Prezentare
Detalii
Cartea şi cititorul
Când a creat omul, Dumnezeu a avut un scop minunat pentru el. Dintre toate fiinţele create, numai omul a fost creat cu capacitatea de a fi părtaş la viaţa lui Dumnezeu şi la natura lui divină. Dar el se putea bucura de acest privilegiu numai dacă alegea în mod voluntar să trăiască o viaţă centrată pe Dumnezeu.
Cei doi pomi din grădina Eden au simbolizat două moduri de viaţă. Adam putea fie să guste din pomul vieţii, care-L simboliza pe însuşi Dumnezeu şi să trăiască o viaţă Divină, fie să guste din pomul cunoştinţei binelui şi răului, astfel creându-şi propria viaţă centrată pe sine şi independentă de Dumnezeu. După cum ştim cu toţii, Adam a ales a doua variantă. Fiind urmaşii lui Adam, şi noi trăim această viaţă.
Dar scopul lui Dumnezeu pentru om nu s-a schimbat când a căzut Adam. Venirea lui Hristos în lume este calea de scăpare din această viaţă centrată pe sine pe care am moştenit*), şi de a avea din nou posibilitatea să gustăm din pomul vieţii. Iată viaţa din abundenţă pe care ne-o oferă Hristos.
Isaia a proorocit (Isaia 61:1-3) că Hristos, la venirea lui în lume, va elibera oamenii de orice legătură. Omul nu este legat numai de diavol dar şi de propria viaţă centrată pe sine. Hristos a venit să ne elibereze de amândouă. Isaia spunea că Hristos le va da celor pe care îi eliberează frumuseţe divină, în loc de cenuşă. Cenuşa este cel mai bun simbol al vieţii centrate pe sine, întruchipând urâţenia şi nefolosinţa ei. Hristos ne oferă frumuseţea vieţii Sale în locul cenuşii vieţii noastre centrate pe sine. Ce mare privilegiu! Totuşi mulţi creştini nu se bucură pe deplin de această ofertă. De ce?
Cum putem să ne bucurăm de această ofertă?
Iată subiectul acestei cărţi. Citeşte-o şi fă ca din cenuşa vieţii tale să răsară frumuseţea vieţii divine!
Informatii suplimentare
Informatii suplimentare
| Cod | 31497 |
|---|---|
| Autor | Zac Poonen |
| Editura | Nu |
| Nr. pagini | 104 |
| Dimensiuni | 14,5 x 20,5 cm |
| Anul publicarii | 2010 |
| Seria | Nu |
| Volum | Nu |
| Colectie | Nu |
| Editia | I |
| Coperta | flexibila |
| Legare | capsare |
| Limba | Romana |
| ISBN | Nu |
Comentarii
Scrie propriul tau comentariu.
Numai utilizatorii inregistrati pot evalua si scrie comentarii. Pentru a evalua si comenta, te rugam sa te autentifici sau sa-ti creezi cont.







