Vremea cercetării. Poezii

Un volum deosebit ce cuprinde 136 poezii scrise de Iany Laurenciuc. Temele surprinse sunt variate: rugăciune, pocăință, iubire, veghere, credință, trăirea vieții creștine și altele prin care inimile noastre sunt provocate la apropiere de Dumnezeu. De asemenea autorul zugrăvește prin versurile sale anumite întâmplări din Sfânta Scriptură, dar și momente speciale din viața Domnului Isus.

Vremea cercetării

„Din El, prin El, și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.”

Tot ce am e de la Tine,
Tu ești sursa, ești izvorul
Și nimic nu-mi aparține,
Eu sunt rob, Tu Creatorul.

Tot ce am e doar prin Tine
Și din Tine sunt și eu,
Ai dat totul pentru mine,
Chiar și viața-n locul meu.

Tot ce am e pentru Tine,
Pentru Tine trăiesc eu,
Știu și-n veacul care vine,
Sus în cer, voi fi al Tău.

                                             Autorul

Ești o floare

Ești o floare în grădina lui Isus,
Vezi să ai parfum în tine,
Fiindcă ziua-i spre apus,
Când Hristos pe nori revine,
Să ne smulgă din suspine,
Să ne ducă-n ceruri sus.

Ești un crin aici în vale
Între spini și pălămidă,
Vezi să ai miros, culoare,
Fugi de pofte, de ispită,
Să nu lași nicio omidă
Ca să-ți roadă din petale.

Ești un trandafir frumos,
Admirat, privit de mulți,
Să te-asemeni cu Hristos.
Spinii tăi nu-s pentru frunți,
Pentru-acei ce sunt desculți,
Să nu fii răutăcios.

Răspândește-ntotdeauna
Un miros de mir plăcut,
Spre sărac întinde-ți mâna,
Să te-apleci l-acel căzut,
Și tu-ai fost un fiu pierdut,
Dar salvat pe Căpățâna.


Nu scoate sabia din teacă

Nu scoate sabia din teacă,
Cu gând rău ca să lovești,
Așteapt-o clipă să îți treacă,
Mânia vine și-apoi pleacă,
Dar tu să știi s-o stăpânești!

Viteaz nu-i omul spart la gură,
Ce-mproașcă-n juru-i cu noroi,
Viteaz e-acel care îndură
Batjocură, dispreț și ură
Ca Iov, afară, pe gunoi.

Nu ești cârmaci când marea-i liniștită
Și toți te-aplaudă în gura mare,
Ci-atunci când norii se agită
Și valurile-s gata să te-nghită,
Cu dibăcie să treci dincolo de mare.

Când ești chemat de Domnul în lucrare,
Ești un destoinic lucrător,
N-ai efă mică, efă mare,
Te porți egal cu fiecare,
Stăpân e Domnul domnilor!

Și cel avut, și cel ce n-are
Să vadă că trăim ce-i scris,
Căci sufletul are valoare,
Nu arginții mulți din buzunare,
E trist că mulți s-au compromis.

Acum, când lumea e-n schimbare
Și Domnu-i gata să revină,
Tu ce iubești mai mult, mai tare?
În grabă fă-ți o cercetare:
Ești grâu curat sau ești neghină?

Vânzătorii se-nmulțesc,
Trăim vremuri tot mai grele,
Îți strâng mâna și-ți zâmbesc,
Zici că sunt de neam regesc,
Dar sunt plini de gânduri rele.

Se trudesc nespus pescarii
Să găseasc-un mărgărit
În ocean, pe fundul mării,
Dar mai greu, în largul zării,
Vei găsi un om smerit.

Mândria i-a trântit pe mulți
De pe piscurile-nalte,
Pe tineri, dar și peri cărunți,
Pe-acei bogați și pe desculți,
Mândria te coboară, frate.

Smerenia te-nalță-ncet,
Dar nu-n a plângerilor vale,
De ești smerit și înțelept,
Te vei înălța cu-Acel ce-i drept,
La cer, în slăvi nemuritoare.
 
Din zi în zi e mai aproape,
Pe nori, a lui Isus venire
Și ce puțini veghează-n noapte…
Cei mulți, atrași de-a lumii șoapte,
Uită de nuntă și de Mire.

Și, vai, ce mulți vor plânge-afară
Bătând la ușa încuiată,
Că nu-i de-ajuns să fii fecioară,
De n-ai în vas a cerului comoară,
Te vei jeli cu-amar odată!

Sunt tot mai rari creștinii care
Iubesc pe semeni, pe vrăjmași,
Iubirea s-a răcit, dispare,
Mulți plâng și cântă-n adunare,
Dar nu-s ai Domnului urmași.

Hristos e dragoste, iubire
Și frații Lui iubesc ca El,
Dar, dacă ești condus de fire,
Trăiești viața-n amăgire
Și ură nu există-n cer.

Pune, Doamne-n noi credință
Și nădejde și iubire,
Fiindcă-n luptă, biruință,
Dobândim doar prin credință,
Când trăim în armonie.