Relatia ta cu Dumnezeu. Cum sa te apropii tot mai mult de Dumnezeu in fiecare zi

DUMNEZEU INCEARCA SA-TI CAPTEZE ATENTIA.
Esti gata sa asculti?

In culmea succesului sau de consilier, autor si vorbitor ce se bucura de popularitate, Gary Smalley a descoperit ca se simte frustrat, dezamagit si epuizat. Este aceasta si experienta ta?

In "Relatia ta cu Dumnezeu", Gary Smalley scrie despre modul in care Dumnezeu l-a trezit intr-un mod pe care nu-l va uita niciodata. Viata lui, inima lui si perspectiva lui asupra vietii s-au schimbat pentru totdeauna. Astazi Gary practica cu sarguinta sase deprinderi zilnice care il ajuta sa asculte cu atentie vocea lui Dumnezeu. Ca urmare a acestei discipline, in viata lui este pace, multumire si bucuria care vine doar de la Dumnezeu.
Gary doreste ca si tu sa experimentezi aceeasi bucurie. Descopera astazi modul in care poti recunoaste glasul lui Dumnezeu in viata ta.

Esti gata sa asculti?

Dr. Gary Smalley, membru fondator si presedintele comitetului de conducere al Smalley Relationship Center, este expertul Americii in domeniul relatiilor. Este autor si coautor a peste patruzeci de carti, inclusiv al publicatiilor bestseller, castigatoare a numeroase premii: "Marriage for a Lifetime", "Secrets to Lasting Love", "The Blessing", "The Two Sides of Love" si "The Language of Love". Cele mai noi aparitii includ: "ADN-ul relatiilor", "Men's Relational Toolbox", "Food and Love", "Bound by Honor" si carti de fictiune din seria "Redemption" in colaborare cu Karen Kingsbury.

CUPRINS

Multumiri

Partea intai: Verificarea realitatii
1: Despre succesul care genereaza haos
2: O trezire neasteptata

Partea a doua: Innoirea
3: Supunerea tuturor asteptarilor lui Dumnezeu
4: Facand orice gand rob ascultarii de Cristos
5: Accepta filtrul lui Dumnezeu pentru viata ta
6: Inchina-te lui Dumnezeu in mijlocul incercarilor
7: Cauta indrumare inteleapta
8: Revizuieste-ti relatia cu Dumnezeu

Meditatii la Coloseni 3
Anexa: Nume si atribute ale lui Dumnezeu
Note
Despre autor

