Istoria Dogmei. Introducere în doctrinele creștine fundamentale

In Istoria dogmei - Introducere in doctrinele crestine fundamentale, Adolf von Harnack defineste conceptul de dogma, analizeaza modul in care dogma a fost initial folosita de biserica pentru a se apara de erezii, dar si modul in care crezul filozofic s-a substituit cu timpul vietii religioase autentice.

Capodopera lui Harnack, Istoria Dogmei (Lehrbuch der Dogmengeschichte), a aparut pentru prima oara intre anii 1886 si 1890, fiind tradusa la scurta vreme in mai multe limbi. Cele sapte volume prin care se arata cum o credinta vie s-a inchistat in niste formule ecleziastice rigide se adresau unui public laic instruit, care avea totusi nevoie de un rezumat pe masura pentru a parcurge cu succes multitudinea de informatii si idei expuse in opera marelui teolog german.

Din aceasta nevoie a aparut volumul Istoria dogmei - Introducere in doctrinele crestine fundamentale, care satisface toate criteriile unei lucrari fundamentale, putand face parte din acea biblioteca selecta a istoriilor importante, care schimba viziuni si dezvaluie noi puncte de observatie asupra lumii. Cum Harnack insusi spunea, "istoria dogmei, expunand originea si evolutia dogmei, ofera cele mai bune mijloace de a elibera Biserica de crestinismul dogmatic si de a grabi inevitabilul proces de emancipare inceput odata cu Augustin".

CUPRINS

Introducere 5

ISTORIA DOGMEI. INTRODUCERE IN DOCTRINELE CRESTINE FUNDAMENTALE 25

Prolegomene 27
I. Ideea si scopul istoriei dogmei 27
II. Istoria istoriei dogmei.

Supozitii ale istoriei dogmei 33
III. Introducere 33
IV. Invatatura lui Isus Cristos 37
V. Aspecte generale ale proclamarii lui Isus Cristos in randurile primei generatii de adepti 39
VI. Modul uzual de a expune Vechiul Testament si sperantele de viitor ale evreilor cu referire la cea mai veche formulare a mesajului crestin 43
VII. Conceptiile religioase si filozofia religioasa a evreilor elenisti privind transformarea mesajului evanghelic 46
VIII. Mentalitatea religioasa a grecilor si romanilor in primele doua secole si filozofia greco‑romana contemporana a religiei 49

PARTEA I: APARITIA DOGMEI ECLEZIASTICE 53

Cartea I: Pregatirea 55

CAPITOLUL I: Privire istorica 55

CAPITOLUL II: Fundamentul comun al crestinilor si atitudinea fata de iudaism 56

CAPITOLUL III: Credinta comuna si inceputurile constiintei de sine a crestinismului ne-evreiesc din care se va forma catolicismul 57

CAPITOLUL IV: Incercarea gnosticilor de a construi o doctrina apostolica a credintei si de a produce o teologie crestina; sau secularizarea acuta a crestinismului. 68

CAPITOLUL V: Incercarea lui Marcion de a elimina Vechiul Testament ca temelie a Evangheliei, de a purifica traditia si a reforma crestinismul pe baza Evangheliei Pauline 77

CAPITOLUL VI: Supliment: crestinismul evreilor crestini 80

Cartea II: Punerea Fundatiei
CAPITOLUL I: Privire istorica 87
I. Instituirea crestinismului ca Biserica si secularizarea sa treptata 89

CAPITOLUL II: Enuntarea regulilor (normelor) apostolice pentru crestinismul ecleziastic. Biserica Catolica. 89
A. Transformarea confesiunii baptismale in Regula apostolica de credinta 90
B. Recunoasterea unei selectii de Scripturi binecunoscute ca apartinand virtual Vechiului Testament; altfel spus, ca o compilatie de scripturi apostolice. 93
C. Transformarea oficiului episcopal din Biserica in Oficiu Apostolic. Istoria transformarii ideii de Biserica. 98

