Prezentare
Detalii
În această carte, autorul analizează, prin gândire profetică adaptată Noului Legământ, oamenii care au reprezentat modele de credință în Vechiul Testament, modul cum Dumnezeu a readus credința în duhul oamenilor și formele diferite de manifestare a credinței, prin revelație, nu prin modele tradiționale.
OTNIEl LUCA: PASTOR. iNVAjATOR, FORMATOR
Otniel Luca (n. 1962) are o experienţă de peste 40 de ani în studiul şi predarea Scripturii. Şi-a dedicat întreaga viaţă slujirii creştine ca pastor-învăţător, implicându-se cu pasiune în formarea de ucenici şi în dezvoltarea de lideri creştini. Este preşedintele Fundaţiei OL Ministries, prin care derulează seminarii şi conferinţe în ţară şi străinătate pentru pregătirea slujitorilor creştini şi plantarea de biserici. Cursurile şi manualele de studiu biblic pe care le-a scris sunt eficiente şi apreciate atât pentru lideri, cât şi pentru orice persoană care doreşte să studieze Biblia.
Otniel trăieşte în Arad, este căsătorit cu Lidia şi au patru copii.
* * *
Pornind de la celebrul capitol 11 din cartea Evrei a Noului Testament, Otniel Luca ne descrie trăirea prin credinţă a lui Abel, Enoh, Noe şi Avraam. Suntem invitaţi şi noi să ne alăturăm acestei galerii selecte, insă calea de urmat este calea credinţei, care pune lumea in mişcare.
Informatii suplimentare
Informatii suplimentare
Cod | 27876 |
---|---|
Autor | Otniel Luca |
Editura | Kingdom Design |
Nr. pagini | 174 |
Dimensiuni | 14,8 x 21 cm |
Anul publicarii | 2020 |
Seria | Nu |
Volum | Nu |
Colectie | Nu |
Editia | I |
Coperta | flexibila |
Legare | brosare |
Limba | Romana |
ISBN | 9786069085332 |
Comentarii
Scrie propriul tau comentariu.
Numai utilizatorii inregistrati pot evalua si scrie comentarii. Pentru a evalua si comenta, te rugam sa te autentifici sau sa-ti creezi cont.