Impactul infinit al vietii tale. Cum sa valorifici la maxim locul pe care-l ocupi pe axa timpului lui Dumnezeu

FA CA VIATA TA SA CONTEZE PENTRU ETERNITATE!

Ce faci si ce spui in momentul tau unic pe axa timpului conteaza cu adevarat.

Descopera-ti astazi rolul unic pe care il ai. Decide astazi sa-ti folosesti viata pentru a avea un impact in lumea din jur.

Stu Weber este pastor senior al Good Sherphard Community Church, Portland, Oregon. Este un vorbitor foarte solicitat si autor al bestseller-ului "Tandretea luptatorului". Absolvent al Colegiului Wheaton, el detine si alte titluri academice de la Western Seminary din Portland. Stu si sojia lui, Linda, sunt casatoritl de peste patruzeci de ani si sunt niste bunici fericiti.

IMPACTUL INFINIT AL VIETII TALE

Termenul "infinit" din titlul acestei carti este folosit in sensul sau familiar, insemnand "fara sfarsit" sau "vesnic". Desigur, in limbaj teologic, termenul este rezervat exclusiv divinitatii. In acest sens, doar Dumnezeu este absolut si infinit, fara niciun fel de limita. In forma utilizata in titlul acestei carti, cuvantul "infinit" este folosit cu scopul de a descrie impactul unei vieti individuale dincolo de aprecierea ei uzuala cuprinsa intre inceputul si sfarsitul ei temporal. In acest sens, impactul unei singure vieti este indefinibil de vast si extins datorita invitatiei pline de har a lui Dumnezeu de a ne alatura Lui in viata eterna, fara sfartit. De aceea, ceea ce facem aici si acum are rasunet in eternitate.

Cuprins

Multumiri
Cuvant inainte
Introducere: Axa timpului
Scop si putere
Consolideaza-ti viitorul
Trambulina spre actiune
Sa marcam momentele cheie ale zilei de azi
Cinstirea evenimentelor repetate
Importanta locurilor
Marcaje pe drum
De ce esti aici?
Catapulta
Incrusteaza-ti numele pe axa timpului
Incepe chiar de aici
Cum sa-ti formezi o perspectiva
Sfarsitul este doar inceputul
Epilog: Zorii zilei sunt aproape

Note
Despre autor

Prefata

Candva, pe vremea acelei ierni de la Harvard, am visat ca stateam la hotel. Aveam o camera minunata in care totul era bine si eram linistit. Apoi am plecat de la hotel din nu-stiu-ce motiv, si cand m-am intors, am incercat sa ajung la aceeasi camera, doar ca nu mai stiam unde se gasea in hotel. Daca avea un numar, nu mi-l aminteam. Omul de la receptie mi-a spus ca stia exact la ce camera ma refeream. Mi-a spus ca tot ce aveam de facut era sa o caut dupa nume. Apoi mi-a spus numele ei. Mi-a spus ca numele camerei in care imi gasisem linistea era Amintire.

Ma gandesc la toate lucrurile pe care tu si cu mine ni le-am putea aminti si care nu ne-ar aduce deloc pace, insa eu cred ca cel putin o parte din ceea ce a insemnat visul era ca dincolo de toate acele lucruri, in cel mai adanc loc, in cotlonul cel mai indepartat al amintirilor noastre, exista pace. Locul de taina al Celui Preainalt se gaseste acolo. Edenul este acolo, apele de odihna, pasunile verzi. Acolo este acasa.

-- FREDERICK BUECHNER

Introducere

Axa timpului

Gollum credea ca il incoltise pe micutul hobbit. Dupa o serie de cotituri nefericite in marea sa aventura, candva respectabilul domn Bilbo Baggins din Bag End ajunsese la cea mai rea intorsatura dintre toate.
La cativa kilometri sub temeliile Misty Mountains, adanc in strafundurile unei caverne negre ca smoala, stand pe malul unui imens lac subteran, aceste doua personaje atat de familiare acum ale lui J. R. R. Tolkien erau implicate in dezlegarea unor ghicitori care aveau o miza uriasa. Daca Bilbo reusea sa-l puna in incurcatura pe Gollum, hobbitul era liber sa plece, iar Gollum era obligat sa-i arate iesirea din tunelul ticsit cu spiridusi. Dar daca Gollum il invingea pe Bilbo, micutul aventurier ratacit urma sa fie poftit la masa -- drept fel principal.
Si Gollum era foarte flamand.
Un timp, cei doi s-au descurcat rand pe rand, si ghicitorile au devenit tot mai dificile. In cele din urma, Gollum a zvarlit in joc una din cele mai bune ghicitori ale lui si bietul Bilbo, constient de anticiparea flamandului sau oponent caruia ii curgeau balele, ajunsese la capatul agerimii sale.

