Cautam traducatori din engleza, pentru carte crestina. Experienta constituie un avantaj. Trimite CV la ct@kerigma.ro   

Bine ai venit pe KERIGMA online!

 
 
 
Nou

Luminile și umbrele sufletului

Petru Creția

Puncte de fidelitate Acumulezi 29 puncte daca scrii un comentariu la acest produs si 1 punct daca-l evaluezi.
Puncte de fidelitate Cumpara acest produs si acumulezi 35 puncte.
35,00 Lei

Disponibilitate: In stoc

Acumuleaza
puncte de fidelitate
si beneficiaza de ele


Recomanda KERIGMA.ro pe retelele de socializare si acumulezi 1 punct de fidelitate pentru fiecare recomandare.

Cumpara acest produs si acumulezi 35 puncte de fidelitate.

Aboneaza-te la newsletter si acumulezi 60 de puncte de fidelitate (valabil doar daca ai cont si doar la prima abonare).


Prezentare

Detalii

„Cartea aceasta nu vrea să fie altceva decât o călăuză către adevărul despre noi înşine, pe un drum la fel de greu de desluşit ca acela din Călăuza lui Tarkovski. Dar nu de negăsit. Omul este o fiinţă complicată şi ambiguă, dar nu indescifrabilă. Destul de chinuită şi de vulnerabilă, dar nu damnată. Iar sufletul său este în stare să compenseze urâţeniile şi josniciile naturii sale cu neverosimile biruinţe şi elevaţii...Atenţia noastră este prea mult chemată în afară, către zarva înverşunată a vieţii. Prea mulţi caută, tot timpul, să ne vândă ceva: o idee sau doar o marfă, un idol sau, prea adesea, o iluzie. Cum să-ţi mai găseşti reperele în noianul acesta de informaţii şi de ispite care par a spune totul despre noi şi a ne da toate soluţiile, când de fapt nu izbutim să aflăm despre noi înşine ceea ce ar face ca relaţia noastră cu lumea să devină, dacă nu mai uşoară, cel puţin mai limpede?Asemenea informaţii vrea să dea, pe scurt, dar în adânc, cartea aceasta prin eseurile morale pe care le conţine.“ — PETRU CREŢIA

Petru Creţia (1927-1997), importam filolog, elenist, editor, traducător, eseist. în perioada 1952-1971 a urmat o carieră universitară, fiind asistent, apoi lector la Secţia de limbi clasice a Facultăţii de Litere din Bucureşti. în anii 1971-1975 a fost cercetător la Institutul de Filozofie. Din 1975 a îngrijit, alături de Dimitrie Vatamaniuc şi un grup de cercetători de la Muzeul Literaturii Romăne, sub egida Academiei Române, ediţia critică a operei lui Mihai Eminescu. Din 1971 a coordonat împreună cu Constantin Noica la Editura Ştiinţifică ediţia Platon, Opere. După 1989 a condus revista de istorie literară Manuscriptum.

Cuprins

Nota editurii

Despre cartea aceasta
Pentru cei fără nume
Demnitatea
Ticăloşii
Tiranii mărunţi
Cinstea
Vrednicia
Cuviinţa
Prostia
Mediocritatea
Prejudecăţile
Dreptatea
Adevărul
Calomnia
Intoleranţa
Blândeţea
Răbdarea
Increderea
Dezamăgirea
Suferinţa zadarnică
Văicăreala
Curajul
Speranţa
Tristeţea
Bucuria
Sărbătoarea
Plăcerea
Superficialitatea
Nepăsarea
Homo valachicus
Falsa conştiinţă
Vorba fără de rost
Cuvântul dat
Despre credinţă
Două gânduri despre binele şi răul din lume


