Dino-Rino si amicii sai

- Daca ai sti ce greu a fost, mamico. Sunt singurul din scoala care a reusit sa nu se stropeasca de loc.
- Nu cumva esti cam ingamfat, cam prea mandru, copilul meu? Stii ca mandria e un pacat, nu-i asa?
- Eu? Mandru? Deloc... E adevarul. Nu-i asa baieti?
Copiii clatinara din cap privindu-se ingrijorati.
- Ia priveste, mamico! Si Dini-Rino facu o pirueta demonstrativa, insa neatent aluneca de pe piatra exact in balta din spatele sau. Ceilalti izbucnira in ras.
- Esti cel mai curat din toata scoala, nu-i asa? il tachina razand Bobita-Oac.
- Si cum spuneam, nu esti mandru deloc, fiule..., rase si mama.
Dino-Rino privi in jurul lui. Noroiul ii acoperise picioarele si plutea gros si involburat in jurul lui. Nici nu stia cum sa reactioneze, sa planga ori sa rada. In cele din urma se multumi sa-si promita lui insusi: "De acum inainte nu ma voi mai lauda singur niciodata. Nu voi mai fi mandru."