Probabil ca l-ati cunoscut pe John Bunyan prin cartea scrisa de el, "Calatoria crestinului". Citindu-i cartea, poate s-a nascut in voi dorinta de a-l cunoaste mai mult pe acest copil al lui Dumnezeu.
Cartea aceasta este ceea ce ne-a lasat el scris despre sine.
Va invitam sa priviti la felul in care S-a plecat Isus Hristos spre acest biet pacatos. El inca o face! Marit sa-I fie Numele!
Cuprins
Prefata
Har din abundenta pentru capetenia pacatosilor
O scurta relatare a chemarii autorului in slujba Domnului
O scurta relatare despre intemnitarea autorului
Concluzie
O continuare a vietii lui Bunyan
Fragmente sugestive
Intr-adevar, poftele carnii imi dominau bietul suflet cu asa o putere, incat daca nu ar fi intervenit un miracol al harului pretios, nu doar ca as fi pierit de lovitura dreptatii vesnice, ci m-as fi expus loviturii legilor care arunca pe oameni in dizgratie si rusine in fata intregii lumi.
Eram impiedicat sa iau in considerare faptul ca pacatul ma va osandi indiferent de religia pe care o urmam, daca nu eram in Hristos; nici nu m-am gandit vreodata ca asa stau lucrurile. "Truda nebunului oboseste pe cel ce nu cunoaste drumul spre cetate" (Eclesiastul 10:15).
Prin urmare, m-am apucat de o reformare exterioara, atat in vorbire cat si in traire si mi-am pus inainte poruncile ca fiind calea catre cer. M-am straduit sa pazesc poruncile si, credeam eu, cateodata le pazeam destul de bine si atunci eram mangaiat. Totusi, din cand in cand, incalcam cate una si imi tulburam constiinta. Dar ma pocaiam, spuneam ca imi pare rau si Ii promiteam lui Dumnezeu ca ma voi purta mai bine data viitoare si astfel primeam din nou ajutor. Atunci credeam ca Ii sunt pe plac lui Dumnezeu si tuturor oamenilor din Anglia.
Dar, nenorocitul de mine, inca nu Il cunosteam pe atunci pe Isus Hristos si cautam sa-mi fauresc o neprihanire a mea; si asa as fi pierit daca Dumnezeu nu ar fi fost milostiv fata de mine.
Si la rugaciune eram foarte tulburat in perioada aceasta. Uneori mi se parea ca il simt in spatele meu tragandu-ma de haine. In timpul rugaciunii statea mereu de mine sa inchei rugaciunea, sa ma opresc, sa ma grabesc ca m-am rugat destul si sa nu mai stau in rugaciune; mereu ma distragea. Uneori imi punea in minte ganduri nelegiuite ca acestea: ca trebuie sa ma rog lui sau pentru el -- m- am gandit uneori la acel ‚te vei arunca cu fata la pamant’ sau "daca Te vei arunca cu fata la pamant si Te vei inchina mie" (Mat. 4:9).
In zile ca acestea nu ma lasa sa imi mananc mancarea in liniste, ci chiar cand stateam la masa trebuia sa ma duc sa ma rog. Trebuia sa-mi las mancarea in clipa aceea, chiar atunci -- o astfel de sfintenie falsificata avea diavolul. Cand eram ispitit in felul acesta, imi spuneam in mine insumi: ‘Acum sunt la masa, lasa-ma sa termin.’ ‘Nu’, imi raspundea el, ‘trebuie sa te rogi acum, altfel nu Ii faci pe plac lui Dumnezeu si Il dispretuiesti pe Hristos.’ Asadar eram foarte chinuit de aceste lucruri si, din cauza naturii mele pacatoase, mi-am imaginat ca acestea erau impulsuri din partea lui Dumnezeu, iar daca refuzam sa le fac, Il respingeam pe Dumnezeu; si nu eram oare la fel de vinovat ca nu am ascultat ispita diavolului ca si atunci cand as fi incalcat Legea lui Dumnezeu?
Apoi am inceput sa tremur foarte tare, in asa fel incat zile intregi trupul meu dar si mintea mea se zguduiau din pricina acestei constientizari a judecatii cumplite a lui Dumnezeu. Simteam cum stomacul mi se incalzea si ma ardea din pricina terorii si uneori parca oasele pieptului mi se desfaceau.
Dupa ce am analizat separat pacatele sfintilor si am vazut ca al meu le intrecea pe fiecare, mi-a venit ideea sa pun toate pacatele lor la un loc fata in fata cu al meu sa vad daca nu cumva gasesc o incurajare. Caci chiar daca pacatul meu este mai mare decat al oricarui altuia, totusi daca le-ar egala pe toate celelalte impreuna, atunci exista speranta. Sangele care poate sa spele toate pacatele lor, poate sa spele si pacatul meu, desi este la fel de mare sau chiar mai mare decat toate ale lor impreuna. Aici am inclus pacatul lui David, al lui Solomon, al lui Manase, al lui Petru si al tuturor celorlalti care au savarsit pacate mari si ma straduiam intr-un mod obiectiv sa agravez si sa maresc pacatele lor in anumite circumstante.