Despre cartea aceasta

Cineva care timp de două decenii (161-180) a fost stăpânul absolut al unui imperiu care cuprindea marile întinderi dintre Scoţia şi întâile nisipuri ale Saharei, dintre Oceanul Atlantic şi Mesopotamia, împăratul Marcus Aurelius, scrie în a şaptea carte a Gândurilor sale: „Sapă înăuntrul sinelui tău; acolo se află izvorul binelui, mereu gata să ţâşnească, dacă sapi mereu.“ Acest om, a cărui grijă era neîncetat chemată spre largul plin de dezastre al lumii, a înţeles că trebuie să ne întoarcem asupra realităţii noastre lăuntrice. Şi, cum rezultă din alte însemnări ale sale, a înţeles că în noi nu se află doar izvorul binelui, că omul este o fiinţă complexă şi că sufletul lui cel mai adânc este un amestec de lumini şi de umbre, de puteri şi de nevolnicii, de avânturi şi de stagnări.
Cartea aceasta nu vrea să fie altceva decât o călăuză către adevărul despre noi înşine, pe un drum la fel de greu de desluşit ca acela din Călăuza lui Tarkovski. Dar nu de negăsit. Omul este o fiinţă complicată şi ambiguă, dar nu indescifrabilă. Destul de chinuită şi de vulnerabilă, dar nu damnată. Iar sufletul său este în stare să compenseze urâţeniile şi josniciile naturii sale cu neverosimile biruinţe şi elevaţii. Fireşte, nu va fi de găsit aici tot ce se poate spune despre om şi nici într-o formă cât de cât sistematică.
Această carte nu este un tratat de morală. Nu este decât o înşiruire de gânduri despre câteva dintre componentele fundamentale ale omenescului, analizate ceva mai îndeaproape decât ne îngăduie îndeobşte greul şi graba vieţii şi frecventa orbire de sine pe care o dă absenţa exerciţiului introspectiv. Atenţia noastră este prea mult chemată în afară, către zarva înverşunată a vieţii. Prea mulţi caută, tot timpul, să ne vândă ceva: o idee sau doar o marfa, un idol sau, prea adesea, o iluzie. Cum să-ţi mai găseşti reperele în noianul acesta de informaţii şi de ispite care par a spune totul despre noi şi a ne da toate soluţiile, când de fapt nu izbutim să aflăm despre noi înşine ceea ce ar face ca relaţia noastră cu lumea să devină, dacă nu mai uşoară, cel puţin mai limpede?
Asemenea informaţii vrea să dea, pe scurt dar în adânc, cartea aceasta prin eseurile morale pe care le conţine. Ea nu are altă pretenţie decât ca analizele propuse să fie corecte şi, pe cât posibil, complete. E bine să se ştie dintru bun început că aceste analize nu vin de la cineva care se situează undeva mai presus decât cititorii săi, ca o instanţă morală şi intelectuală supraordonată. Orice om întreg la minte şi întreg la suflet ar putea să scrie o carte asemănătoare dacă a trăit şi a pătimit destul, dacă a învăţat ceva din ceea ce a trăit şi a pătimit, din ceea ce a făcut sau nu i-a fost dat să facă. Si, cu un anume efort de a ieşi din starea de nemijlodre care este a vieţii ca simplă viaţă trăită, ar putea depăşi starea confuză a cugetului, aproximaţiile, intuiţiile vagi şi, foarte adesea, false şi amăgitoare.
Ştiu prea bine că nu toţi oamenii simt nevoia să înţeleagă ce se petrece cu ei, ce pasiuni îi determină, îi exaltă sau îi orbesc. Şi nimeni nu poate fi blamat dacă nu vrea să ştie din ce e făcută durerea si bucuria de a trăi, sau vrednicia de a fi om. Cu atât mai mult cu cât în zbuciumul vremii noastre, de fapt al oricărei vremi, unii dintre noi am putea socoti zadarnice consideraţiile care urmează, fără vreo legătură cu ceea ce se petrece în cercul de nevoi şi de năzuinţe al clipei.
Cei care au gândul îndreptat doar spre ceea ce se petrece în afara lor, cei extrem de vulnerabili la răul care le vine din exterior aşteaptă mereu, de la alţii, de la istorie, de la noroc, întregul bine pe care şi l-ar dori. Ei nu pot fi condamnaţi; aşa au fost crescuţi şi învăţaţi de împrejurări, atâta putere interioară au, iar a începe să-i îndemni sau să-i sfatuieşti, să-i mustri sau să-i îngrădeşti este lipsit de caritate şi de delicateţe morală.
Aşadar, cartea de fată se adresează celor care ar vrea să ştie mai limpede ce este cu ei, ce este cu noi, cum tot ce se întâmplă în afară prinde fiinţă în structurile de adâncime ale sufletului nostru, cele care ne definesc ca specie şi durează peste întâmplări şi realităţi efemere. Tot ce se întâmplă, cronica zilelor şi anilor, este un amestec de curaj şi de sfruntare, de răbdare şi de deznădejde, de prostie şi de bună cumpănă a cugetului, de concurenţialităţi feroce si de conlucrări rodnice, de avânt si de trândăvie, de cuviinţă şi de ticăloşie, de înţelegere şi de intoleranţă, de meschinărie şi de generozitate, de teamă şi de speranţă. Toate acestea, chiar dacă nimeni nu le poate schimba, pot fi şi trebuie să fie înţelese mai în adâncul lor, dacă admitem că rangul unei fiinţe în ierarhia realităţii depinde de gradul ei de conştiinţă de sine. Fără aceasta, multe din vieţile noastre ar fi numai un amestec ceţos de lacrimi si de vise, de sălbăticie şi de tristeţe.

