Introducere la lectura Pentateuhului. Chei pentru interpretarea primelor cinci cărți ale Bibliei

Fără îndoială, una dintre cauzele principale care au stat la baza atâtor sciziuni şi polarizări în sânul creştinismului timp de aproape două mii de ani este şi controversata dezbatere privitoare la metoda (sau metodele) corectă de interpretare a Sfintei Scripturi.

   Plecând de la premisa că o descoperire autentică a voinţei lui Dumnezeu, revelată în cuvântul scris, nu poate avea loc decât printr-o interpretare corectă a mesajului divin, creştinii s-au angajat într-un efort susţinut pentru aflarea adevărului. Lupta pentru interpretarea corectă a Scripturii este acerbă şi are loc de sute de ani.

    Pentateuhul, prima şi, în consecinţă, cea mai importantă secţiune a Bibliei ebraice, spre care se îndreaptă atenţia profeţilor şi a celorlalte scrieri ebraice care caută să o explice, continuă să-l provoace pe cel fascinat de lumea „veche” a Bibliei la o căutare atentă a misterului conţinut în cuvintele sacre. Nu întâmplător, Pentateuhul este cea mai comentată parte a Bibliei ebraice. Bineînţeles, opiniile interpreţilor sunt, de cele mai multe ori, foarte diferite sau chiar contradictorii. În ultimii ani, studiile asupra Pentateuhului s-au multiplicat. Până la sfârşitul anilor ’70, teoria documentară clasică, ce distingea patru surse pentru Pentateuh (iahvistă, elohistă, deuteronomistă şi sacerdotală) devenise un fel de evanghelie pentru orice cititor cultivat în materie de Scriptură.

    Însă, nu după foarte mult timp, această teorie a devenit ţinta multor atacuri, devenind din ce în ce mai confuză. În acest sens, lucrarea lui Jean-Louis Ska, elaborată pe parcursul unui deceniu de predare la catedra Institutului Biblic din Roma, Introducere la lectura Pentateuhului. Chei pentru interpretarea primelor cinci cărţi ale Bibliei, pe care o prezentăm astăzi cititorilor noştri, se vrea a fi un nou „ghid de navigare” în lumea dificilă a Pentateuhului, în care se angajează cititorul, necesar în contextul acestei crize documentare. Traducerea ei din limba franceză (Introduction à la Lecture du Pentateuque. Clés pour l’interpretation des cinq premiers livres de la Bible, Lessius, Bruxelles 2000) în limba română a fost realizată de trei neo-prezbiteri: Aurelian Herciu, Claudiu Bulai şi Tiberiu Budău. Lucrarea, împărţită în zece capitole, începe printr-o prezentare a Pentateuhului în forma sa actuală (originea cuvântului „Pentateuh”, problemele legate de unitatea acestuia etc.).

Primele două capitole sunt consacrate formei canonice a Pentateuhului şi celor cinci cărţi care îl alcătuiesc. În capitolele următoare (III-IV), autorul face o incursiune destul de lungă în diversele câmpuri ale Pentateuhului pentru a descoperi puţin câte puţin „relieful” diferitelor peisaje. În capitolul V prezintă diverse exemple de intervenţii redacţionale. Unele dintre aceste exemple sunt cunoscute, altele mai puţin. Acest capitol doreşte să arate, totodată, care puteau fi tehnicile cele mai obişnuite puse în aplicare de redactori atunci când voiau să introducă o adăugire într-un text deja existent.

   Capitolele VI şi VII se prezintă ca un scurt rezumat al istoriei cercetării de-a lungul timpului, pornind de la epoca rabinilor şi a sfinţilor părinţi ai Bisericii. Prin acest rezumat, Ska doreşte să arate care a fost fundalul cultural şi religios al fiecărei epoci şi al fiecărei şcoli de exegeză, pentru a înţelege mai bine întrebările şi răspunsurile lor. În capitolul VIII sunt prezentate câteva soluţii la toate problemele ridicate în capitolele precedente.

   Capitolul IX nu încearcă să propună neapărat o teorie nouă şi explicită despre formarea Pentateuhului, ci, mai degrabă, vine cu câteva puncte mai solide pentru a putea elabora o asemenea teorie.

   În sfârşit, în capitol X autorul încearcă să răspundă la întrebările privitoare la cadrul istoric – religios şi uman, politic şi social – al formării Pentateuhului. Dintre numeroasele teorii care s-au propus, exegetul Ska ia în discuţie doar două dintre ele: cea a autorizaţiei imperiale persane şi cea a comunităţii cetăţenilor, grupaţi şi organizaţi în jurul templului.

   Cartea se încheie cu o scurtă concluzie în care autorul prezintă arhitectura cărţii, o listă de sigle, câteva abrevieri exegetice curente şi o bogată bibliografie.

   Lucrarea poate fi utilă în special studenţilor care se pregătesc pentru misiunea de a proclama cuvântul lui Dumnezeu, dar şi tuturor celor care, dornici fiind de cunoaşterea cât mai exactă a voinţei lui Dumnezeu, manifestată prin textul sacru scris, doresc să găsească un anumit răspuns, actual şi sintetizat, la întrebările şi problemele pe care le ridică acest text compus de-a lungul a aproape douăzeci de secole.

-- Laurenţiu Turbuc