Aceasta creatura devora orice lucru:
Pasari, fiare, copaci, flori;
Manca fier, musca otel;
Mesteca pietre tari;
Ucidea imparati, distrugea orase
Si culca la pamant muntii.

Incurcat complet de acest ghicitor, si cu o panica crescanda, ce-i sugruma gatlejul, Bilbo ii vedea ochii lui Gollum -- doua puncte de-un verde pal -- care se apropiau in intuneric. Cu limba lipita de cerul gurii, tot ce-a mai putut baigui micul hobbit au fost cuvintele: "Timp! Timp!"
Desigur, ceea ce dorea el era mai mult timp pentru a rezolva ghicitoarea. Dar, din pura intamplare, "timp" era dezlegarea ghicitorii, si planurile de cina ale lui Gollum au fost spulberate.
Adevarul este ca timpul a fost intotdeauna o enigma -- pentru care multi au cautat raspuns. Filozofii s-au luptat de-a lungul vremii cu conceptul de timp.

Ce este?

Chiar exista cu adevarat?

Este o inventie a mintii umane?

Care sunt insusirile lui?

A avut un inceput?

Va avea un sfarsit?

Exista un trecut, un prezent si un viitor -- sau doar un etern acum?

Spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, un filozof numit Immanuel Kant a sugerat o relatie delicata intre timp si mintea umana. El a speculat ca mintea ne structureaza perceptiile in asa fel incat stim instinctiv ca timpul este ca o dreapta matematica.
O axa.
O axa a timpului.
Poate ca este cel mai bun raspuns pe care il pot da mintile noastre la vechea ghicitoare a timpului. Timpul este o dreapta intre doua puncte fixe. Toata istoria omenirii -- de fapt, istoria planetei noastre -- se inscrie pe o singura axa cu un inceput definit si un sfarsit dinainte hotarat. Augustin a intitulat-o calatorie intr-un singur sens de la Geneza la Judecata.
Timpul nu este o notiune abstracta oarecare, ce prezinta interes doar pentru filozofi, fizicieni si hobbiti; chiar si tu -- daca citesti aceste cuvinte -- ai un interes intemeiat pentru timp.
Aceasta nu este filozofie, aceasta este viata, si viata ta este pe aceasta axa. Doar pentru simplul fapt ca existi esti legat indisolubil de axa timpului. Si la fel sunt si eu.
La sfarsitul anului trecut, mi s-a intamplat sa dau peste un program special de sport -- unul dintre acele programe ce se realizeaza in luna decembrie in care se trec in revista evenimentele sportive din anul respectiv. Intr-o sectiune a programului au fost prezentate rand pe rand imagini ale unor personalitati ale sportului care murisera in anul ce trecuse. Lista parea sa nu se mai termine. Am fost uimit de faptul ca atat de multi sportivi faimosi murisera in ultimele douasprezece luni. Rand pe rand se perindau pe ecran fete cunoscute cu scurte prezentari ale rezultatelor lor deosebite in sport. Unii murisera la saptezeci sau optzeci de ani, iar altii inca nu ajunsesera la apogeu. De exemplu, aruncatorul echipei de baschet Yankee, Cory Lidle, isi izbise avionul particular de o cladire cu cinzeci de etaje din Manhattan si se stinsese la varsta de 34 de ani.
Erau barbati si femei, tineri si batrani, faimosi si uitati, din toate domeniile sportului, care practicasera diferite sporturi in diferite perioade ale secolului XX si ale inceputului de secol XXI. Desi nu aveau cum s-o fi stiut, cu totii aveau ceva in comun.
Axele temporale ale vietilor lor se incheiasera in acelasi an pentru toti.
Si la fel s-a intamplat si cu un grup de trei oameni care nu prea aveau multe in comun -- C. S. Lewis, John F. Kennedy si Aldous Huxley -- toti au parasit axa timpuluiin aceeasi zi, la 22 noiembrie 1963.
Axa temporala a vietii mele a inceput in 30 iunie 1945 si singur Dumnezeu stie cand se va sfarsi. Uneori, credeam ca cunosc raspunsul, alteori, era de parca viata mea se consumase deja in intregime, de parca ar fi fost pe punctul de a se sfarsi -- mult prea repede, din perspectiva mea. Dar inca sunt in viata.
Nu demult, priveam in urma impreuna cu prietenul si colegul meu in lucrarea pastorala Gary Beikirch si am constatat ca axa temporala aproape se sfarsise pentru noi amandoi in aceeasi perioada de doua saptamani a anului 1970.

