doctrina numită legământul faptelor, care presupune că înainte de căderea omului, Dumnezeu i-a promis viața veșnică lui Adam cu condiția ca acesta să se supună perfect lui Dumnezeu. Chiar dacă la Asociația Corpus Reformatorum nu împărtășim toate convingerile prevăzute în acest document, ne bucurăm să putem reînvia în România o mărturisire cu valoare istorică pentru mai multe confesiuni, inclusiv pentru baptiștii particulari care și-au bazat mărturisirea de credință din anul 1689 pe mărturisirea de la Westminster.