Partea INTAI
Verificarea realitatii

1
Despre succesul care genereaza haos

"De ce dureaza atat de mult?", am izbucnit in timp ce asteptam ca doctorii sa vina sa inceapa interventia chirurgicala de transplant de rinichi. Stateam pe un pat in sala preoperatorie, purtand unul din acele halate grozave de spital -- stiti la care ma refer. In incapere era destul de rece si asistentele umblau de ici-colo vazandu-si de treaba, fara sa-mi acorde prea multa atentie. Eram intr-un fel de zona intermediara, dar simteam o senzatie de rece in calcaie de parca le tinusem la racoare de mai multe ore -- si rabdarea nu a fost niciodata unul din punctele mele tari. Stiam doar ca imi era rece, eram lipsit de confort si nelinistit datorita transplantului si ca doream ca totul sa se termine cat mai repede.
Ceea ce nu stiam era ca, chiar in acel moment, in camera de alaturi, fiul meu, Michael, se lupta pentru viata lui. In timp ce doctorii i-au scos rinichiul pe care Michael mi-l dona, unul din plamani a colapsat si conditia lui devenise critica. In timp ce ei incercau sa-l stabilizeze, eu stateam inciudat si vociferam in camera alaturata deranjat de faptul ca trebuia sa astept.
Incep cu aceasta povestire deoarece ea rezuma in multe feluri o criza majora din viata mea care imi afectase starea de sanatate fizica, emotionala si spirituala vreme de mai multi ani. Nu intentionasem sa sfarsesc preocupat de propriul eu, bolnav fizic, dezechilibrat emotional si izolat spiritual, dar aceasta este ceea ce s-a intamplat. Eram furios, nerabdator, dezamagit si frustrat de o multime de lucruri din viata mea -- si eram sub un stres imens. La un moment dat pe traseu am incetat sa ma bazez pe Dumnezeu si am inceput sa ma bazez pe propria mea intelegere si pe propriile mele resurse. Aceasta a rezultat intr-o epuizare spirituala si emotionala majora si probleme fizice foarte grave.
Vreau sa-mi impartasesc cu voi povestea mea deoarece am descoperit ca cei mai multi oameni, intr-un fel sau altul, la un moment dat sau altul, se gasesc in situatii similare: deprimati, epuizati, frustrati si nesincronizati cu Dumnezeu. Poate ca te confrunti cu o lupta similara in viata ta chiar acum. Poate ca si tu ai experimentat bucuria care vine dintr-o relatie cu Isus Cristos. Apoi, prins in treburile vietii, impins fiind in toate partile, ti-ai pierdut orientarea si te-ai indepartat de planul cel mai bun pe care-l avea Dumnezeu pentru tine.
Daca e sa spunem adevarul, oricare din noi poate fi luat de curent. In cultura noastra sunt atat de multe voci care concureaza cu vocea lui Dumnezeu pentru a ne obtine atentia. Incepem sa credem ca avem nevoie de mai multe lucruri pentru a fi fericiti. Mai multa putere. Mai multa dragoste. Mai mult sex. Mai multa hrana. Mai multe calatorii. Mai multe lucruri. Aceste glasuri se aud tot mai tare si curand ignoram vocea din launtrul nostru care striga: "Nu! Nu avem nevoie de mai multe lucruri; avem nevoie mai mare doar de Dumnezeu." Asa cum a spus Isus: "Si ce foloseste unui om sa castige toata lumea, daca isi pierde sufletul?"1