Pe atunci eram amandoi tineri, si-n armata, asa cum spune zicala. Pe-atunci nu stiam, dar o singura fereastra de doua saptamani -- petrecute la capatul pamantului -- urma sa devina un esential punct de cotitura pentru vietile amandurora.
Amandoi credeam ca aveam sa murim. Si Gary aproape a patit-o. Dar ceea ce incepuse cu o grozava, socanta oroare fata de razboi a devenit inceputul unei calatorii spre un alt fel de viata pentru amandoi. Calea. Amandoi aveam in jur de douazeci de ani si eram in divizia Beretelor verzi, amandoi stationati intr-o tabara a fortelor speciale din Podisul Central al Republicii Vietnam.
Gary Beikirch lucra pe-atunci ca medic pe langa echipa speciala de urgenta A-245 la Dak Seang, iar eu eram pe vremea aceea atasat la divizia A-242 din Dak Seang ca ofiter de operatiuni intel din Grupul al 5-lea. Cele doua mici avanposturi din jungla erau amplasate deasupra rutelor de infiltratie a regiunii de tripla frontiera unde se intalneau Vietnamul, Laosul si Cambogia, la doar cativa km de infama Retea Ho Chi Minh [Reteaua Ho Chi Minh, retea de drumuri ce leaga Laosul de est si Cambogia cu Vietnamul de Sud care au fost folosite de Frontul Eliberarii Nationale (NLF) si de trupele guvernului comunist al Vietnamului de Nordin timpul razboiului din Vietnam (1959-1975). A fost numita astfel de presa din SUA dupa numele liderului comunist al Vietnamului de Nord, si a constat de fapt dintr-o retea de drumuri care au totalizat mai bine de 20 000 km. (n. ed.)] Cele doua tabere erau doar la cateva "clic"-uri, la cativa kilometri departare si ceea ce se intampla in interiorul sau in preajma uneia din ele se repercuta oarecum si asupra celeilalte.
Ceea ce nu stiam in miezul noptii de 1 aprilie 1970 avea sa ne copleseasca profund in urmatoarele cateva zile. Doua regimente intregi ale Armatei nord-vietnameze (NVA), regimentele 28 si 66, alesesera ca obiectiv tocmai aceste doua avanposturi ale fortelor speciale, avanposturile noastre.
Acela a fost momentul cand totul a intrat pe un alt fagas.
Imi amintesc cum ma ghemuiam in transeele noroioase cand a inceput macelul, tintuit in noroi si stiind prea bine ca pozitiile noastre puteau fi in scurt timp cucerite. Parea a fi doar o chestiune de timp, si toti simteam asta. Proaspat casatorit la 25 de ani, imi amintesc ca-mi trecea prin minte: Deci pana aici a fost totul. Acesta este sfarsitul vietii mele. Ce trist. Abia daca am apucat sa traiesc.
Ceva mai departe de mine, la Dak Seang, in zorii zilei de 1 aprilie, Gary avea ganduri similare in timp ce NVA ataca micul lui avanpost cu toate armele din dotare. Smuls din buncarul in care se afla de suieraturile exploziilor, Gary a insfacat cateva truse medicale M3 si a luat-o la goana spre pozitiile de lupta taind povarnisul expus. Era responsabilitatea lui sa-si ingrijeasca echipa si aliatii montagnarzi [Montagnard, (aici) membru al uneia dintre populatiile care locuiau in podisurile Vietnamului central si de Sud. (n. ed.)] astfel incat acestia sa poata continua lupta. Dragostea pentru tovarasii de arme poate fi cea mai profunda forma de dragoste. Infruntarea mortii impreuna produce o camaraderie care e mai presus de cuvinte.
Dupa nici cincisprezece minute de la inceputul ambuscadei, fiecare american prezent la locul macelului avea cel putin o rana. Nu trecu mult si NVA se apropia de momentul decisiv; proiectilele mortierelor cadeau peste tot si gloantele suierau din toate directiile pe campul de lupta. Lovit de un srapnel, Gary observa cum i se prelinge sangele fara a simti vreo durere. Totusi, nu avea timp sa se ocupe de rana lui; in jurul lui oamenii isi dadeau suflarea. Pregatirea lui avu castig de cauza. Garyil ridica in brate pe un montagnard aflat in stare de soc, si-i pansa ranile adanci de la piept. In mijlocul gloantelor ce-i suierau la urechi, tari un alt soldat ranit pana la adapostul relativ al unui buncar.
