Bine ai venit!         

Bine ai venit pe KERIGMA online!

 
 
 

Dimineață de dimineață. Meditații pentru fiecare zi a anului

Charles H. Spurgeon

Puncte de fidelitate Acumulezi 29 puncte daca scrii un comentariu la acest produs si 1 punct daca-l evaluezi.
Anunta-ma cand produsul reintra in stoc.
Puncte de fidelitate Cumpara acest produs si acumulezi 30 puncte.
30,00 Lei

Disponibilitate: Indisponibil

Acumuleaza
puncte de fidelitate
si beneficiaza de ele


Recomanda KERIGMA.ro pe retelele de socializare si acumulezi 1 punct de fidelitate pentru fiecare recomandare.

Cumpara acest produs si acumulezi 30 puncte de fidelitate.

Aboneaza-te la newsletter si acumulezi 60 de puncte de fidelitate (valabil doar daca ai cont si doar la prima abonare).


Prezentare

Detalii

‘“Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui… tot ce începe duce la bun sfârşit.” Psalmi 1:2-3

Mesajele înălţătoare ale lui Charles Spurgeon pentru fiecare zi a anului te vor mângâia şi întări în umblarea ta cu Dumnezeu. Timpul petrecut alături de Dumnezeu la începutul fiecărei zile va aduce o bucurie nouă în viaţa ta. Însoţite de versete cheie din Scriptură, aceste meditaţii te vor ajuta: să experimentezi iertarea lui Dumnezeu; să rămâi în prezenţa lui Dumnezeu; să obţii victoria prin Hristos; să primeşti ajutor prin orice necaz; să dezvolţi o viaţă puternică de rugăciune; să ai orice nevoie împlinită de Dumnezeu; să descoperi îndrumarea lui Dumnezeu.

Dacă meditezi la Cuvântul Domnului şi la principiile Lui, vei găsi pace pentru ziua pe care urmează s-o întâmpini sau pentru ziua care tocmai s-a încheiat. Buna înţelegere biblică a lui Spurgeon, elocvenţa extraordinară şi claritatea logicii sunt îmbinate de-a lungul secţiunilor zilnice pentru întări relaţia ta cu Dumnezeu.

„…Consacrarea de dimineaţă ancorează sufletul, aşa că nimic nu-l va putea despărţi de Dumnezeu pe parcursul zilei. Ea parfumează inima, şi mireasma pietăţii se împrăştie până la căderea nopţii; ea ţine veşmintele sufletului, ca să nu se împiedice; ea hrăneşte toată puterea lui, pentru ca sufletul să nu slăbească. Scriind aceste scurte cugetări asupra unor anumite pasaje din Scriptură, vreau să-l ajut pe credincios în meditaţiile sale particulare. Un copil poate să consoleze uneori o inimă pustie, care nu ar putea fi mângâiată altfel. Chiar şi zâmbetul unei flori de pe marginea drumului ne poate întoarce gândurile spre cer. Speranţa mea este că, prin harul Duhului Sfânt, în timp ce va întoarce pagină după pagină în fiecare dimineaţă, cititorul va auzi vocea lui Dumnezeu vorbind sufletului său. Sper, de asemenea, că şi subiectul este destul de cuprinzător, şi că nu este lipsit de o undă de prospeţime. Cititorii predicilor mele pot să recunoască gânduri şi expresii pe care le-au mai întâlnit, dar şi multe gânduri noi şi originale, chiar dacă tratează bine-cunoscuta temă a mântuirii. Le-am scris din inimă, şi multe porţiuni sunt amintiri ale cuvintelor care m-au ajutat în propria mea experienţă; de aceea, sper ca aceste meditaţii zilnice să fie la fel de utile pentru cititori. De fapt, ştiu că vor fi, dacă Duhul lui Dumnezeu se va odihni asupra lor. Dacă nu este timp să se citească şi devoţionalul de dimineaţă şi un fragment din Scriptură, vă rog fierbinte să puneţi deoparte această carte, fiindcă ar fi o mare durere să ştiu că o familie nu citeşte Cuvântul lui Dumnezeu din cauza mea. Am dorit în inima mea să inspir prietenilor mei setea de a cerceta Biblia mai mult decât oricând; de aceea, am cules fragmente de texte din colţurile şi ungherele Scripturii, şi am sperat că cititorul va fi împins de curiozitate să le caute contextul. Aş fi dezamăgit dacă, până la urmă, mi-am zădărnicit propriul scop, şi lectura remarcilor mele v-a distras atenţia de la Cuvântul lui Dumnezeu. Sper de asemenea că predicatorii vor putea lua câte un text şi o sugestie pentru predică din aceste gânduri zilnice. Cu siguranţă că sunt liberi să o facă dacă pot. Ideile nu sunt ale noastre, sunt proprietate comună. Chinuită de griji şi frământată de afaceri, minţile oamenilor nu sunt întotdeauna în stare să lase deoparte grijile lumeşti, şi să înceapă să mediteze, mai ales sâmbătă seara. Dar, odată ce gândul capătă aripi, chiar întâmplările săptămânii pot să-i ajute zborul. Poate că voi fi în stare să înalţ nişte inimi şi, dacă va fi aşa, Dumnezeu să fie lăudat. Poate că o sugestie de aici va aprinde sufletul predicatorului, şi inima lui poate încălzi şi bucura sute de inimi. Amin, spune şi Domnul Dumnezeu. Sperând într-o primire favorabilă pentru această lucrare, am scris deja un volum de aceeaşi mărime şi caracteristici pentru închinarea de seară. Între timp, cu multe rugăciuni pentru ca cerul să binecuvânteze această lucrare a iubirii, şi cu cereri pentru rugăciuni credincioase, dedic această lucrare Dumnezeului întreit, şi o prezint respectuos bisericii creştine.”

-- C. H. Spurgeon

Vezi mai mult

Informatii suplimentare

Informatii suplimentare

Cod 27093
Autor Charles H. Spurgeon
Editura Little Lamb
Nr. pagini 376
Dimensiuni 13,5 x 20,5 cm
Anul publicarii 2021
Seria Nu
Volum Nu
Colectie Nu
Editia a II-a
Coperta flexibila
Legare brosare
Limba Romana
ISBN Nu

Comentarii

Scrie propriul tau comentariu.

Numai utilizatorii inregistrati pot evalua si scrie comentarii. Pentru a evalua si comenta, te rugam sa te autentifici sau sa-ti creezi cont.