CAPITOLUL III: Continuare: vechiul crestinism si noua Biserica 102

II. Instituirea crestinismului ca doctrina si secularizarea sa treptata 113

CAPITOLUL IV: Crestinismul si filozofia ecleziastica. Apologetii 113

CAPITOLUL V: Inceputurile unei expuneri si revizuiri ecleziastico‑teologice a regulii de credinta in opozitie cu gnosticismul, pe baza Noului Testament si a filozofiei crestine a apologetilor: Irineu, Tertullian, Hippolit, Ciprian, Novatian. 122

CAPITOLUL VI: Transformarea traditiei ecleziastice intr‑o filozofie a religiei, sau originea teologiei si a dogmaticii ecleziastice stiintifice: Clement si Origen 136

CAPITOLUL VII: Rezultatul decisiv al speculatiilor teologice din domeniul regulei de credinta, sau definirea normei doctrinare ecleziastice prin acceptarea cristologiei logosului. 149

PARTEA II: DEZVOLTAREA DOGMEI ECLEZIASTICE 167

Cartea I: Istoria dezvoltarii dogmei ca doctrina a lui Dumnezeu‑om pe baza teologiei naturale 169

CAPITOLUL I: Privire istorica 169
Perioadele istoriei dogmei in Rasarit 175

CAPITOLUL II: Conceptele fundamentale ale mantuirii si o schita generala a doctrinei despre credinta 178

CAPITOLUL III: Sursele cunoasterii si ale autoritatii, sau scriptura, traditie si Biserica 182
A. Supozitiile doctrinei despre mantuire, sau teologia naturala 191

CAPITOLUL IV: Supozitiile si conceptiile despre Dumnezeu, creatorul, ca distribuitor al mantuirii 191

CAPITOLUL V: Presupunerile si conceptiile omului ca destinatar al mantuirii 194
B. Doctrina rascumpararii prin persoana Omului‑Dumnezeu in dezvoltarea sa istorica 199

CAPITOLUL VI: Doctrina necesitatii si a realitatii rascumpararii prin intruparea fiului lui Dumnezeu 199

CAPITOLUL VII: Doctrina despre homousion a Fiului lui Dumnezeu cu Dumnezeu insusi 204
1. De la inceputurile controversei pana la Sinodul de la Niceea 204
2. Pana la moartea lui Constantin 212
3. Pana la Sinoadele de la Constantinopol (381, 383) 216
Supliment: Doctrina Sfantului Duh si a Treimii 222

CAPITOLUL VIII: Doctrina egalitatii perfecte de natura intre
Fiul intrupat al lui Dumnezeu si omenire 227

CAPITOLUL IX: Continuare: doctrina unitatii de persoana intre natura divina si cea umana in Fiul intrupat al lui Dumnezeu 232
C. Bucuria temporala a mantuirii 249

CAPITOLUL X: Misterele si alte subiecte inrudite 249

CAPITOLUL XI: Concluzie – schita a inceputurilor istorice ale sistemului ortodox 259

Cartea II: Expansiunea si remodelarea dogmei intr‑o doctrina despre pacat, har si mijloacele harului pe temeiul Bisericii 265

CAPITOLUL I: Privire istorica 265

CAPITOLUL II: Crestinismul occidental si teologii occidentali inainte de Augustin 267

CAPITOLUL III: Pozitia universal‑istorica a lui Augustin ca reformator al pietatii crestine 272

CAPITOLUL IV: Pozitia universal‑istorica a lui Augustin ca invatator al Bisericii 277
1. Doctrina lui Augustin despre lucrurile prime si cele ultime 279
2. Controversa donatista. Lucrarea De Civitate Dei.
Doctrina despre Biserica si despre mijloacele harului. 286
3. Controversa pelagiana. Doctrina despre Har si Pacat. 293
4. Expunerea lui Augustin despre simbol. Noua doctrina a religiei 302

CAPITOLUL V: Istoria dogmei in Occident pana la inceputurile Evului Mediu (430‑604) 306
1. Disputa dintre semi‑pelagianism si augustinism 307
2. Grigore cel Mare (590‑604) 310

CAPITOLUL VI: Istoria dogmei in perioada renasterii carolingiene 313
1 A. Controversa adoptianista 315
1 B. Controversa predestinarii 316
2. Controversa cu privire la Filioque si la icoane 317
3. Dezvoltarea, in practica si in teorie, a liturghiei (dogma euharistiei) si a penitentei 318