Un srapnel tras de un mortieril izbi din plin pe Gary din spate. Zbura prin aer dupa care ateriza la o distanta de mai bine de cinci metri. Isi aminteste ca se gandea: Hei, ma paste o "Purple Heart"... Asta e. Si-acum o sa mor.
Lovit din nou in spate, coloana vertebrala traumatizata a lui Gary l-a lasat temporar cu picioarele paralizate. Tovarasii lui l-au indemnat sa ramana in buncarul medical pentru ca nu putea merge, dar Gary nu putea sta; prietenii lui aveau nevoie de el. I-a convins pe cei doi asistenti montagnarzi credinciosi ai sai sa-l care. Isi aminteste de lupta disperata corp la corp, oblojind rani la nesfarsit si tarand oameni la adapost sigur. In cele din urma, cu uniforma ferfenita si cu trupul ce-i sangera din nenumarate rani, Gary trebui sa fie dus pe sus de pe campul de lupta. Dar el insista sa fie dus inspre actiune, nu scos din mijlocul ei. Daca totii era viata pe punctul de a se sfarsi, si era foarte probabil ca asa avea sa fie, dorea sa moara in mijlocul luptei, alaturi de tovarasii lui de arme, nu zacand in vreun buncar.
Dupa cum spune el, pentru a trai cu adevarat trebuie aproape sa-ti dai viata. Pentru cei care lupta sa traiasca, viata are un parfum pe care cei aflati in siguranta probabil nu o vor cunoaste niciodata.
Urmatoarele cateva ore si zile din axa temporala a vietii lui Gary au intrat intr-un fel de incalceala cetoasa in mintea lui. Multi ani mai tarziu dupa razboi, compara experienta aceea cu zeci de evenimente izolate precum diferitele imagini imprimate pe cartile de joc ale unui pachet. Uneori, e ca si cand le-ai amesteca si le-ai imparti; alteori, e ca si cum ai trage la intamplare cate o carte din cele cincizeci si doua -- cursul evenimentelor sare rapid de la un incident la altul, croindu-si drum printre obstacole si explozii.
In ceata razboiului si in confuzia luptei din acea zi, soldat dupa soldat, prieten si dusman deopotriva au parasit axa temporala a vietii lor. Fara indoiala, viata lui Gary ar fi trebuit sa se sfarseasca si ea in acea zi. Dar nu a fost asa. Domnul timpului si al eternitatii avea inca planuri pentru viata lui Gary.
Dincolo, la Dak Pek, si eu meditam la sfarsitul axei mele temporale. Ceea ce doar putin mai devreme parea o viata plina de perspective si posibilitati, dintr-o data se incalcise si se chircise in fata ochilor mei, precum o panglica mistuita de flacara unui chibrit.
Dar nici mie nu mi-a fost dat sa mor atunci. Am trecut prin acea stramtorare, asa cum am trecut si prin altele in anii care au trecut de atunci. Am invatat sa spun, asa cum spunea si regele David: "Dar eu ma incred in Tine, Doamne, si zic: ‚Tu esti Dumnezeul meu!’ Soarta mea este in mana Ta."
Axa temporala a vietii mele pe acest pamant este in mana lui Dumnezeu, si la fel este si a ta. El i-a marcat inceputul, si El cunoaste cu precizie secunda cand ea se va sfarsi. Indiferent ce lungime are viata ta -- fie ca murim la o varsta tanara, sau ca atingem anii lui Metusala -- stim ca in comparatie cu istoria omenirii, viata noastra nu este lunga deloc. Daca toata istoria ar avea o lungime de o mila, segmentul vietii noastre ar fi ceva mai mult decat 2,5 cm -- sau poate 5 cm. Si ceea ce alegem sa facem cu acesti cativa centimetri de axa temporala ne modeleaza destinul nostru precum si pe cele ale multor, multor alti oameni interconectati.

