Lumea ca o zi de vineri. Din jurnalul unui preot misionar

Nu e prima dată când scrisul Părintelui Ioan-Florin Florescu mă instruiește, mă consolează, mă bine dispune. Ca cititor, am întotdeauna ceva nou de învățat, ceva întremător de trăit, ceva de natură să transforme răspunsurile gata-făcute în pasiune interogativă, în căutare răsplătitoare. Ceea ce, din păcate, e o experiență rară, când e vorba de alte texte „edificatoare”, în care, de multe ori, cum o spune și Părintele Florescu, certitudinile previzibile evacuează „uimirea și cutremurul”.

De puține ori mi s-a întâmplat să văd împletindu-se, cu atâta naturalețe, cateheza cu libertatea spirituală, cu surpriza (nearogantă) a interpretării, cu experiența de viață și, când e cazul, cu umorul...

Andrei Pleșu