Prezentare
Detalii
Fie că vrei sau nu, tu ești un administrator. Zilnic ești pus în situația de a lua decizii referitoare la viața ta, la timpul, talentele și corpul tău, precum și la resursele tale financiare.
În aceste zile, supuși unei perspective consumeriste și capitaliste, suntem în pericolul de a prețui mai mult lucrurile decât persoanele, banul decât fericirea sau lumea aceasta mai mult decât cerul. Nu trebuie să uităm că provocarea noastră este să trăim în lume fără a fi contaminați de perspectiva ei. Să fim cu picioarele pe pământ, dar cu gândul la cer.
Pentru a realiza acest lucru, lectura cărții „Libertate financiară” este fundamentală. Vei putea să aprofundezi recomandările pe care le face Biblia cu privire la administrarea resurselor financiare. Un adevărat vaccin împotriva perspectivei materialiste, cartea conține sfaturi practice pe care le oferă doi profesioniști creștini care au o vastă experiență, pregătire academică și cunoștințe temeinice de specialitate. Lectura și studiul profund al cărții vor fi o binecuvântare pentru viața personală, familială și spirituală a fiecăruia.
Pastorul Guillermo E. Biaggi, vicepreședinte la Conferința Generală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, este profesor de științe economice și economist, are un master în științele administrației și contabilitate și un doctorat în teologie.
Carlos E. Biaggi, fiul lui Guillermo, este profesor de administrație și contabilitate la Universitatea Adventistă din Orientul Mijlociu (Liban) și are un doctorat în afaceri.
Informatii suplimentare
Informatii suplimentare
Cod | 25701 |
---|---|
Autor | Guillermo si Carlos Biaggi |
Editura | Viata si sanatate |
Nr. pagini | 238 |
Dimensiuni | 14 x 20 cm |
Anul publicarii | 2018 |
Seria | Nu |
Volum | Nu |
Colectie | Nu |
Editia | I |
Coperta | flexibila |
Legare | brosare |
Limba | Romana |
ISBN | 9786069114858 |
Comentarii
Scrie propriul tau comentariu.
Numai utilizatorii inregistrati pot evalua si scrie comentarii. Pentru a evalua si comenta, te rugam sa te autentifici sau sa-ti creezi cont.