Se poate intampla dintr-o data sau treptat. Daca am lasat garda jos, putem cadea usor prada capriciilor lumii. Stiu din proprie experienta cum este sa cedezi tentatiei de a avea mai multe lucruri. Mai multi bani, mai multa recunoastere, mai multa comoditate si mai mult timp liber. Desi am realizat aproape orice mi-as fi dorit in domeniul material, mi-am pierdut sentimentul unei vieti implinitoare si puterea de a ma bucura de binecuvantarile lui Dumnezeu pentru o perioada de aproximativ zece ani. Eram nefericit si nu eram sigur daca imi voi putea recastiga vreodata bucuria pe care o cunoscusem odinioara.
Din fericire, nu acesta este sfarsitul povestii mele, caci atunci n-as fi scris aceasta carte. De asemenea, vreau sa va relatez despre o reinnoire miraculoasa care a inceput in timpul convalescentei mele ce a urmat transplantului de rinichi si despre faptul ca ea inca aduce roade in viata mea pana astazi. Sunt un om nou, cu o noua perspectiva asupra vietii. In procesul acestei innoiri am invatat unele principii importante care cred ca va vor ajuta sa va indreptati spre innoire in viata voastra si in relatia voastra cu Dumnezeu.
Ceea ce urmeaza este relatarea modului in care mi-am neglijat pentru o vreme relatia cu Dumnezeu si am inceput sa ma indepartez de El -- chiar daca stiam si invatasem aproape in toata cariera mea despre cum sa ai relatii pline de succes. Din fericire, aceasta este si relatarea modului in care am capatat dintr-o data constiinta faptului ca trebuie sa-mi innoiesc relatia cu Dumnezeu.
Daca aceasta ar fi doar relatarea propriei mele indepartari de Dumnezeu, ar putea fi de putin folos sau interes, dar am vazut cum aceleasi principii -- atat pozitive cat si negative -- se rasfrang in vietile atator oameni pe care i-am consiliat de-a lungul anilor, oameni care mi-au citit cartile si au participat la seminariile mele. Speranta mea este ca, auzirea povestirii in intimitatea ei -- ce a ramas inca nerostit --, te-ar putea imboldi sa te apropii de Dumnezeu si sa experimentezi aceeasi innoire, inviorare si revitalizare pe care am experimentat-o eu.
Privind in urma, pot vedea cat de usor m-am indepartat eu de Dumnezeu. Poate ca si tu te-ai indepartat intr-un mod asemanator. Viata devine aglomerata si o multime de cereri ne solicita timpul. Ne concentram pe detaliile vietii de zi cu zi si pe a avea succes in ceea ce facem, fie ca este vorba de intretinerea familiei, conducerea unei afaceri sau munca noastra. Putem suferi unele regrese sau atentia ne poate fi distrasa si, inainte de a ne da seama, renuntam la obiceiul de a petrece timp in mod regulat cu Dumnezeu si de a citi Cuvantul Lui. Incepem sa facem lucruri de unii singuri, urmarindu-ne propriile scopuri si luand decizii bazate pe propriile interese. Inca mai mergem la biserica si afirmam cu buzele relatia noastra cu Dumnezeu, insa El incepe sa devina oarecum distant.
Am consiliat destui oameni in ultimii treizeci de ani ca sa stiu ca pierderea directiei este o problema generala. Totusi, este stanjenitor sa ma gandesc cat de departe am ratacit inainte ca Dumnezeu sa-mi capteze din nou atentia. La urma urmei, am terminat un seminar, am slujit in echipa pastorala si, ca multi alti crestini, am auzit unele dintre cele mai bune invataturi biblice pe care le-ar putea asculta cineva. Dar, in ciuda tuturor acestora, nu mi-a luat mult timp ca atentia sa imi fie abatuta de la relatia mea cu Dumnezeu datorita tuturor grijilor si preocuparilor vietii. Succesul in sine a devenit cel care mi-a distras atentia. Procesul a fost atat de gradat incat nu mi-am dat seama cum era -- urat, pacatos si distructiv -- pana cand a fost aproape prea tarziu.

