Demonul cu fața albă: 20 de ani cu leucemie

În stilul deja consacrat, Alexandru Nădăban tratează, mai în glumă, mai în serios, o temă foarte gravă: confruntarea cu un diagnostic ucigător, la propriu – leucemia. Nu e dăscălos. Nu ține lecții. Ci ne povestește. În fugă. Ca într-un serial cu pacienți, nu cu medici. Își împarte suferința în episoade suportabile. Pe care le proiectează în texte scrise cu tâlc. Peste cele mai negre abisuri, autorul aruncă, anume, câte-o ironie amară sau o glumă bună. Ca să ne distragă atenția de la hău. Apoi trece la altă durere, la altă experiență traumatică. În ciuda rânjetului acelui „demon cu fața albă” care vrea să distrugă viața, miza ascunsă a cărții pare a fi: cine râde la urmă. La urma urmelor…

„Imaginați-vă acel moment când tabla de joc e plină de piese, și cineva, dintr-o miscare, aruncă toate piesele în aer. Așa arată povestea lui Alex - dramatică, dar relatată cu ironie, autoironie, umor, pe alocuri spumos, pe alocuri negru: confruntarea cu tot felul de demoni, ascunși sub masca unui diagnostic pe care niciun pacient nu și-l dorește vreodată, furtuna interioară, lupta cu un sistem medical ce pare să fi uitat că personajul principal e pacientul însuși, cu temerile, nesiguranțele, spaimele, traumele lui antecedente... Partea cea mai frumoasă e când piesele aterizează înapoi pe tablă - însă rearanjate. Și totul - cu suferința, cu experiențele medicale faste și nefaste, cu dilema rugăciunii (dorinței) pentru vindecare - capătă un nou rost. Complet redefinită înaintea lui Dumnezeu. O nouă înțelegere a propriei vieți. O (re)descoperire a sensului.
O carte printre rândurile căreia ne putem regăsi fiecare. Despuiați de orice mască.
Pentru că nici noi nu vom scăpa de demoni decât confruntându-i.” -- Ariana Roșiu, medic