Dacă. Ce știu despre dragostea de la Calvar?

O cărticică care poate fi asemănată cu o tolbă cu săgeți: vor beneficia de pe urma ei aceia care vor lăsa aceste săgeți să le străpungă propriile inimi și nu le vor arunca în inimile altora.

Într-o seară, un coleg lucrător mi-a prezentat problema unei tinere care se abătuse de la Calea Dragostei. Lucrul acesta mi-a adus o noapte fără somn, deoarece cuvântul care mă macină totdeauna în astfel de momente este: „Doamne, nu cumva nu sunt eu? Am greșit cu ceva în dreptul ei? Ce știu eu despre Dragostea Calvarului?” Și atunci mi-au venit aceste „Dacă”-uri, propoziție după propoziție, de parcă ar fi fost rostite cu glas tare în urechea mea lăuntrică.

Următoarea dimineață le-am împărtășit cu cineva (fiindcă le scrisesem în timpul nopții), și ulterior, cu alții. Apoi, s-au tipărit câteva copii la mica noastră mașină manuală de tipărit, exclusiv pentru Părtășia noastră, iar lucrul acesta a condus apoi spre această broșură. Când ni s-a cerut inițial să facem aceasta, am avut simțământul: „Nu, este ceva mult prea personal ca să ajungă astfel!” Dar dacă poate ajuta pe cineva să înțeleagă ce înseamnă viața de dragoste și să trăiască această viață, atunci nu e treaba noastră să refuzăm multiplicarea ei.

Unele „Dacă”-uri par a fi legate de mândrie, egoism sau lașitate, dar dacă săpăm mai adânc, ajungem la rădăcina tuturor acestora ‒ o lipsă de dragoste nebănuită.

Paginile din Partea a II-a nu trebuie citite una după alta. Poate doar câte un „Dacă” ici-colo va avea un mesaj potrivit, iar cititorul le poate lăsa pe celelalte și poate găsi câte ceva pe ultimele pagini.

Și în caz că vreun ucenic adevărat va fi tulburat de expresia „atunci nu știu nimic”, aș vrea să menționez că am primit gândul acesta exact în forma aceasta și mă tem să-i slăbesc mesajul. Dar și aici, ca pretutindeni, litera omoară. Sf. Pavel a socotit pierderea tuturor ca un nimic ca să-L cunoască pe Acela pe care Îl cunoștea deja. Iar sufletul, fiind iluminat de o strălucire proaspătă a dragostei lui Dumnezeu aratată la Calvar, nu se oprește să măsoare cât de mult sau cât de puțin cunoștea dragostea aceasta înainte. Străpunsă, topită și zdrobită înaintea viziunii dragostei, simte că tot ce a cunoscut înainte a fost un nimic, mai puțin decât nimic.

Cred că este limpede că o broșură ca aceasta nu e destinată tuturor, ci numai acelora care sunt chemați să aibă grijă de alții. Și există unii pentru care nu are nimic de spus; aceștia au intrat deja în ceea ce eu am fost împinsă să scriu.

Fragmente sugestive

Dacă mă simt rănit când cineva mă acuză de lucruri neadevărate, uitând că Salvatorul meu fără de păcat a călcat pe această cale până la capăt, atunci nu știu nimic despre dragostea Calvarului.

Dacă nu pot ocupa locul al doilea (sau al douăzecilea) cu o fericire sinceră; dacă nu pot ocupa locul întâi fără să fac caz de nevrednicia mea, atunci nu știu nimic despre dragostea Calvarului.

Dacă mi-e teamă să spun adevărul ca să nu pierd afecțiunea cuiva, sau ca nu cumva cel vizat să spună: „nu înțeleg”, sau dacă mă tem să-mi pierd reputația de bunătate, dacă pun propriul meu nume bun înaintea binelui suprem al celuilalt, atunci nu știu nimic despre dragostea Calvarului.

Dacă mă mulțumesc să vindec în chip ușuratic o rană spunând: „Pace, pace” când nu este pace; dacă uit cuvântul pătrunzător „Dragostea să vă fie fără prefăcătorie” și tocesc tăișul adevărului, nevorbind lucruri drepte, ci alinătoare, atunci nu știu nimic despre dragostea Calvarului.