Sarbatoarea Corturilor

In Romania anilor 1980, membrii unui grup coral specializat in cintari bisericesti cauta sa scape din robia unor confesiuni care nu-i multumesc, in incercarea de a descoperi adevarata credinta. Apartinind initial cultului baptist, trec la penticostali, apoi la adventisti, iar in cele din urma se circumcid si se convertesc la iudaism. Astfel ajung sa emigreze in Israel, unde fiecare se descurca cum poate. Insa Jac, Corneliu si Beni, cei trei conducatori si ultimii reprezentanti ai grupului, nu isi gasesc nici aici linistea sufleteasca: Beni ajunge sa imbratiseze doctrina mesianica, devenind rabin, in vreme ce Jac si Corneliu se intorc dupa 1990 in Romania, unde pun bazele unui cult iudeo-crestin, "Sarbatoarea Corturilor", convinsi fiind, dupa ani de peregrinari, de un singur lucru: "Nu conteaza daca ratacim sau nu. Dumnezeu ne va gasi oriunde Il cautam".

"«Sarbatoarea Corturilor» descrie o experienta radicala a alteritatii ca identitate gasita, asumata si iarasi pierduta. Cum sa-ti construiesti, cu alte cuvinte, propria fiinta, propriile adincimi spirituale sacrificindu-ti (inclusiv prin suferinta fizica) datele banale, comune, concrete ale existentei. Personajele lui Ioan T. Morar sint niste iluminati profunzi si naivi totodata, straini si familiari, de aici si de acolo, care absorb crestineste litera si spiritul religiei iudaice. Romanul propune o modalitate inedita a eternei lupte dintre Bine si Rau (acesta din urma avind chipul concret al institutiei represive a comunismului, Securitatea, al delatiunii, al tradarii, al urii si santajului, dar si al demonilor interiori, ai neasezarii omului in lume), dintre trairea religioasa si cea profana. Ioan T. Morar a scris cea mai buna carte a sa de pina acum, o tulburatoare analiza cu o miza neobisnuit de inalta – un exceptional roman al marturisirilor care mintuiesc." (Mircea Mihaies)

"Sarbatoarea Corturilor", de Ioan T. Morar – fragment

Sint prea rational ca sa cred si prea speriat ca sa nu cred, asta e problema mea. Dar ratiunea a invins si, paradoxal, m-a impins in bratele credintei. E prea complicat sa nu crezi. Unul din motoarele credintei mele e chiar necredinta. Cind ma bintuie ma sperii si ma apropii mai mult de Biblie, de Dumnezeu, de biserica. Necredinta e ciinele de paza al credintei. E greu de inteles ce spun? Mai ales ca sint inginer si inginerii se exprima mai greu – ar glumi pe seama mea unii pe care-i stiu bine. Beni si Jac, de pilda.

O singura pricina de poticnire e mai mare: invierea mortilor. Vreau sa uit asta. Sa nu ma mai gindesc, sa nu pornesc si sa fac niste calcule prostesti care sa ma incurce in credinta. Si totusi, poticnirea asta ma cerceteaza mereu.

Eram la "un suc" dupa repetitie, adica aveam fiecare in fata un pahar de sifon cu sirop. In aceeasi zi avuseseram si o cintare la inmormintarea fratelui Curelea, o figura proeminenta a baptistilor din Romania, fost detinut pentru credinta lui. Un om vesel, dintr-o bucata. Cu putina vreme inainte de a muri, Beni l-a vizitat la spital. Si i-a spus sa ne salute, ca poate nu ne mai vedem decit la Inviere. Ne-a spus asta. Iar Emi, care nu vorbea mult, a incercat sa faca o gluma. Una din alea simple, glume fara mare implicare din partea inteligentei. Genul ala cind vezi cum se ridica o gaina de pe ou si-i intrebi pe cei de linga tine: "Oare e proaspat oul?". Emi cam acolo era cu glumele lui.

— Nu credeti ca va fi mare inghesuiala la Inviere? Cum ne vom gasi unii pe altii?

Nu stiam daca sa ma amestec in discutie si sa le dezvalui framintarile mele pe subiectul asta. Pentru ca m-a deranjat faptul ca se glumea cu o problema care mie imi dadea batai de cap, m-am lansat.

