Iisus Hristos în concepția filosofilor Renan și Nietzsche. Expunere și critică

A încerca astăzi, la peste 2000 de ani de la naşterea lui Iisus Hristos – Mesia, a vorbi despre Cel Care „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om”, aşa precum mărturisim în Simbolul de Credinţă Niceo-Constantinopolitan, nu este un lucru tocmai uşor şi lipsit de dificultate. În decursul timpului, nu puţini au fost cei care au vrut să spună câte ceva despre „Dumnezeul înomenit”. Chiar dacă am păstra cuvenitul respect faţă de toate aceste încercări, va trebui să remarcăm, totuşi, că nu întotdeauna respectivele încercări s-au dovedit a fi încununate de succes; mai mult, unele scrieri ar putea fi considerate ca tendenţioase şi lipsite de obiectivitate istorică şi teologică.

De fapt, consensul în materie de hristologie, aşa cum l-au stabilit Părinţii Bisericii, readuce în prim plan hristocentrismul tradiţiei dogmatice ortodoxe, tradiţie care se observă în dogmele Sinoadelor Ecumenice. Acest hristocentrism are, însă, două părţi inseparabile: particularitatea istorică a Întrupării şi universalitatea cosmică a mântuirii. Întruparea Fiului lui Dumnezeu reprezintă taina tainelor credinţei creştine.

-- Preot Lucian D. Colda