Cum mi-am pierdut directia

Cand am inceput sa urmez cu perseverenta chemarea lui Dumnezeu pentru viata mea, prin anii ’60 si ’70, nu am visat niciodata ca in cele din urma voi avea parte de un asemenea succes. Desi cariera mea s-a bucurat de un inceput promitator, una din primele mele slujbe intr-o organizatie crestina a luat o turnura nedorita dupa mai multi ani si a sfarsit jalnic, lasandu-ma cu sentimente de confuzie si descurajare. Cand am parasit acea organizatie, Norma si cu mine ne-am mutat in Waco, Texas, unde am devenit pastorul responsabil de lucrarea cu familiile intr-o biserica. In aceasta slujba noua si in acest nou context am simtit ca Dumnezeu imi innoia spiritul si imi vindeca vechile rani. A fost ca o adiere de aer proaspat. Simteam cum Cristos devenea din nou centrul vietii mele. Nu vreau sa spun ca totul era perfect la Waco -- fiecare situatie are provocarile ei -- dar m-am simtit innoit in relatia mea cu Dumnezeu si El a inceput sa ma binecuvanteze pe mine si lucrarea mea.
Imi amintesc ca in acei ani imi faceam timp in fiecare zi pentru rugaciune si ma rugam cu o asa de mare concentrare si ardoare incat credeam ca toate rugaciunile imi vor fi ascultate in cele din urma. Ma rugam cel mai mult pentru oameni si ma gandeam la rezultate mari. Doream cu pasiune sa aduc mii de oameni la Cristos si sa ajut mii de familii. Cel putin aceasta era viziunea mea si credeam ca Dumnezeu doreste sa ma foloseasca in felul acesta.
Ne aflam la Waco de un an cand am primit un telefon de la prietenul meu bun Steve Scott. Impreuna cu sotia lui, Steve participase la unul din seminariile mele de la sfarsit de saptamana si plecase foarte entuziasmat cu privire la casnicia lui.
"Gary, a spus el, trebuie sa asterni pe hartie tot acest material. Te-ai gandit vreodata sa scrii o carte despre casnicie?"
Nu stiam daca eram in stare sa scriu o carte -- procesul de scriere si deficienta mea de atentie nu se impaca prea bine -- dar m-am gandit cum sa-mi dezvolt mesajul pentru a influenta mai multi oameni. I-am cerut lui Steve sa se roage cu mine pentru aceasta si el a fost de acord.
Am inceput sa ne rugam si in sase luni am conceput un plan de a scrie nu doar o carte, ci doua -- una pentru barbati si cealalta pentru femei. Desi nu aveam nicio instruire formala in scrierea unei carti, Steve era un scriitor de publicitate foarte talentat. Am lucrat impreuna si in anul urmator am terminat ambele carti.
In 1979, biserica mea m-a delegat "misionar in lume" pentru a ajuta cuplurile, persoanele necasatorite si parintii in relatiile lor. Tineam seminarii de doua ori pe luna. Pe la mijlocul anilor ’80, Norma si cu mine ne-am mutat in Phoenix; publicasem mai multe carti care se vindeau bine, iar lucrarea cu seminariile era de un succes rasunator. Am schimbat numele organizatiei noastre in Today’s Family [Familia azi] si am angajat mai mult personal pentru a extinde lucrarea pe plan national.
In 1988, impreuna cu Steve Scott am filmat un material de promovare a casetelor video cu seminariile mele, gazduit de Dick Clark. Mai tarziu am actualizat aceste reclame cu ajutorul lui John Tesh si Connie Sellecca, Frank si Kathie Lee Gifford. Casetele video s-au vandut in mai bine de patru milioane de exemplare.
Datorita vanzarilor acestor casete si a veniturilor constante din drepturile de autor pentru cartile scrise, e lesne de inteles ca aveam foarte multi bani de administrat. Stiu, aceasta pare sa fie o mare problema -- si din multe puncte de vedere a fost -- dar a creat unele tensiuni, atat in viata mea cat si in relatiile mele, tensiuni care mai tarziu au determinat rupturi grave.
