Diavolul

În miezul cel mai fierbinte al religiilor se află dintotdeauna o întrebare stăruitoare: dacă există un Dumnezeu bun şi atotputernic, cum se face că există răul pe lume? Întrebare dificilă, la care toate civilizaţiile s-au străduit să dea un răspuns. Cele mai multe postulează existenţa unui „prinţ al tenebrelor“, numit „Satana“, „geniu al răului“, „cel Viclean“ (ori, pe meleagurile noastre, ,„Nefârtate“ sau chiar „Aghiuţă“, după cum e privit mai grav sau mai glumeţ). Într-un cuvânt, cauza răului ar fi de căutat într-un personaj ubicuu şi cu nenumărate chipuri: Diavolul. El apare în nenumărate fresce şi picturi până către sfârşitul Renaşterii şi chiar după aceea; după cum apare în multe opere literare, cea mai celebră fiind Faust al lui Goethe, iar mai către zilele noastre chiar şi în filme. Apare însă mult mai des decât ne-am aştepta în minţile oamenilor, care mai cred în el chiar şi azi, într-o vreme ce stă sub semnul ştiinţei. Jacques Duquesne, autor al bestsellerului Isus, retrasează aici istoria, puţin cunoscută astăzi, a acestui personaj şi o face cu pătrundere şi inteligenţă, cu obiectivitate şi, nu de puţine ori, cu umor. -- Sorin Lavric, „Portret de drac“ (România literară, iulie 2014)