Prezentare
Detalii
Comentariu explicativ asupra Primei epistole a lui Pavel către corinteni din Noul Testament
"A trăi ca un corintean însemna a trăi în lux şi în imoralitate" - afirma Merrill C. Tenny. Iar Pavel afirmă acest adevăr, atenţionându-i pe destinatarii epistolei lui: "Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici desfrănaţii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi" (6:9-11). Oare ce ar fi putut căuta apostolul între ei cu vorbirile înduplecatoare ale înţelepciunii omeneşti? Pentru a mântui astfel de oameni, era nevoie de puterea şi de înţelepciunea lui Dumnezeu. Aceasta l-a făcut pe Pavel să nu apeleze la citate din poeţii lor,cum făcuse în Atena, ci "să înfigă" Crucea lui Hristos între corinteni şi să proclame puterea Învierii Lui. Iar în epistolă. Pavel aşază viaţa creştină, cu toate meandrele ei, între aceşti poli ai puterii cerului: Crucea (cap.1) şi Învierea lui Hristos (cap.15).
Ce imens câştig ar putea fi dacă în urma lecturii acestei epistole am îngâna împreună cu apostolul: "Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi"(Filipeni 3:10-11).
Cuprins
Prefață la ediția a treia 9
Introducere 13
1 Corinteni în contextul programului de studiu
Contextul literar și structura cărții 15
Contextul istoric și scopul cărții 17
Zestrea social-morală 18
Zestrea religioasă 19
Contextul teologic și mesajul cărții 21
Concluzii: Un cadru pentru interpretarea cărții 22
Sfințiți pentru a căuta sfințirea 25
1 Corinteni 1:1-9
1:1-3 — Sfințiți pentru a căuta sfințirea 25
1:4-9 — Ținta alergării și resursele lui Dumnezeu 30
Concluzii – Părtășia cu Fiul prin Cuvânt și frați 37
Pericolul de a fi nimicit de Dumnezeu 47
1 Corinteni 1:10-4:21
1:10-31 — Tragedia dezbinărilor în Biserică 47
2:1-3:4 — Rădăcina dezbinărilor 78
3:5-20 — Roadele dezbinărilor 105
3:21-4:21 — Rezolvarea dezbinărilor 123
Concluzii Dezbinări sub Crucea lui Hristos? 144
Puțin aluat dospește toată plămădeala 153
1 Corinteni 5:1-6:20
5:1-8 — Să fie dat pe mâna Satanei 154
5:9-13 —Nici să nu mâncați cu el 163
6:1-11 — Rădăcina problemei: necredincioșia în lucrurile mici 165
6:12-20 — Trupul vostru este Templul Duhului Sfânt 171
Concluzii 1 — Cum se dă cineva pe mâna Satanei? 179
Cu Dumnezeu în starea în care ai fost chemat 185
1 Corinteni 7:1-40
7:1-11 — Nu vă lipsiți unul pe altul de datoria de soți! 186
7:12-16 — Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă 194
7:17-24 — Fiecare să rămână cu Dumnezeu 201
7:25-38 — Cum putem sluji Domnului fără piedici? 202
7:39-40 — Un sfat pentru văduve 206
Concluzii: Hristos a venit ca să slujească 206
Cunoștința îngâmfă, dragostea zidește 211
1 Corinteni 8:1-9:23
8:1-13 — Atenție, păcătuiți împotriva lui Hristos! 211
9:1-23 — Liber față de toți și, totuși, robul tuturor 222
Concluzii – Păstoriți turma lui Dumnezeu1! 237
Pericolul căderii este real 243
1 Corinteni 9:24-10:33
9:24-27 — Ca nu cumva eu însumi să fiu lepădat 245
10:1-13 — Cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă! 249
10:14-22 — Nu puteți bea și paharul Domnului, și paharul dracilor 261
10:23-33 — Să nu fiți pricină de păcătuire pentru semeni! 270
Concluzii — Trepte ale maturizării 278
Din pricina îngerilor... 283
1 Corinteni 11:1-16
Contextul cărții: realitatea luptei spirituale în epistolă 283
Contextul imediat: bătălia rugăciunii și a prorociei 284
Mijlocul pregătit de Dumnezeu ca să câștigăm biruința 285
Locul și rolul bărbatului în lupta spirituală a rugăciunii și prorociei 286
Cadrul în care trebuie înțeleși termenii „cap” (kefalh.) și „a acoperi”
(katakalu,ptw|) 288
Locul și rolul femeii în lupta spirituală a rugăciunii și prorociei 304
11:4-5a — Roluri diferite față de CAPUL fiecăruia 307
11:5b-6 — Argumentul cultural: Dacă nu își acoperă CAPUL, să se și tundă. 308