— Asta e problema la care ma tot gindesc si nu reusesc sa am o imagine, sa gasesc un raspuns. Cum va fi la Inviere? Inviem toti odata?
— Pai, a zis Beni, poate cauti mai multe in Biblie…
— Biblia a fost scrisa acum aproape doua mii de ani. De atunci s-au nascut si au murit milioane de oameni. Miliarde. Si nu vom invia doar noi, cei care murim acum, vor invia toti. Si cei rai, si cei buni, eu asa am inteles. Unde sa incapem toti pe pamint? Ca vor iesi cimitirele ingropate sub alte cimitire. Vor iesi gropile comune. Ciumatii, leprosii, soldatii morti in razboaie. Toti. Eu am incercat sa fac niste calcule, dar m-am ingrozit. Nu putem fi toti in acelasi timp pe pamint. Vom invia in etape? In ordinea mortii sau in ordine inversa?
— Dar te framinta problema, nu gluma! a incercat Jac sa ma opreasca.
— Ma framinta, da. Si nu numai problema numarului, desi e important. Ca nu pot vedea, nu am viziunea a ceea ce va fi…
— Deci limita e a ta, a incercat si Beni sa ma opreasca.
— Bun, voi nu aveti limita asta, explicati-mi. Spuneti-mi cum se va intimpla. Cum o sa fie dacii si romanii care au murit pe teritoriile astea, cum o sa iasa din morminte? Nu se vor lua din nou la bataie? Ca sa nu mai vorbesc de alte razboaie. Iar daca invie dacii, sa zicem, ca tot am vazut filmul, ei vor sti ce e cu ei? Il vor recunoaste pe Mesia? Ca ei au murit intr-o religie pagina si se nasc intr-o religie crestina… Dar hindusii, musulmanii? Africanii care cred in te miri ce zeitate sau in labe de leu, ei cum vor fi? Omul primitiv care a desenat in pesteri ce va face? Ce treaba are el cu Invierea? Vom invia in lumea asta, moderna? Ne vom inghesui printre blocuri, pe blocuri, in sali de asteptare ale Judecatii de Apoi? Si vom invia in trupul de acum, in trupul de la moarte? Sau vom primi alt trup?
— Cred ca te ambalezi prea tare. Evident ca vom fi in trupuri nemuritoare, care nu vor mai putrezi.
— Invatatorule si draga Jac, eu imi expun spaima mea in raport cu acest subiect. Nu ma ambalez, incerc, chiar, sa fiu potolit. Dar intrebarile astea ma chinuie. Bun, zici ca vom avea alt trup. Dar ce virsta vom avea? Vor fi avantajati cei care au murit tineri, vor avea trupuri tinere? Ce nevoie vom avea de trup? Vor fi trupuri identice? Atunci, chiar asa, cum ne vom recunoaste unii pe altii? Si cum ne vom deosebi unii de altii? Ne vom intilni si vom sta cu parintii nostri sau cu copiii nostri? Vom mai avea grade de rudenie la Inviere?
— Vom fi toti fiii si fiicele Creatorului.
— E simplu de spus asta, Beni, dar atunci de ce ne mingiiem la moartea fiecaruia ca ne vom intilni dincolo? Cind tot ce e pamintesc va fi lasat deoparte? Gradele de rudenie sint pamintesti. Numele, hainele sint pamintesti. Asta nu inteleg. Sau, ma rog, asta ma chinuie pe mine. Chiar il vom intilni pe fratele Curelea, cum e el convins ca se va intimpla?
— Auzi, cred ca tu ne fortezi sa anticipam un eveniment din viitor despre care nu stim mare lucru decit din profetii, din textele sacre si din promisiunea lui Isus.
— Isus i-a spus tilharului: astazi vei fi cu mine in rai. Deci tilharul nu mai trebuie sa invie? Corpul lui e abandonat pe cruce, apoi in mormint, iar sufletul e deja in rai, cu Isus. El nu va mai invia?
— Pai, in cazul asta, nu.
— Adica a sarit peste etapa asta?
— Poti zice si asa.
— Dar stati, ca nu am terminat subiectul. Ma intreb, un om caruia i-a murit sotia si care s-a recasatorit – cind va invia cu cine va fi, cu prima sau cu a doua nevasta?
— Hai ca aici exagerezi si raspunsul e simplu: nu vom mai fi sot si sotie la Inviere… Asa cred…
— Beni, imi zici ca e simplu. Daca nu vom mai fi sot si sotie, nu vom mai fi nici parinti si copii, nu?! Vom asista la invierea unor ego-uri care n-au legatura intre ele… cam asta ai sugera tu…
— Nu va mai certati. Ar insemna ca noi, cu mintea noastra, sa cuprindem nemarginirea lui Dumnezeu…

Ioan T. Morar (n. 13 aprilie 1956, Seitin, judetul Arad) a absolvit in 1981, ca sef de promotie, Facultatea de Filologie a Universitatii din Timisoara, sectia romana-franceza. In perioada 1981-1986 a fost profesor de limba si literatura romana la Liceul Industrial "Textila" din Lugoj. Din 1987 devine redactor al revistelor Viata studenteasca si Amfiteatru. Dupa 1989 lucreaza la Cuvintul si Alianta Civica. In 1990-1991 este redactor-sef la "Varietati", TVR, de unde pleaca prin demisie. Este membru fondator al Academiei Catavencu. Din toamna anului 2004 pina in 2009 este si senior editor la Cotidianul. A realizat mai multe emisiuni de televiziune, activind, pina in 1996, in grupul Divertis. In 2010 a fost numit consul general la Marsilia, functie din care a fost schimbat in 2012. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.

A publicat volumele de versuri: Vara indiana (Albatros, Bucuresti, 1984; volum distins cu premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor), Fumul si spada (Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1989), Sovaiala (Brumar, Timisoara, 2000; volum distins cu premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor), Nerusinarea (Brumar, Timisoara, 2003) si Paloarea (Brumar, Timisoara, 2010). Poeziile sale au fost traduse in engleza, franceza, polona, spaniola si maghiara, in antologii si reviste culturale. La Editura Polirom a mai publicat Lindenfeld (ed. I, 2005; ed. a II-a, 2006; ed. a III-a, 2013; roman distins cu Premiul National de Proza al Ziarului de Iasi), Negru si Rosu (2013; roman nominalizat la Premiul "Cartea anului 2013" acordat de revista Romania literara) si Cartea de la capatul lumii (ed. I, 2007; ed. a II-a, 2015).