Adânciri în Evanghelia Mântuitorului

Noi, românii, trăim o viaţă neadâncită destul în Evan­ghelia Mântuitorului. Trăim un creştinism de suprafaţă, căci viaţa noastră încă nu s-a pogorât în adâncimea Evangheliei, de unde iese puterea unei vieţi adevărat creş­tineşti. Trăim un creştinism ce a rămas numai cu litera legii, nu însă şi cu duhul Evangheliei, care îl face pe om viu şi îi dă putere să iasă din păcate. Din creştinismul nostru lipseşte parcă miezul şi răsună numai găocile goale. Aici e pricina atâtor rele şi scăderi care bântuie viaţa noastră.

Mântuitorul predica o înnoire lăuntrică a omului, mustrând pe cei ce spală blidele numai pe dinafară (Matei 23, 25). Aşa trebuie să fie şi predica. În spiritul Vechiu­lui Testament e acea predică ce întruna tot spune să nu faci ceea şi ceea şi să faci ceea şi ceea. Este aceasta o predică fără putere, pentru că aproape toţi oamenii cunosc binele şi răul, dar n-au putere să facă binele, ci fac răul. Păcătoşii trebuie aduşi la Mântuitorul, trebuie apropiaţi de Mân­tuitorul, trebuie ajutaţi să‑L afle pe Mântuitorul, căci, atunci când L‑au aflat cu adevărat pe Mântuitorul şi Jert­fa Lui cea sfântă, deodată capătă dar şi putere de sus ca să iasă din răutăţi.

Taina unei plugării luminate este arătura adâncă. Numai când plugul pătrunde la o adâncime de anumiţi centimetri se spune că dă de aşa-numitul „pământ viu” şi răscolirea acestui pământ aduce roadă bogată. „Să arăm mai adânc”, aceasta e parola, deviza, lozinca plugăriei şi tot aceasta e şi parola îndreptării vieţii omului. Pentru ca să putem trăi o viaţă după Evanghelie, pentru ca viaţa noastră să poată rodi roade de fapte bune, trebuie să arăm cu plugul Evangheliei mai adânc în pământul inimii noastre şi al altora. Pentru aducerea sufletelor la Mântuitorul, noi, preoţii, trebuie să arăm mai adânc. În acest înţeles a ieşit cartea de faţă, ca o încercare de arătură mai adâncă în pământul inimii oamenilor şi în ogorul păstoririi sufleteşti.

Sibiu, la 30 ianuarie 1926