Intr-o zi mergeam pe camp, iar constiinta mea era tulburata fiindca ma temeam ca poate inca nu este totul in regula si deodata am auzit propozitia aceasta in sufletul meu: ‘Neprihanirea ta este in cer.’ Si mi s-a parut ca am vazut cu ochii sufletului meu pe Isus Hristos stand la dreapta lui Dumnezeu. Acolo era neprihanirea mea; asa ca oriunde ma aflam si orice faceam Dumnezeu putea spune despre mine: ‘El vrea neprihanirea Mea fiindca a vazut-o cu ochii lui.’ Si pe langa aceasta am mai vazut ca nu starea buna a inimii mele facea ca neprihanirea mea sa fie mai buna, si nici starea rea a inimii mele nu facea ca neprihanirea mea sa fie mai rea, caci neprihanirea mea era insusi Isus Hristos "acelasi ieri si azi si in veci" (Evrei 13:8).
Atunci mi-au cazut cu adevarat catusele de la picioare; am fost eliberat de suferintele si de lanturile mele; chiar si ispitele au plecat de la mine. Astfel ca de atunci incolo, versetele acelea infricosatoare nu m-au mai tulburat. Am plecat acasa plin de bucuria ce mi-a dat-o harul si dragostea lui Dumnezeu. Si cand am ajuns, m-am uitat sa vad daca pot gasi afirmatia aceea: ‘Neprihanirea ta este in cer’, dar nu am reusit sa o gasesc. Asadar inima mea a inceput sa fie din nou descurajata si chiar atunci mi-am adus aminte ca "El a fost facut pentru noi intelepciune, neprihanire, sfintire si rascumparare" (1 Cor. 1:30). Din versetul acesta am vazut ca si cealalta afirmatie era adevarata.
Tot de aici am inteles ca asa cum omul Isus Hristos este diferit de noi in ceea ce priveste prezenta trupeasca, tot astfel El este neprihanirea si sfintirea noastra inaintea lui Dumnezeu. Asa am trait o perioada minunata, impacat cu Dumnezeu prin Hristos. Oh! Hristos! Hristos! Nu era nimic altceva inaintea ochilor mei decat Hristos! Si nu ma uitam doar la cate un privilegiu din partea lui Hristos, cum ar fi la sangele Lui, la moartea sau la invierea Lui, ci priveam imaginea completa a lui Hristos -- ca Cel in care toate acestea si alte virtuti, relatii, slujbe si lucrari se intalneau -- stand la dreapta lui Dumnezeu in cer.
Ce glorioasa mi se parea inaltarea Lui, valoarea si predominarea tuturor binefacerilor Lui, si asta pentru ca acum puteam sa-mi ridic privirea de la mine inspre El si puteam sa apreciez ca toate acele haruri ale lui Dumnezeu, care acum erau proaspete pentru mine, erau totusi ca acei bani marunti pe care oamenii bogati ii tin in punga lor, in timp ce aurul lor este in cufere acasa. Oh, vedeam ca aurul meu este in cufarul meu acasa -- in Hristos, Domnul si Mantuitorul meu! Acum, Hristos era totul pentru mine; toata neprihanirea mea, toata sfintirea si rascumpararea mea.
Mai departe, Domnul m-a adus intr-o unire misterioasa cu Fiul lui Dumnezeu; eram legat de El, eram carne din carnea Lui si oase din oasele Lui, iar Efeseni 5:30 era acum un cuvant minunat pentru mine. Prin acesta s-a intarit mai mult credinta mea in El ca neprihanire a mea. Caci daca El si cu mine eram una, atunci neprihanirea Lui era a mea, meritele Lui erau ale mele si biruinta Lui era si a mea. Acum puteam sa ma vad pe mine insumi in cer si pe pamant in acelasi timp: in cer prin Hristos, prin Capul meu, neprihanirea si viata mea si pe pamant, prin trupul meu.
Acum vedeam ca Isus Hristos era privit de Dumnezeu si trebuia de asemenea sa fie privit si de noi ca acea Persoana publica sau comuna in care este vizibil intregul trup al alesilor Lui; ca am implinit Legea prin El, am murit prin El, am inviat din morti prin El, am capatat victoria asupra pacatului, mortii, diavolului si iadului, iar atunci cand a murit El am murit si noi, iar cand a inviat El am inviat si noi: "Sa invie, dar, mortii Tai! Sa se scoale trupurile mele moarte!" (Is. 26:19). Si "El ne va da iarasi viata in doua zile; a treia zi ne va scula, si vom trai inaintea Lui" (Osea 6:2). Versetul acesta s-a implinit atunci cand Fiul omului s-a asezat la dreapta Maiestatii din ceruri, potrivit cu ceea ce este scris in Efeseni: "El ne-a inviat impreuna si ne-a pus sa sedem impreuna in locurile ceresti, in Hristos Isus" (Ef. 2:6).
Ah, aceste meditatii si versete binecuvantate impreuna cu multe altele asemenea lor imi straluceau in ochi, asa incat puteam sa spun si eu: "Laudati pe Domnul! Laudati pe Dumnezeu in locasul Lui cel sfant, laudati-L in intinderea cerului, unde se arata puterea Lui! Laudati-L pentru ispravile Lui cele mari" (Ps. 150:1, 2).