CAPITOLUL VII: Istoria dogmei in perioada Cluny, a lui Anselm si Bernard, pana la sfarsitul secolului al XII‑lea 323
1. Renasterea pietatii 324
2. Despre istoria legii ecleziastice 327
3. Renasterea stiintei 329
4. Renasterea stiintei 335
A. Controversa cu Berengar 336
B. Doctrina lui Anselm a compensatiei si doctrinele despre ispasire ale teologilor din secolul al XII‑lea. 338

CAPITOLUL VIII: Istoria dogmei pe vremea ordinelor de calugari cersetori, pana la inceputul secolului al XVI‑lea 343
1. Despre istoria pietatii 343
2. Despre istoria legii ecleziastice. Doctrina Bisericii. 349
3. Despre istoria stiintei ecleziastice 356
4. Remodelarea dogmaticii in scolastica 363
A. Asaltul asupra Articuli Fidei traditionale 364
B. Doctrina scolastica a sacramentelor 368
Sacramentele separate. 373
C. Revizuirea augustinismului in directia doctrinei meritelor 382

Cartea III: Tripla aparitie a istoriei dogmei 391

CAPITOLUL I: Privire istorica 391

CAPITOLUL II: Aparitia dogmei in catolicismul roman 397
1. Codificarea doctrinelor medievale in opozitie cu protestantismul (Canoanele si Decretele de la Trento) 397
2. Evolutiile post‑tridentine ca o pregatire pentru Decretele Vaticanului 403
3. Decretele Vaticanului 409

CAPITOLUL III: Aparitia dogmei in anti‑trinitarianism si socinianism 410
1. Introducere istorica 410
2. Doctrina sociniana 415

CAPITOLUL IV: Aparitia dogmei in protestantism 419
1. Introducere 419
2. Crestinismul lui Luther 422
3. Restrictiile lui Luther privind traditia ecleziastica dominanta si dogma 427
4. Elementele catolice retinute odata cu si in crestinismul lui Luther 431

ADOLF VON HARNACK: Fisa bibliografica 441

Adolph von Harnack s-a nascut in orasul Dorpat (astazi Tartu, in Estonia) in anul 1851. In lucrari ca Istoria dogmei (1886-89) si Istoria literaturii crestine antice (1893-1904), a cautat sa demonstreze faptul ca relevanta crestinismului pentru lumea moderna nu rezida in dogma, ci in intelegerea religiei ca proces istoric.

Licentiat al universitatii din Leipzig, in 1874 a inceput sa sustina o serie de conferinte pe teme precum gnosticismul si Apocalipsele, atragand atentia asupra sa. Doi ani mai tarziu era numit profesor si incepea, impreuna cu Oscar Leopold von Gebhardt si Theodor Zahn, lucrul la o editie a scrierilor apostolice - Patrum apostolicorum opera, deschizand astfel o lunga lista de scrieri teologice si o prodigioasa cariera universitara.

Harnack a fost unul dintre cei mai prolifici si mai activi dintre teologii moderni, o intreaga generatie de profesori si pastori trecand prin seminarul sau si transmitandu-i ideile si metodele in intreaga Germanie si chiar mai departe. Ideile care il deosebesc pe Harnack de alti teoreticieni sunt rigoarea absoluta in cercetarea istoriei bisericii si a Noului Testament, neincrederea lui in speculatiile teologice, interesul pentru crestinism ca experienta practica si nu ca sistem teologic.

Harnack s-a retras din pozitia ocupata la Universitatea din Berlin in 1921 si a murit in iunie 1930.

Bibliografie selectiva:

- Marcion. Der moderne Glaubige des 2. Jahrhunderts, der erste Reformator. Die Dorpater Preisschrift (1870). Kritische Edition des handschriftlichen Exemplars mit einem Anhang. Hg. von Friedemann Steck. Berlin / New York 2003.

- Das Wesen des Christentums. Neuauflage zum funfzigsten Jahrestag des Erscheinens mit einem Geleitwort von Rudolf Bultmann. Stuttgart, 1950.           

- Die Trennung von Kirche und Staat, die Ausbildung der zukunftigen Pfarrer und die Theologischen Fakultaten (Gutachten von 1919) in: Delius (1965/66).         