Am crescut intr-o familie foarte saraca si niciodata nu am avut multi bani. La inceputul carierei mele, cand eram pastor asistent, castigam exact cat aveam nevoie de la o luna la alta pentru a asigura traiul sotiei mele si al celor trei copii. Si eram fericit. Imi incepeam zilele cu o alergare de dimineata, imi faceam timp sa-I multumesc lui Dumnezeu pentru toate binecuvantarile din viata mea. Imi mergea bine. Eram sanatos si plin de succes si eram incantat de relatia mea cu Dumnezeu. Imi amintesc exact spunandu-I ca nu am nevoie de bani, ca tot ce imi doresc e sa iubesc oamenii si sa le slujesc.
Dar cand banii au inceput sa curga, am descoperit ca nu eram suficient de pregatit pentru a-i gestiona. Niciodata nu am stiut nimic despre a economisi, a investi, a darui sau orice altceva legat de afaceri sau finante personale. Fusesem totdeauna cel care strangea fonduri pentru lucrare; acum alti oameni veneau la mine pentru ajutor financiar.
Suma de bani care ajungea in contul lucrarii noastre era alta in fiecare luna si nu aveam nicio idee despre cum sa-i administrez. Dar asta nu ma ingrijora. Credeam ca Dumnezeu permitea lucrarii noastre sa prospere si ca El ne va calauzi. In niciun caz nu eram ingrijorat ca m-ar putea corupe.
Inca imi amintesc de ocazia cu care am stat cu bunul meu prieten Dave Cavan la masa lui de conferinte si i-am spus: "Dave, nu-ti fa probleme pentru mine. Relatia mea cu Cristos este atat de apropiata incat banii nu vor avea acelasi efect asupra mea pe care l-ar fi putut avea in trecut." Ei bine, am gresit. Banii au exercitat o inraurire asupra mea. Biblia ne avertizeaza sa nu fim naivi sa credem ca ne situam deasupra ispitei si a pacatului. Eu eram destul de naiv.
Eram acolo, avand mai multi bani decat vazusem cu ochii mei vreodata si o lucrare care depasise graficele in termenii amplorii pe care o cunostea. Chiar daca pasiunea mea era pentru lucrare, nu pentru a face multi bani, dintr-o data atat lucrarea cat si banii imi cereau atentia, iar Dumnezeu era undeva in aceasta invalmaseala. Nu acordasem atentie relatiei mele celei mai importante datorita multiplelor activitati si a ritmului vietii. Va suna cumva familiar?
Pe masura ce timpul trecea am inceput sa acumulez lucruri -- investitii, masini noi, vehicule de agrement pentru sezonul de iarna, o ambarcatiune. Imi spuneam ca acestea foloseau pentru delectarea familiei, dar faptul ca puteam sa cumpar aceste lucruri dragute slujea la fel de mult si safisfacerii egoului meu. In urma cu cinci ani tocmai ii invatasem pe altii despre pericolele materialismului si despre modul in care cresterea asteptarilor poate determina stres si poate distruge relatiile. Totusi, ajunsesem acolo, ignorand adevarul lui Dumnezeu si facand chiar lucrurile cu privire la care ii avertizasem pe altii.
Acum inteleg mai clar de ce banii nu aduc mai multa fericire. Cu cat avem mai multi, cu atat ne controleaza mai mult actiunile. Dupa o vreme am incetat sa-L mai intreb pe Dumnezeu: "Tu doresti sa am acest lucru?" Daca vedeam ceva ce imi doream, mergeam si il cumparam. Uneori nici nu ii spuneam Normei ce planuiam sa fac. Un exemplu clasic a ramas cel din perioada cand am inceput constructia unei case noi fara a discuta cu Norma despre ea.
Cu mai multi ani inainte am decis impreuna cu Norma sa ne mutam mai aproape de biroul nostru situat atunci in Branson, Missouri. Deoarece copiii crescusera si plecasera de acasa (desi cu totii locuiau prin apropiere in acea vreme), am decis sa ne mutam intr-o casa mai mica pentru ca sa economisim niste bani. Deja cumparasem o parcela prin intermediul unui prieten apropiat, deci deja aveam terenul; nu aveam nevoie decat de un proiect. Norma imi spusese ca ea isi dorea cu adevarat sa astepte pana am fi vandut casa in care locuiam ca sa nu fim constransi financiar.