Misterul timpului

Timpul este un mister (asa cum a aflat respectatul domn Baggins, spre marea lui confuzie). Noi il recunoastem drept real, vorbim despre el, recunoastem ca suntemin el, ne organizam vietile in jurul lui si simtim ca trecem in zbor prin zilele, lunile si anii vietii noastre purtati pe aripile lui. Dar nimeni nu intelege cu adevarat in intregime ce inseamna timpul.
Albert Einstein, a carui portiune de 3 cm de pe axa timpului a inceput in 1879 si s-a incheiat in 1955, a deschis perspective complet noi in modul in care concepem timpul. Dar departe de a descifra enigma, el a adaugat noi straturi de mister cand a postulat legaturi transcendentale intre timp, energie si materie.
Einstein nu a rezolvat enigma; el ne-a cufundat si mai mult in profunzimile ei. O ghicitoare,invaluita in mister, ascunsa intr-o enigma, ca sa imprumutam celebrele cuvinte ale lui Winston Churchill. Ne dam seama de complexitatea ei, insa nu o putem descifra. Solomon a afirmat ca Dumnezeu "a facut orice lucru frumos la vremea lui; a pusin inima [oameni]lor chiar si gandul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde, de la inceput pana la sfarsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu."
Secretele timpului sunt in posesia Celui care l-a creat, ale Celui care i-a stabilit limitele si care era in fiinta inainte si mai presus de timp. Cum poate fi acest lucru explicat filozofilor? Apostolul Pavel a avut o tentativa de acest gen cand se afla inaintea elitelor dintre fruntile luminate ale Atenei si declara: "El [Dumnezeu] a facut ca toti oamenii, iesiti dintr-unul singur, sa locuiasca pe toata fata pamantului; le-a asezat anumite vremuri si a pus anumite hotare locuintei lor."
Imi plac in mod deosebit cuvintele lui Isus referindu-Se la acest subiect: "Si apoi, cine dintre voi, chiar ingrijorandu-se, poate sa adauge un cot la lungimea vietii lui? Deci, daca nu puteti face nici cel mai mic lucru, pentru ce va mai ingrijorati de celelalte?"
Si, nu-i asa? A adauga o ora vietii noastre -- sau o zi sau un an -- reprezinta "cel mai mic lucru" pentru Domnul timpului. El poate face tot ce doreste cu timpul -- il poate chiar opri, asa cum a facut ca raspuns la rugaciunea directa a unui luptator de seama al Sau (vezi Iosua 10:12-14).
Iosua nu a inteles legile fizicii violate in momentul opririi soarelui deasupra Gabaonului si a lunii deasupra vaii Aialonului pentru inca douazeci si patru de ore; tot ce a stiut el a fost ca avea o misiune mareata de indeplinit si ca un Dumnezeu si mai maret poate face orice. Si-atunci, unde-i problema?
Nu, nu vom fi niciodata capabili sa descifram toate misterele timpului. Dar putem dobandi intelepciune cu privire la modul in care folosim timpul. Tocmai la asta se refera si Moise in Psalmul 90 cand se roaga: "Invata-ne sa ne numaram bine zilele, ca sa capatam o inima inteleapta!" Pavel scrie: "Si aceasta cu atat mai mult, cu cat stiti in ce imprejurari ne aflam: este ceasul sa va treziti in sfarsit din somn."
Adevarul este ca putem folosi timpul in beneficiul nostru. Nu vorbesc despre "managementul timpului", ci mai degraba despre perspectiva asupra timpului. Putem invata cum functioneaza axa timpului si cum putem avea un viitor mai bun in consecinta. Biblia abunda in acest gen de sfaturi si Duhul Sfant va fi bucuros sa ne fie invatator. In cultura noastra a mesajelor instant si a cautarii de informatii pe Internet ce nu dureaza decat o nanosecunda, perspectiva noastra cu privire la timp s-a alterat. Dar timpul in sine nu s-a schimbat. Si nici inaintarea noastra pe axa timpului. Cand ne referim la cei cativa cm ai vietii noastre pe axa timpului, s-ar putea sa ne aflam in ultimul cm, sau s-ar putea abia sa fi inceput. Cine stie? Tot ce stiu eu este ca daca sunt pe ultimul meu cm de viata, as vrea ca acest cm sa fie cel mai extraordinar, cel mai plin de bucurie si mai productiv cm al vietii mele. Tu cum stai?
Din pozitia Sa favorabila mai presus si dincolo de axa timpului, Dumnezeu are o perspectiva desavarsita cu privire la unde am fost, unde suntem si unde vom ajunge, prin harul Lui. Mie mi-ar placea sa am perspectiva lui Dumnezeu, tie nu? Haideti s-o cautam impreuna in paginile care urmeaza.