-  Kleine Schriften zur Alten Kirche, 2. Bde., hg. von Jurgen Dummer. Leipzig, 1980.

- [Wahlvorschlage fur Emil Schurer, Albert Hauck, Julius Wellhausen, Karl Holl, Erich Klostermann und Hans Lietzmann] in: Christa Kirsten (Hg.): Die Altertumswissenschaften an der Berliner Akademie. Wahlvorschlage zur Aufnahme von Mitgliedern von F. A. Wolf bis zu G. Rodenwaldt 1799-1932. Berlin 1985.

 - Marcion. Das Evangelium vom fremden Gott. Neue Studien zu Marcion.Darmstadt 1996        

- Protokollbuch der Kirchenvater-Kommission der Preubischen Akademie der Wissenschaften 1897-1928. Diplomatische Umschrift von St. Rebenich. Einleitung und kommentierende Anm. von Chr. Markschies. Berlin/New York, 2000.      

- "Auswahlen, Verwalten, Dienen..."Dienstprotokolle aus der Amtszeit Adolf von Harnacks an der Koniglichen Bibliothek/Preubi-schen Staatsbibliothek 1905 bis 1921. Bearbeitet und kommentiert von Friedhilde Krause. Wiesbaden, 2001.  

- Reden und Aufsatze nach der zweiten Auflage herausgegeben und mit einer Einleitung versehen von Ulrich Volp. Mandelbachtal/ Cambridge 2001.  

- Wissenschaftspolitische Reden und Aufsatze Hg. von Fabian Bernhard. Hildesheim/Zurich/New York, 2001.

- Konzept fur die Rede am Sarge Ernst Troeltschsin: Friedrich-Wilhelm Graf (Hg.): Ernst Troeltsch in Nachrufen. Gutersloh, 2002.  

- Spruche und Reden Jesu: die zweite Quelle des Matthaus und Lukas (Beitrage zur Einleitung in das Neue Testament); Leipzig, Hinrichs, 1907.

 
Istoria dogmei - Recenzie de Bogdan Mihai Mandache

Adolf von Harnack (1851-1930) este considerat cel mai important teolog protestant german si istoric al religiilor de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul celui de-al XX-lea. Dupa studii la Universitatea din orasul natal, Dorpat, astazi in Estonia, apoi la Universitatea din Leipzig, Adolf von Harnack devine profesor extraordinarius la Leipzig, apoi profesor la universitatile din Giessen, Marburg si Berlin, unde a fost si director al Bibliotecii Regale. Adolf von Harnack a propus in lucrarile sale separarea dogmei de ceea ce el numea esenta crestinismului. Dintre cartile sale amintim: Das Wesen des Christentums; Kleine Schriften zur Alten Kirche; Marcion. Das Evangelium vom fremden Gott.

Aceste randuri sunt despre una dintre cele mai importante carti scrise de teologul german: Istoria dogmei. Introducere in doctrinele crestine fundamentale, traducere si ingrijire editie: Walter Fotescu, Bucuresti, Editura Herald, colectia „Arhetip”, editia a 3-a, 2017, 448 p.

Initial Istoria dogmei/Grundriss des Dogmengeschichte, a aparut in sapte volume, intre anii 1886 si 1890, si este considerata un monument al istoriografiei crestine liberale. Este o lucrare impresionanta, care aducea o noua perspectiva asupra dogmei crestine, dupa ce anterior Adolf von Harnack a aderat si apoi a respins teoriile altor scoli teologice. El nu ezita sa vorbeasca despre un declin al credintei crestine, transformarea crestinismului evanghelic sub influenta filosofiei grecesti si inchistarea credintei intr-o dogma:

„Pretentia Bisericii ca dogmele expun pur si simplu revelatia crestina, fiind deduse din Sfanta Scriptura, nu este confirmata de cercetarile istorice. Dimpotriva, devine clar ca, in conceptie si constructie, crestinismul dogmatic (dogmele) a fost lucrarea spiritului elenic pe teritoriul Evangheliei.”

