Prezentare
Detalii
BUCURĂ-TE din PLIN de VIAȚĂ, ALEGÂND ÎNȚELEPCIUNEA LUI DUMNEZEU
Am fost creați de Dumnezeu și pentru Dumnezeu; prin urmare, singura cale de a găsi adevărata bucurie, pace și mulțumire este aceea de a primi cu brațele deschise înțelepciunea lui Dumnezeu. La urma urmei, înțelepciunea nu este un simplu concept filosofic, ci un instrument cât se poate de practic pentru a trăi viața la întregul ei potențial. Cum spune și Tozer: „Înțelepciunea are picioare și o găsim umblând pretutindeni: la grădiniță, în bucătărie, pe stradă, în fabrică, acasă.“
Materialul din această carte a fost atent selectat din cele mai bune predici ținute de A. W. Tozer pe tema înțelepciunii și nu a fost disponibil sub formă tipărită până în prezent. Capitolele care o alcătuiesc se concentrează asupra unor teme precum: învingerea ispitei, mâna lui Dumnezeu pe care ar trebui s-o observăm și s-o prețuim datorită prezenței ei în toate lucrurile, nehotărâre versus devotament deplin față de Dumnezeu. Înțelepciunea nu poate fi redusă la o listă cu instrucțiuni—e parte a caracterului lui Dumnezeu, inseparabilă de dragostea și harul Lui. Când ne deschidem spre această înțelepciune, ne apropiem mai mult de El.
Înțelepciunea lui Dumnezeu îți va schimba deciziile, gândurile, relațiile cu cei din jur, îndreptându-te spre ceea ce dorește Dumnezeu să fii.
A. W. Tozer (1897-1963) a fost teolog autodidact, pastor și autor al unor scrieri care continuă să incite intelectul și să entuziasmeze sufletul credinciosului de azi. Este autorul a peste patruzeci de cărți, dintre care cele mai cunoscute sunt În căutarea lui Dumnezeu și Cunoașterea Celui Preasfânt, considerate lucrări clasice cu caracter devoțional.
Cuprins
Introducere 7
1. Doctrina evreiască despre înțelepciune 9
2. Hristos, Înțelepciunea lui Dumnezeu 17
3. Efectele înțelepciunii revărsate asupra noastră 23
4. Lecții din doctrina înțelepciunii eterne 29
5. Creștinismul izvorăște din înțelepciunea lui Dumnezeu 35
6. Rădăcina înțelepciunii divine 43
7. Adevărata esență a înțelepciunii divine 49
8. Cum putem avea acces la înțelepciunea lui Dumnezeu 55
9. Manifestarea înțelepciunii lui Dumnezeu 61
10. Înțelepciunea lui Dumnezeu se revarsă în creația Lui 67
11. Beneficiile înțelepciunii eterne 71
12. Înțelepciunea divină luminează fața lui Hristos 77
13. Căutarea înțelepciunii supreme 81
14. Obiectivul înțelepciunii supreme 89
15. Caracterul practic al înțelepciunii lui Dumnezeu 93
16. Avertizarea înțelepciunii divine 99
17. Înțelepciunea morală versus înțelepciunea divină 103
18. Întoarcerea de la nebunia morală la înțelepciune 107
19. Glasul înțelepciunii care ne cheamă înapoi 113
20. Glasul înțelepciunii ne cheamă la o alegere 117
21. Puterea eliberatoare a înțelepciunii divine 123
22. Înțelepciunea lui Dumnezeu e dreaptă pentru cei răscumpărați 129
23. Înțelepciunea lui Dumnezeu este absolută și nerestricționată (nelimitată) 135
Rugăciune de încheiere 143