Hotul de carti

Este anul 1939. Germania nazista. Tara isi tine rasuflarea. Moartea nu a avut niciodata mai mult de lucru, si va deveni chiar mai ocupata. Liesel Meminger si fratele ei mai mic sunt dusi de catre mama lor sa locuiasca cu o familie sociala in afara orasului Munchen. Tatal lui Liesel a fost dus departe sub soapta unui singur cuvant nefamiliar - Kommunist -, iar Liesel vede in ochii mamei sale teama unui destin similar. Pe parcursul calatoriei, Moartea ii face o vizita baietelului si o observa pe Liesel. Va fi prima dintre multe intalniri apropiate. Langa mormantul fratelui ei, viata lui Liesel se schimba atunci cand ea ridica un singur obiect, ascuns partial in zapada. Este Manualul Groparului, lasat acolo din greseala, si este prima ei carte furata. Astfel incepe o poveste despre dragostea de carti si de cuvinte, pe masura ce Liesel invata sa citeasca cu ajutorul tatalui ei adoptiv, care canta la acordeon. In curand, va fura carti de la incendierile de carti organizate de nazisti, din biblioteca sotiei primarului, si de oriunde le mai putea gasi. "Hotul de carti" este o poveste despre puterea cuvintelor de a creea lumi. Cu o scriitura superb maiestrita si arzand cu intensitate, premiatul autor Marcus Zusak ne-a daruit una dintre cele mai durabile povesti ale timpurilor noastre.

Interviu autor

Cum ai devenit scriitor?
In copilarie visam sa ma fac zugrav, ca tata, dar tot timpul faceam boacane cand ma duceam cu el la munca sa-l ajut. Mereu ma impiedicam de cutiile cu vopsele si sa raman blocat in vreun colt din care nu puteam iesi decat calcand pe vopsea proaspata. Mi-am dat seama destul de repede ca zugravitul ma plictisea. In adolescenta am citit cateva carti in al caror univers reuseam sa ma scufund complet. Una a fost Batranul si marea, alta a fost Gilbert Grape. Cand citeam cartile acelea ma gandeam "Asta mi-ar placea sa fac." Mi-au trebuit sapte ani ca sa reusesc sa public si m-am confruntat zilnic cu esecuri. Ma bucur insa ca acele esecuri si refuzuri s-au petrecut. M-au facut sa inteleg ca ceea ce scriam nu era suficient de bun, astfel incat m-am straduit sa ma perfectionez.

Ai anumite obiceiuri atunci cand scrii?
De fapt, am doar doua. Prima este sa nu fiu lenes, cand ma scol la sapte dimineata si ma straduiesc sa termin in jur de 11.30. Dar de fapt dureaza pana spre pranz (cu ceva timp pierdut la mijloc). Apoi fac o pauza lunga si mai lucrez cateva ore dupa amiaza. Celelalat obicei e chiar contrariul. Am perioade de lenevie cand incep sa scriu pe la 10 si lucrez mai mult dupa amiaza.
Aceste obiceiuri mi se schimba doar cand incept sau termin o carte. Atunci lucrez mai mult noaptea. Nu sunt in stare sa ma apuc de o carte dis-de-dimineata, din simplul motiv ca sunt mult mai putin increzator in fortele mele cand ma trezesc. Cand termin o carte stau pana tarziu si lucrez chiar toata noaptea, pur si simplu din disperarea de a termina odata.

Care a fost inspiratia pentru "Hotul de carti"?
"Hotul de carti" trebuia sa fie o carte mica, doar circa o suta de pagini. In copilarie tot auzeam povesti despre Munchen si Viena din timpul razboiul, cand parintii mei erau copii. Doua dintre povestile spuse de mama m-au marca. Prima era despre bombardarea Munchenului si a cerului in flacari, despre cum totul devenise rosu. A doua era despre ce vazuse ea… Intr-o zi a auzit un zgomot infernal venind de pe strada principala si cand a fugit sa afle ce se-ntampla, a vazut cum erau manati evreii spre Dachau, spre lagarul de concentrare. In ultimul rand se afla un batran, numai piele si os, care nu reusea sa tina pasul. Un baiat a vazut asta si a alergat spre el, dandu-i o bucata de paine. Batranul a cazut in genunchi, i-a sarutat baiatului picioarele si i-a multumit… Dar un soldat a observat scena si s-a apropiat, smulgand painea din mana batranului si biciuindu-l pentru ca o acceptase. Apoi l-a fugarit pe baiat si l-a lovit si pe el. O clipa in care au existat laolalta bunatate nemaipomenita si cruzime inimaginabila, care mi s-a parut o descriere excelenta a naturii umane. Cand mi-am amintit de aceste doua povesti mi-am dorit sa le includ intr-o carte mai mica, dupa cum spuneam. Dar rezultatul a fost "Hotul de carti", care a ajuns sa insemne mult mai mult pentru mine decat mi-as fi putut imagina vreodata. Indiferent ce s-ar spune despre carte, de bine sau de rau, eu stiu ca este ce am putut da mai bun din mine, si nu cred ca un scriitor poate sa-si ceara siesi mai mult de atat.

Cand vrei sa te relaxezi, sa mai scapi de scris, ce faci?
Pentru ca locuiesc in Sydney, m-am apucat din nou sa fac surfing. Una dintre cele mai frumoase amintiri de cand eram mai mic este cand am reusit prima data sa prind un val, iar fratele meu ma incuraja de pe mal. Multi ani mai tarziu m-am reapucat de surfing si imi place, cat vreme valurile sunt suficient de mici… Imi place si sa ma uit la filme, mai ales cand ma lupt cu cate o poveste. Cateodata ma uit de mai multe ori la un film, pe de o parte urmaresc actiunea, pe de alta ma gandesc la carte.

De unde iti vine inspiratia? Obisnuiam sa mint despre asta, dar acum chiar stiu… M-am apucat de scris la saisprezece ani. Acum am peste 30. Deci ideile imi vin din paisprezece ani de gandit la ele.

Titlu cronica: Nori albi cu inimi cenusii
Data: 28-7-2013
Autor: Mihaela Butnaru bookblog.ro

"Hotul de carti" este Liesel Meminger, pe care o intilnim la inceput in drumul ei spre noua familie adoptiva, in Germania celui de-al doilea razboi mondial. Aceasta familie, Hubermann, inseamna in mod real sansa ca ea sa supravietuiasca, desi la inceput cititorul priveste ingrozit catre mama "abuziva", care imbogateste fiecare replica cu minim doua injuraturi, catre tatal pleostit, redus la tacere, catre saracia lucie si atmosfera precara.