Harnack subliniaza de la inceput doua aspecte in istoria crestinismului neintalnite in cadrul altor religii: putine incercari majore de reforma si predicarea adresata tuturor, greci, romani sau barbari, ceea ce a facut din crestinism o religie universala. Primele secole ale crestinismului au adus si primele confruntari, atat in exterior, cat si in interior. Romanii, care stapaneau intinse teritorii in Asia, au persecutat primele comunitati de crestini; influenta filosofiei grecesti asupra religiei crestine a primit un suflu nou, puternic prin ampla miscare sincretica gnostica. Si din simpla parcurgere a fisei bibliografice a autorului se observa atentia de care s-a bucurat in scrierile sale, Marcion, intemeietor al unui curent crestin de sorginte gnostica, primul eretic al Bisericii. Urmarind instituirea crestinismului ca doctrina, Adolf von Harnack supune atentiei tezele primilor apologeti (Aristides, Iustin, Tatian, Meliţo, Teofil, Tertullian, Minucius Felix) care au dezvoltat elementele rationale, filosofice ale crestinismului.

„Crestinismul poate fi definit ca o cunoastere a lui Dumnezeu transmisa de el insusi si ca o conformare virtuoasa la legea rationala, in aspiratia si stradania de a obtine viata vesnica si in certitudinea recompensei. Prin cunoasterea adevarului si savarsind fapte bune, oamenii devin virtuosi si au parte de binecuvantarea suprema” , afirma teologul german. Cu Clement Alexandrinul si cu Origen, filosofia si stiinta greaca s-au asezat alaturi de teologia crestina, moment important in constituirea dogmei crestine, pus in evidenta de autor.

Una dintre sintezele teologice crestine ale primului mileniu o reprezinta gandirea lui Augustin, catre care convergeau linia savantilor greci si cea a savantilor latini, punctul premergator lui Augustin fiind Ambrozie din Milano. Augustin a descoperit religia in religie, el avand un interesant parcurs spiritual; Augustin „a pus in fata fiecarui suflet propria sa glorie si responsabilitate – Dumnezeu si sufletul, sufletul si Dumnezeul sau. El a salvat religia de formele ei comune si cultice si i-a redat locul in inima ca un dar si o viata in har”. Dar constructia doctrinei crestine nu s-a facut numai prin adaugarea unor noi piese bine articulate asa cum au fost contributiile dogmatice ale lui Clement, Origen sau Augustin, ci si prin dispute cu ereziile care incercau sa speculeze o bresa sau o pozitie insuficient fortificata. Adolf von Harnack prezinta disputele dintre pelagianism si augustinism, controversa predestinarii, cea cu privire la Filioque si icoane, dar si noile sinteze ale stiintei ecleziastice avandu-i ca protagonisti pe Anselm, Bernard, Bonaventura sau Toma de Aquino. Miscarea lui Luther si framantarile din societate la iesirea din Evul Mediu a determinat organizarea unui conciliu, cel de la Trento care a lasat neschimbate obisnuintele si practicile Bisericii, asupra carora aveau sa revina conciliile din Vatican. Inceputul secolului al XVI-lea avea sa aduca ruptura in sanul catolicismului; Martin Luther l-a redescoperit pe Dumnezeu in Evanghelii, a restaurat viziunea religioasa a Evangheliilor: „Pentru Luther, intreaga religie era cuprinsa in interiorul acestui cerc. Dumnezeu cel viu – nu abstractiunea filosofica sau mistica – cel revelat, cert, Dumnezeu cel milostiv, inteligibil oricarui crestin”, afirma Adolf von Harnack. Luther si-a indemnat semenii sa caute si sa-si implineasca credinta in randuiala vietii lor naturale, nu in ceea ce institutiile suprapusesera inutil.

Istoria dogmei a lui Adolf von Harnack este o lucrare care isi pastreaza actualitatea, ramane o lucrare de referinta pentru cei preocupati de definirea conceptului de dogma. Termenul grecesc dogma, opinie sau decizie, s-a impus relativ tarziu si desemna ceea ce in substanta sa nu suporta nici alterare nici diminuare si se aplica in principal doctrinelor filosofice si ereziilor. Dogmele sunt cuvintele care pentru Biserica au valoare de obligatie si trebuie considerate ca manifestari ale unui fenomen de ordin universal.