Insa chiar daca imi aminteam de sfatul Normei, am inceput sa visez la proiectul unei case pe care o vazusem in Philadelphia. Casa era placata cu caramida ornamentala si avea un specific rustic englezesc. Am crezut ca nu se va supara nimeni daca ma voi intalni cu constructorul pentru a discuta cel putin planurile preliminare. Cand ne-am intalnit, mi-a spus ca ridicase o casa asemanatoare in California si ca, lucrand cu el, am putea economisi o multime de bani. Fara sa o consult pe Norma, i-am spus constructorului: "Sa mergem inainte si sa incepem, dar sa tinem secret acest lucru!"
I-am aratat Normei planurile si ea a fost de acord cu aspectul englezesc, marimea si planul pentru parter. Ce nu stia era ca santierul deja incepuse. Cand m-am intalnit cu functionarul de la banca, el mi-a spus ca pentru finalizarea actelor nu mai aveam nevoie decat de semnatura sotiei mele. Am inteles ca nu puteam sa ii fac o asemenea surpriza. Trebuia sa ii spun.
Am dus-o pe Norma la restaurant si i-am spus ca vreau sa-i dau o "veste buna" si o "veste nu chiar atat de buna". Cand mi-a zis sa incep cu cea "nu chiar atat de buna", i-am spus ca ma intalnisem cu constructorul si ca se incepuse deja ridicarea casei.
A amutit. In limbajul Normei asta s-ar traduce: "Baiete, ai incurcat-o rau de tot." Profitand de tacerea ei, am adaugat repede cu un ton de comerciant: "Dar am discutat cu agentul nostru imobiliar si ea aprecia ca ar trebui sa avem deja cateva oferte pentru casa in primele trei saptamani dupa ce o scoatem pe piata."
Norma a semnat actele in cele din urma, dar m-a lasat sa inteleg ca nu a apreciat mica mea surpriza.
Trei saptamani mai tarziu, Norma mi-a spus, mai in gluma, mai in serios: "Ah, Gary, ai spus ca vom avea cateva oferte in primele trei saptamani si nu am primit niciuna pana acum!"
Inca o data Norma avea dreptate. Au trecut mai multe luni si nu am primit nicio oferta. Era de-acum timpul sa ne mutam in casa cea noua. Desi mutarea in noua locuinta ne entuziasma si ne bucura foarte mult, greutatea de pe umerii nostri -- plata pe doua luni a ipotecii -- era exact ceea ce Norma sugerase sa evitam. Intelepciunea sfatului ei mi-a fost reamintita in fiecare luna timp de trei ani, caci atat ne-a luat ca sa vindem casa cea veche.
Banii au inceput sa controleze si modul in care imi foloseam timpul -- si asta nu-mi placea. Imi placea sa vorbesc si sa scriu, nu sa stau ore in sir incercand sa conduc toate aspectele planificarii financiare, ale constructiilor si donatiilor, sa fiu corect in relatiile cu personalul si sa aloc fonduri in avans pentru urmatorii pasi.
In tot acest timp lucrarea noastra capata amploare. Am angajat mai multi oameni, am achizitionat echipamentele cele mai moderne si mai grozave, am acordat mariri de salarii si prime. Niciunul din aceste lucruri nu era rau in sine. Dar ceea ce s-a intamplat a fost ca, subtil si treptat, am devenit tot mai putin dependent de Dumnezeu si m-am bizuit tot mai mult pe propria intelepciune si pricepere. La acea vreme totul parea ca merge bine: Nu doar ca primeam o multime de bani, dar faceam totodata donatii substantiale catre diverse lucrari si oameni in nevoie.
In aceasta perioada am inceput sa-mi dezvolt noi si tot mai ample asteptari, acestea incluzand mult mai multa extindere. Cuprindea intreaga lume. Deoarece dispuneam de posibilitati financiare ce ne permiteau sa intreprindem atat de multe proiecte, ne intrebam tot timpul: "Ce sa mai facem? Cum putem face mai bine ceea ce facem? Cum putem influenta mai multi oameni?"
Pe masura ce lucrarea crestea, cred ca am presupus ca vom munci bine impreuna si vom fi fericiti. Si, ca multi altii, m-am asteptat ca binecuvantarile materiale sa aduca o masura suplimentara de fericire in viata mea si in munca mea. Ma asteptam ca viata sa fie mai implinitoare. Dar in loc de a experimenta mai multa fericire, ma simteam tot timpul coplesit de termene limita si eram frustrat deoarece alti oameni nu s-au dovedit de incredere in a ma ajuta sa administrez banii si sa conduc lucrarea. Daca ei nu faceau lucrurile destul de rapid sau suficient de bine sau exact cum le doream eu facute, imi pierdeam controlul. Actiunile si cuvintele mele nu erau totdeauna compatibile cu cele ale unui crestin calauzit de Duhul. In cele mai multe cazuri imi exprimam nemultumirea, obiectam si ii judecam pe ceilalti. Ignoram totalmente adevarurile lui Dumnezeu si Ii nesocoteam Cuvantul.