Pentru cei fără nume

Despre cei neştiuţi şi uitaţi şi pierduţi în lutul orb şi risipiţi prin veacuri, dar care au fost sarea pământului şi care au purtat pe umerii lor binele lumii sunt scrise rândurile acestea. Cred că nu e nimeni dintre noi care să nu fi cunoscut asemenea oameni. Să-i înmulţim cu numărul incalculabil al generaţiilor, cu întinderea continentelor şi cu puzderia insulelor şi, adunându-le în gândul nostru umbrele fără nume şi chip, să-i celebrăm o clipă, aici şi acum, în zarva plină de nume a istoriei. în ei se întrupează acea parte de bine a speciei graţie căreia omenirea are totuşi chip omenesc şi a dăinuit în ciuda crâncenelor ei cusururi. Am putea să-i numim buni prin natură sau, dacă vreţi, pentru că aşa i-a lăsat Dumnezeu printre noi. Ei nu trebuie neapărat gândiţi în funcţie de anumite crezuri, coduri morale sau legi, ci în spontaneitatea din adânc a bunătăţii lor, care poate fi chiar bunătate sau cinste sau răbdare sau dreptate, smerenie, îndurare sau curaj, dăruire, necruţare de sine, chezăşia cuvântului dat, devotament, fidelitate şi onoare, dârzenie sau, printre nu multe altele, puterea de a răspândi în jurul lor încredere şi bucurie, iubire şi har. Sunt cei înzestraţi cu un fel de exemplaritate inefabilă, ca reprezentanţi ai unui bine necontingent, martori ai acelei părţi a omenescului pe care, printre atâtea rele şi printre atâţia răi, suntem înclinaţi prea adesea s-o uităm.
Există un mit hasidic potrivit căruia se află mereu şi
mereu, împrăştiaţi pe pământ, treizeci şi şase de înţelepţi,
oameni de obicei nevoiaşi, umili si umiliţi, oameni iară
nume pe care se sprijină lumea ca să nu cadă în pierzanie,
oameni drepţi în strâmbătate şi îndărătnici sub bici, în
întunericul vremilor. Dar treizeci şi şase este doar expresia
simbolică a unei prezenţe mult mai cuprinzătoare în
dăinuirea ei. A tuturor celor care trăiesc şi faptuiesc ţinând
dreaptă cumpăna istoriei cu o mână nevăzută, iar apoi
se duc în uitare. Dacă cineva vrea pilde, să recitească
parabola samariteanului, căruia, spre deosebire de preot
şi de levit, i s-a făcut milă de cel căzut în drum şi „i-a
legat rănile şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi
l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a îngrijit de
el. A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi dinari,
i-a dat hangiului şi i-a zis: «Ai grijă de el şi orice vei mai
cheltui îţi voi da înapoi la întoarcere.»“ Sau să recitească
Insula lui Artur a Elsei Morante. Condiţia noastră este înălţată şi izbăvită prin neîncetata aflare în lume a celor buni si drepţi si curaţi. Si nu trebuie să ne gândim la ei decât cu veneraţie, cu recunoştinţă şi cu dragoste, iară vreo încrâncenare pentru soarta lor: prezenţa lor în omenire este, spre binele ei, adâncă, cum adânc e şi răul, dar este si uşoară, ca un zâmbet ascuns în lumină, mereu.
Cineva, prin Renaştere, pare-mi-se că în Olanda, a scris în latineşte câteva tomuri de Vieţi ale oamenilor obscuri.
N-am citit cartea, dar iată ce s-ar mai cuveni spus: la sfârşitul sfârşiturilor, când toate vor înceta şi vor fi judecate, ultimul poet al lumii să citească Ia şir, în tăcerea aceea şi în acel alt timp şi altă lumină, numele tuturor celor fără de nume, de la un capăt la altul al vremii. Numele celor nevădiţi şi uitaţi şi de nici o seamă, care au purtat lumea, sarea pământului, sămânţa şi roada ascunsă a lui. Numele celor care, din şinele lor şi de-a lungul neîncetatei pătimiri, au păstrat sensul august al umanului.

