Prezentare
Detalii
Gabriela Darie este autoare creştină, soție şi mamă a doi copii. Călăuzită de dorinţa de a aduce speranță în inimile celor aflaţi în suferinţă, ea adună mărturii emoționante ale celor care, în cele mai grele momente, L-au descoperit pe Dumnezeu ca fiind Singurul care poate oferi mângâiere, sprijin şi izbăvire autentică.
Noul volum al Gabrielei Darie este o carte născută din suferinţă adâncă, dar luminată de prezența unui Dumnezeu care transformă durerea în binecuvântare. Îmbinând cu sensibilitate teologia suferinţei cu mărturii autentice, autoarea oferă o perspectivă profundă și mângâietoare asupra felului în care Dumnezeu transformă Valea Plângerii într-o Vale a izvoarelor.
Cele 20 de mărturii reunite aici alcătuiesc o praxiologie a suferinţei, amintindu-ne că "întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă" (2 Corinteni 4:17). Cartea este, în acelaşi timp, reflecție și mângâiere, invitându-ne să-L descoperim pe Dumnezeu chiar și atunci când nu-L vedem, nu-L simțim şi nu-L auzim. Este o carte necesară, caldă și profundă care nu te lasă neschimbat - un balsam pentru suflet şi un ghid spiritual pentru cei care trec prin Valea Plângerii.
-- Malidia Faur, Doctor of Ministry la Midwestern Baptist Theological Seminary şi consilier educațional la Institutul Teologic Baptist Bucureşti
Informatii suplimentare
Informatii suplimentare
| Cod | 31169 |
|---|---|
| Autor | Gabriela Darie |
| Editura | Risoprint |
| Nr. pagini | 444 |
| Dimensiuni | 14,5 x 20,5 cm |
| Anul publicarii | 2025 |
| Seria | Nu |
| Volum | 2 |
| Colectie | Nu |
| Editia | I |
| Coperta | flexibila |
| Legare | brosare |
| Limba | Romana |
| ISBN | Nu |
Comentarii
Scrie propriul tau comentariu.
Numai utilizatorii inregistrati pot evalua si scrie comentarii. Pentru a evalua si comenta, te rugam sa te autentifici sau sa-ti creezi cont.







