Copilul furat

O povestire incredibilă care va deveni una din preferatele tale! De data aceasta Von Schmid surprinde frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu aşa cum este văzută prin ochii unui copil care a trăit în întuneric aproape toată copilăria lui. Responsabilitatea şi iertarea sunt printre multele virtuţi învăţate din această povestire.

Micuţul Henry este răpit de o bandă de hoţi şi este silit să trăiască ani de zile într-o peşteră adâncă şi întunecoasă. Când găseşte din întâmplare o crăpătură în perete, el iese la suprafaţă unde se minunează de strălucirea soarelui şi de splendoarea cerului albastru. Datorită prieteniei lui cu un pastor, el învaţă despre minunea unei mici seminţe şi expresia dragostei pe care aceasta o reprezintă. Această operă inovatoare te va ajuta să-ţi reîmprospătezi admiraţia pentru minunile naturii pe care adesea le trecem cu vederea.

Prima nenoricire a lui Henry

„La începutul secolului trecut, contele Frederick de Eichenfels şi contesa sa Adelaide au locuit într-un castel vechi şi minunat situat la malurile Rinului. Ei aveau un singur fiu, pe nume Henry, care se bucura de întreaga lor dragoste. Înainte ca micul Henry să înveţe a gângăvi numele tatălui său, contele a fost chemat la război. Contesa a rămas în castel şi a găsit alinare pentru lipsa contelui şi uşurare singurătăţii ei în grija şi atenţia pe care le-a revărsat asupra fiului ei drag. Se hotărî să se dedice întru totul educaţiei lui şi inima ei tresărea de plăcere la gândul că, atunci când luptele se vor sfârşi, îl va revedea pe soţul ei şi i-l va prezenta pe încântătorul lor Henry ca un om învăţat şi un fiu iubitor şi ascultător. Într-o seară, contesa se afla în castel împreună cu Henry. Margaret, dădaca lui, se juca cu el cu nişte flori pe care tocmai le culesese. Copilul zâmbea şi-şi întindea mânuţele să le prindă; şi mama lui, luând parte la bucuria lui inocentă, îl privea cu dragoste. Deodată intră un servitor de-al contelui care îl însoţise pe acesta la război. El a adus vestea înfricoşătoare că stăpânul său a fost rănit grav, şi că ultima sa dorinţă era să-şi vadă soţia înainte de moarte. La aceste cuvinte, chipul nobilei doamne se îngălbeni ca ceara, iar braţele ei tremurânde abia îl mai puteau ţine pe copilul care stătea pe genunchii ei. Mesagerul, pentru a-i mai alina puţin durerea, îi spuse că nu trebuie să-şi piardă speranţa, deoarece contele s-ar putea însănătoşi. Rana era într-adevăr foarte gravă, dar chirurgul mai spera că soţul ei va scăpa cu viaţă. A sfătuit-o pe contesă să călătorească zi şi noapte pentru a ajunge fără întârziere la soţul ei. Ea se hotărî să pornească imediat. Îşi strânse fiul în braţe. – Vai! Dragul meu Henry, spuse ea, tu nu cunoşti cauza nenorocirii mamei tale. Tatăl tău e pe moarte şi tu abia l-ai cunoscut. Oh! Nu pot suporta durerea şi tristeţea de a te lăsa aici, fără să te pot lua cu mine în mijlocul taberei…”

Cuprins

Copilul furat
O lectie din partea marii
Hans Crucificatul