Demnitatea

In acest discurs despre demnitate va fi avută în vedere numai demnitatea individului uman definit ca entitate autonomă, deci faţă de care orice tribalism este heteronom. Esenţa lui este numai libertatea, si demnitatea lui constă în păstrarea libertăţii. Pentru cine poate conferi tuturor termenilor enunţaţi mai sus deplinătatea sensului lor, discursul despre demnitate s-ar putea încheia aici. Totuşi, în asemenea domeniu, explicitatea poate să nu fie de prisos.
Ce înseamnă autonomia individului? înseamnă nu că trăieşte după bunul său plac, ci că el alege legea după care să existe. Oricât de înguste ar fi hotarele libertăţii, nimeni nu poate contesta că, între aceste hotare, noi, ca fiinţe libere, hotărâm suveran, în virtutea unei alegeri, ce anume lege să fie legea vieţii noastre. Acest lucru nu-1 poate hotărî în mod legitim nimeni în afară de noi, şi acceptarea oricărei ingerinţe sub acest raport antrenează o diminuare a demnităţii.
Din ce direcţie putem fi constrânşi să procedăm altfel decât în termenii legii alese de noi? Răspunsul, limpede şi hotărât, este acela că din nici o direcţie, sub nici un imperativ. Cine alege servitutea este, alegând-o, tot atât de liber ca acela care alege nesupunerea. Diferenţa de demnitate între indivizi este aceea a calităţii sau a valorii alegerilor lor. Facultatea care ne face să alegem potrivit demnităţii se numeşte discernământ, iar reacţia emotivă în faţa alegerilor degradante se numeşte indignare (vezi Patapievici, Cerul..., pp. 201-202 şi passim*, unde indignarea este definită drept „discernământul etic al inimii“).
Ce ne poate determina să alegem împotriva demnităţii, care ar putea fi acum numită rezistenţa individului la orice formă de degradare a libertăţii sale? Evident, numai lăcomia şi frica, deci dinăuntrul nostru. Şi nu lăcomia ca apetit excesiv sau ca nevoie instinctivă de a-ţi crea rezerve, ci erijarea scopului ei în scop ideal. Şi nu teama ca reacţie naturală în faţa primejdiei, ci laşitatea, căci ce altceva înseamnă laşitatea decât să consimţi la propria ta frică, alegând-o în locul rezistenţei şi a curajului şi a neînfricării, ca reacţii ideale ale autonomiei şi demnităţii? Desigur, nimeni nu ştie a priori cum s-ar comporta sub tortură, care este suprema încercare a demnităţii umane. Mi s-a spus că trebuie să te gândeşti intens „să nu-ţi pierzi sufletul, să nu-ţi pierzi sufletul“, dar poate nu ajunge. Tortura este o taină, ca şi botezul sau împărtăşania, şi măcar atunci trebuie să îţi reafirmi că „resortul ultim al demnităţii făpturii este chipul sădit în noi de Dumnezeu la Facere“ (Patapievici, Cerul..., p. 208).
Care este drumul care duce la servitute? Sunt mai multe, dar unul, important, nu ţine de frică: consimţirea la valorile gregare, închinarea necugetată la idolii tribului şi la duhul tribului, cufundarea în obscura trăire colectivă, renunţarea la principiul de individuare şi la prerogativele...

Vezi mai mult

Informatii suplimentare

Informatii suplimentare

Cod 26447
Autor Petru Creția
Editura Humanitas
Nr. pagini 160
Dimensiuni 13 x 20 cm
Anul publicarii 2020
Seria Nu
Volum Nu
Colectie Seria de autor Petru Creţia
Editia a III-a
Coperta flexibila
Legare brosare
Limba Romana
ISBN 978-973-50-6686-4

Comentarii

Scrie propriul tau comentariu.

Numai utilizatorii inregistrati pot evalua si scrie comentarii. Pentru a evalua si comenta, te rugam sa te autentifici sau sa-ti creezi cont.