Prezentare
Detalii
ÎNVĂŢĂTURĂ PESTE ÎNVĂŢĂTURĂ
Studiile învăţătură peste învăţătură te ajută să descoperi tu însuţi puterea Cuvântului lui Dumnezeu, care schimbă viaţa. Studierea zilnică a Bibliei, Cuvântul lui Dumnezeu - carte cu carte, capitolul cu capitol, verset cu verset - este calea cea mai bună de a umbla cu Creatorul nostru, într-un mod autentic şi personal.
Despre Precept Ministries International
Organizaţia Precept Ministries International (PMI) a fost iniţiată de Dumnezeu pentru singurul scop de a-i zidi pe oameni în Cuvântul Său, pentru a înţelege reverenţa şi temerea de Domnul şi a găsi cunoaşterea lui Dumnezeu. Studiile învăţătură peste învăţătură pot fi folosite de orice biserică ce doreşte să fie zidită în Cuvântul Iui Dumnezeu, care este insuflat şi fără greş. Noi credem că fiecare cuvânt al Bibliei a fost inspirat şi dat omului; în Biblie, omul găseşte tot ce are nevoie ca să devină matur şi bine echipat pentru orice lucrare bună. PMI vrea să-i îndrume pe oameni către Dumnezeu însuşi, care conduce şi călăuzeşte prin Duhul Său în tot adevărul, prin studiul sistematic al Cuvântului Său. PMI produce o varietate de studii biblice şi organizează conferinţe, seminarii şi institute biblice pentru a-i zidi pe participanţi în Cuvânt prin studiu biblic inductiv.
Estera
MARDOHEU SI ESTERA - UN BĂRBAT SI O FEMEIE „PENTRU O VREME CA ACEASTA“
Care este scopul tău? Dumnezeu este implicat tot timpul în istoria lumii, în viaţa oamenilor, chiar şi atunci când nu ne dăm seama de aceasta. Acest studiu ne arată cum a ajuns Estera „la împărăţie“ pentru a împlini scopul lui Dumnezeu în viaţa ei şi în viaţa poporului Său. Te poate folosi Dumnezeu într-o „vreme ca aceasta“?
Cuprins
Lecţii
Lecţia întâi: Estera 1-2
Lecţia a doua: Estera 3-4
Lecţia a treia: Estera 5-7
Lecţia a patra: Estera 8-10
Anexă
Foile de observare pentru cartea Estera
Harta „Din india până în Etiopia"
Tabelul „Personajele principale din cartea Estera"
Tabelul „Ospeţele din cartea Estera"
Tabelul „Privire de ansamblu asupra cărţii Estera"
Tabelul cronologic „Timpul lui Ezra, Neemia şi Estera"
Două „porunci" sau edicte