Prezentare
Detalii
Tema dez-bisericirii va continua să fie de actualitate, cel puțin în următorii ani. Această carte documentează fenomenul și îl analizează cu înțelepciune și atenție.
Poale fi de vreun folos românilor o carte scrisă despre un fenomen american? Răspunsul este un categoric DA. Ştiţi pe cineva care nu mai frecventează biserica? Inseamnă că sunteţi un posibil cititor. Dez-bisericirea nu e specifică doar americanilor, ci se manifestă şi in alte părţi ale lumii, cu diferenţele culturale aferente. Chiar dacă nu avem cercetări similare ca anvergură în spaţiul românesc, lecţiile din carte ne-ar putea fi de folos, dacă suntem dispuşi să le luăm in serios şi să punem osul la treabă.
Marca dez-bisericire nu este polemică răutăcioasă, virusată de patimă şi altele asemenea. Dimpotrivă, luciditatea ei vine din iubire - autorii critică din interior, dar nu demonizează niciuna dintre tabere. Pentru mulţi români, prea obişnuiţi cu triumfalismul sau nihilismul, modelul e chiar sănătos, aproape terapeutic.
-- Ghiţă Mocan, pastor şi doctor in teologie
Cu toţii ştim că un control medical anual este important; cei mai mulţi dintre noi îl consideră mai mult un inconvenient. Dar vorbiţi cu un prieten apropiat sau cu un membru al familiei care descoperă o problemă de sănătate care îi pune viaţa în pericol şi care ar fi putut fi prevenită dacă nu ar fi neglijat vizita anuală timp de ani de zile şi, dintr-odată, controlul anual pare mai puţin deranjant. După ce a ignorat simptomele evidente timp de zeci de ani, biserica are nevoie de analize de laborator pentru a-şi evalua starea de sănătate. In Marea Dez-bisericire, Jim Davis şi Michael Graham, împreună cu cercetătorul Ryan Burge, fac exact acest lucru, iar diagnosticul lor nu este, în general, încurajator. Dar cartea face mult mai mult decât să ofere un diagnostic empiric. Autorii propun un plan de tratament pentru biserică.
-- Ed Stetzer, profesor şi decan, Talbot School of Theology
Informatii suplimentare
Informatii suplimentare
| Cod | 31745 |
|---|---|
| Autor | Jim Davis, Michael Graham |
| Editura | Decenu.eu |
| Nr. pagini | 262 |
| Dimensiuni | 14,5 x 20,5 cm |
| Anul publicarii | 2026 |
| Seria | Nu |
| Volum | Nu |
| Colectie | Nu |
| Editia | I |
| Coperta | flexibila |
| Legare | brosare |
| Limba | Romana |
| ISBN | Nu |
Comentarii
Scrie propriul tau comentariu.
Numai utilizatorii inregistrati pot evalua si scrie comentarii. Pentru a evalua si comenta, te rugam sa te autentifici sau sa-ti creezi cont.







