Mărturia unui călugăr ortodox. Convorbiri cu Jean Claude Noy

Cuvântul autorului la ediţia românească

Am ezitat vreme îndelungată înainte de a da curs acestor convorbiri cu ziaristul Jean-Claude Noyé. De la întemeierea mănăstirii noastre, atât eu, cât şi ceilalţi părinţi ostenitori am încercat mereu să fim cât mai discreţi cu putinţă şi să facem în aşa fel încât să nu se vorbească prea mult despre noi. După cum spune Sfântul Isaac Sirul, „vorbirea este limbajul lumii acesteia, iar tăcerea este acela al lumii care va să vină”, al cetăţii cereşti, a cărei prefigurare şi pregustare pământească se străduiesc să fie mănăstirile noastre. În acelaşi timp însă, un călugăr trebuie să ştie să-şi taie voia proprie, făcând voia celorlaţi, dacă ea nu contravine voinţei divine. Am acceptat aşadar, în cele din urmă, să stau de vorbă cu Jean-Claude, un adevărat ziarist creştin, cu care m-am şi împrietenit de altfel. Nu am regretat încrederea pe care i-am acordat-o, numeroşi cititori – catolici, ortodocşi şi protestanţi – mărturisindu-şi interesul cu care au citit această carte, care le-a oferit răspunsuri la întrebări esenţiale, lămurindu-le totodată numeroase aspecte referitoare la Ortodoxie şi la viaţa monahală. Prin urmare, mi-am dat din toată inima acordul pentru ca buna noastră prietenă Felicia Dumas să traducă în limba română această lucrare. Am încercat să îmi achit astfel, măcar în parte, o datorie pe care o aveam împreună cu ceilalţi părinţi, tovarăşi ai mei, faţă de ţara dumneavoastră, pe care o păstrăm cu dragoste şi recunoştinţă în inimile noastre. Într-adevăr, într-o perioadă în care ne aflam în căutarea Ortodoxiei, în România am descoperit pentru prima dată un popor ortodox şi o Biserică care, în ciuda unei persecuţii dintre cele mai crude, nu au încetat să păstreze vie, prin sângele mucenicilor şi jertfelnicia a numeroşi mărturisitori, credinţa în Hristos şi unde, în pofida dificultăţilor, viaţa monahală înflorea în jurul unor părinţi duhovnici purtători ai focului Duhului Sfânt, pe care am avut binecuvântarea de a-i întâlni şi noi în pădurile Moldovei, în mănăstirile Transilvaniei şi ale Olteniei, din Bucureşti şi din împrejurimi. Chipurile şi cuvintele Părinţilor Cleopa, Petroniu, Teofil, Sofian, Benedict, Dumitru Stăniloae şi mulţi alţii ne-au rămas întipărite în inimă pentru totdeauna şi ne străduim să transmitem la rândul nostru în mănăstirile Sfântul Antonie cel Mare şi Acoperământul Maicii Domnului, unde vin atât de mulţi credincioşi cu viaţă duhovnicească autentică, ceva din flacăra pe care ne-au încredinţat-o. Vremurile din urmă au făcut ca mulţi români să fie nevoiţi să îşi părăsească ţara şi să emigreze în Occident, iar apariţia numeroaselor parohii româneşti, sau mai degrabă franco-române, în regiunile noastre este modul prin care Duhul Sfânt lucrează pentru ca Ortodoxia să fie cunoscută şi răspândită aici, într-o perioadă în care Franţa este măcinată de un ateism care, chiar dacă nu persecută pe faţă ca marxismul de inspiraţie sovietică de altădată, este la fel de agresiv şi nu mai puţin periculos pentru suflet. Metocuri ale mănăstirii Simonos Petra din Sfântul Munte, unde voievodul Mihai Viteazul este pomenit ca ctitor, mănăstirile noastre se străduiesc să-i primească cu dragoste frăţească pe toţi aceşti exilaţi, care le îmbogăţesc, la rându-le, cu credinţa lor. Bunul Dumnezeu să le dăruiască credincioşilor români forţa de a rămâne în continuare fideli admirabilei tradiţii spirituale ai cărei purtători sunt şi de a o transmite intactă generaţiilor viitoare. Binecuvântăm, prin rugăciunile noastre, apariţia acestei traduceri în limba română.

-- Arhimandritul Placide - Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare, 23 mai 2011