11:7 — Argumentul ontologic: Hristos este chipul și slava lui Dumnezeu,
în timp ce femeia este slava bărbatului. 315
11:8-9 — Argumentul Creației: Nu bărbatul a fost făcut pentru femeie,
ci femeia pentru bărbat. 322
11:10 — Argumentul luptei spirituale: Din pricina îngerilor, femeia să aibă pe CAP autoritate (evxousi,a). 330
11:11-12 — Argumentul eclesiologic: În Domnul, femeia nu este fără bărbat, și nici bărbatul fără femeie 340
11:13 — Concluzia vorbirii metaforice 343
11:14-15 — Argumentul bunului simț: Părul i-a fost dat în loc de învelitoare 344
11:16 — Noi n-avem obiceiul certurilor de vorbe 346
Concluzii — Pilda lui Levi și harul mântuitor dat femeii 347
Pericolul de a nu deosebi trupul Domnului 353
1 Corinteni 11:17-34
11:17-22 — Problemele ce invalidau Cina Domnului pentru cei din Corint 353
11:23-32 — Cina Domnului 358
11:33-34 — Sfaturi practice 366
Concluzii — Iartă în cinstea Domnului! 367
Manifestarea și roada Duhului 371
1 Corinteni 12:1-14:40
Contextul și abordarea 371
Structura segmentului tematic 371
12:1-31 — Daruri diferite pentru a zidi un singur Trup 373
13:1-13 — Dragostea: dovada prezenței Duhului 408
14:1-40 — O slujire spre zidirea bisericii 418
Concluzii — Bucură-te de arătarea Duhului lui Dumnezeu, nu a duhurilor străine! 459
Hristos a înviat, pârga celor adormiți 461
1 Corinteni 15:1-58
15:1-2 — Doar credincioșia până la capăt validează credința 461
15:3-11 — Esența Evangheliei 462
15:12-34 — Dacă nu învie morții, nici Hristos n-a înviat 471
15:35-58 — Cum învie morții? 490
Vegheați, fiți oameni, întăriți-vă! 505
1 Corinteni 16:1-24
16:1-4 — Nu uitați de ajutoarele pentru sfinți 506
16:5-9 — Din Efes, voi veni la voi, prin Macedonia 509
16:10-11 — Primiți-l bine pe Timotei 511
16:12 — Nu fiți supărați pe Apolo 512
16:13-14 — Tot ce faceți să fie făcut în dragoste 512
16:15-18 — Prețuiți și ajutați pe oameni ca Ștefana 516
16:19-21 — Sănătate de la Bisericile din Asia 517
16:22 — Dacă nu iubește cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema! 518
16:23-24 — Dragostea mea este cu voi, fie și harul Domnului! 519
În loc de postfață 521
Anexa 1 525
O sinteză a citatelor din Vechiul Testament folosite de Pavel în 1 Corinteni 1 – 3
1 Corinteni 1:19 / Isaia 29:14 527
1 Corinteni 1:31 / Ieremia 9:23 528
1 Corinteni 2:9 / Isaia 64:4 529
1 Corinteni 2:16 / Isaia 40:13-14 532
1 Corinteni 3:19 / Iov 5:13 534
1 Corinteni 3:20 / Psalmul 94:11 535
Concluzii 536
Anexa 2 .539
Lumesc/Duhovnicesc în 1 Corinteni
1 Corinteni 5:1-6:20 — Problema curviei și judecăților din Corint 540
1 Corinteni 7:1-40 — Problema relațiilor de familie 541
1 Corinteni 8:1-10:33 — În ce privește lucrurile jertfite idolilor 542
1 Corinteni 11:1-16 — Rolul și locul femeii în lupta spirituală a Bisericii 544
1 Corinteni 11:17-34 — Cina Domnului luată spre moarte, nu spre viață 544
1 Corinteni 12:1-14:40 — Problema darurilor spirituale și a folosirii lor în Biserică 545
1 Corinteni 15:1-58 — Adevărul despre înviere 545
1 Corinteni 16:1-24 — „Dacă nu iubește cineva pe Domnul nostru Isus Hristos,
să fie anatema!” 546
Anexa 3 . 549
Notă legată de forma textului 1 Cor 14:34-35
Bibliografie 553
Informatii suplimentare
Informatii suplimentare
Cod | 21863 |
---|---|
Autor | Beniamin Faragau |
Editura | Istoria binecuvantarii |
Nr. pagini | 555 |
Dimensiuni | 16,5 x 23,5 cm |
Anul publicarii | 2019 |
Seria | Nu |
Volum | Nu |
Colectie | Nu |
Editia | a II-a |
Coperta | flexibila |
Legare | coasere |
Limba | Romana |
ISBN | 978-973-53-2326-4 |
Comentarii
Comentarii (2)
- Comentariu de ionutod
-
Evaluare - Comentariu de rostas a yahoo.com.
-
Evaluare
Scrie propriul tau comentariu.
Numai utilizatorii inregistrati pot evalua si scrie comentarii. Pentru a evalua si comenta, te rugam sa te autentifici sau sa-ti creezi cont.