Stiam in inima mea ca Dumnezeu daduse trecere lucrarii noastre si ca succesul nu se datora propriilor noastre eforturi. Dar in scurt timp am uitat acest adevar. M-am rugat pentru mari oportunitati de-a lungul anilor si acum se parea ca s-au ivit de la sine. Am inceput sa ma astept ca viata sa imi fie tot mai buna, ca tot mai multe usi sa se deschida pentru lucrare. Si ma asteptam ca oamenii sa continue sa asculte de mine si sa fie sensibili la mesaj asa cum fusesera dintotdeauna.
De-a lungul anilor, egoul meu a inceput sa se umfle si mandria mi s-a cuibarit in inima. Am ramas tot timpul constient de faptul ca Dumnezeu era Acela care ne-a deschis toate usile pentru lucrare, dar deoarece oamenii au inceput sa ma trateze cu mai multa amabilitate pe oriunde mergeam, am inceput sa ma astept la complimente si onoruri. Indiferent unde calatoream, fie ca mergeam cu afaceri in Statele Unite sau Europa, fie in vacanta in Mexic, oamenii veneau la mine si spuneau: "Am cumparat caseta dumneavoastra video si mi-a schimbat viata! Casnicia mea a fost salvata. Am vrut doar sa va multumesc." Dupa o vreme, atentia a devenit aproape penibila si speram ca nimeni sa nu ma recunoasca sau sa ma deranjeze. Ma saturasem de atata atentie.
In mod tragic, am fost tentat sa cred ca eu eram acela care schimbase viata acestor oameni. Imi spuneam ca eram pe drumul cel bun, deoarece cum altfel se puteau intampla toate aceste lucruri bune? De ce m-ar binecuvanta Dumnezeu in felul acesta? Am tras concluzia ca prosperitatea coplesitoare trebuie sa fie parte a planului lui Dumnezeu si raspunsul la rugaciunile mele. Asa ca am mers inainte cu efort sporit.
Oamenii au continuat sa ma trateze ca pe o somitate, iar eu am inceput sa ma comport ca atare. Ma asteptam la o tratatie speciala in restaurante sau in avion si calatoream totdeauna cu un asistent care sa nu le permita oamenilor sa se apropie prea mult de mine. Cum vine asta din partea unui asa-numit expert in relatii?
Biblia ne avertizeaza cu privire la ce se poate intampla cand ne aplecam urechea la prea multe lingusiri. Proverbe 29:5 spune: "Cine linguseste pe aproapele sau, ii intinde un lat sub pasii lui." Oamenii care imi multumeau pentru lucrarea pe care o desfasuram nu incercau sa-mi intinda un lat, dar eu incepeam sa am o parere tot mai inalta despre mine. Incepusem sa cred toata aceasta mascarada. Cat de orb eram!
Toata atentia si flatarea eului mi-au cauzat o dezorientare sufleteasca. Perceptia asupra propriei mele persoane era deformata si aveam o conceptie foarte distorsionata cu privire la valoarea altor oameni. Asteptarile mele marete au continuat sa-mi conduca viata si am devenit tot mai intolerant cu oricine nu se ridica la inaltimea asteptarilor mele.
La un moment dat, una din vecinele mele a reactionat la atitudinea mea cand am avut o neintelegere. A spus: "Gary, nu esti altceva decat o prima donna, si nu e frumos." Dar aceasta nu m-a deranjat. Mi-am imaginat ca este doar invidioasa pe succesul meu. De o asa natura e mandria. Eram rasfatat si centrat pe propria persoana si procesul avusese loc atat de firesc si gradual incat nici nu am observat. Nu doream sa ma confrunt cu dezastrul care imi guverna relatiile. Nu doream sa ma ocup de nicio neplacere si eram suparat pe oricine incerca sa-mi intarzie planurile. Doream ca relatiile mele cu ceilalti oameni -- inclusiv cu personalul meu si cu familia mea -- sa fie lipsite de conflicte si nu greu de suportat.