Rutina, Putreziciune sau Trezire. Problema schimbarii si a iesirii din statu-quo

Scopul meu este sa trezesc pe cativa din somn. Stiu ca este imposibil sa-i trezesc pe toti, dar sper sa trezesc cativa.
Avem la dispozitie o ora ca sa ne pregatim pentru eternitate. Sa esuezi in a te pregati este un act de nebunie morala. Daca ti se da o zi in care sa te pregatesti, iar tu permiti ca orice sa impiedice pregatirea, aceasta este o nebunie de neiertat pentru oricine. Daca suntem in rutina spirituala, nimic din aceasta lume nu ar trebui sa ne impiedice. Nimic din aceasta lume nu e vrednic sa faca aceasta. Daca credem in vesnicie, daca credem in Dumnezeu, daca credem in viata vesnica a sufletului, atunci nimic nu este suficient de important ca sa ne faca sa comitem un asemenea act de nebunie morala.
Unde sunt sfintii model? Noi ar trebui sa crestem printre noi sfinti model, felul de crestini care sa fie luati ca exemplu si despre care sa se spuna: "Vreau sa-i urmez pe acesti barbati si pe aceste femei si sa fiu ca ei, asa cum si ei sunt ca Domnul lor." Dar noi, pur si simplu nu "producem" sfinti in aceasta generatie. Majoritatea sunt exemple proaste pentru alti crestini. Muncim din greu ca oamenii sa se converteasca si avem pretentia ca facem lucrarea lui Dumnezeu. Apoi, dupa ce oamenii se convertesc si ajung sa ne cunoasca, le suntem exemple proaste. Cred ca acesta este un abuz in biserica lui Cristos.
Continuam sa trecem prin acea perioada in care Ioan 3:16 este singurul verset folosit de cineva. Domnul ii iubeste pe toti. Veniti, veniti, veniti; toata lumea sa se converteasca. Asa ca oamenii vin, insa convertirile raman ceva de dorit. In loc ca oamenii sa se converteasca la Imparatia lui Dumnezeu, biserica s-a convertit la obiceiurile si caile acelor oameni. Nu exista nici o separare de lume. Parerile si obiceiurile lumii intra in biserica.
Deoarece Duhului Sfant nu I se da nici o ocazie sa lucreze in slujbele noastre de la biserica, nimeni nu se pocaieste, nimeni nu-L cauta pe Dumnezeu, nimeni nu-si peterece o zi asteptandu-L in tacere pe Dumnezeu cu Biblia deschisa, cautand sa-si puna in ordine viata. Nimeni nu face aceste lucruri - noi vrem doar mai multi oameni. Dar mai multi oameni pentru ce? Mai multi oameni care sa vina si sa repete slujbele noastre moarte, fara sentiment, fara sens, fara uimire, fara mirare? Mai multi oameni care sa ni se alature in sclavia fata de automatism? In cea mai mare parte, rigiditatea spirituala care nu se poate apleca este prea slaba ca sa stie exact cat de slaba este.
Dorinta noastra de a fi decenti, de a nu iesi din tipar si de a nu se intampla nimic fanatic va continua pana cand absolut nimic nu se va intampla. Nu avem nici o manifestare divina, dar avem absenta sfinteniei. Cu toate acestea, Dumnezeu doreste ca noi sa cunoastem prezenta Lui si sa manifestam sfintenie.
V-ati gandit vreodata la situatia nebiblica si fara speranta in care ne aflam acum, ca biserici evanghelice?
Noi radem de cei ce sunt de partea cealalta a gardului eclesiastic pentru ca ei se pleaca, se curata si se ploconesc de fata cu biserica. Dar noua ne lipseste reverenta - nu pentru ca suntem slobozi in evanghelie, ci pentru ca Dumnezeu lipseste iar noi nu avem nici un sentiment al prezentei Lui.
Biserica obisnuita este pur si simplu o gramada de frunze moarte, firesti, fara nici un pic de viata. O organizam, o sprijinim financiar si o mentinem. Cu toate acestea, nu avem nimic altceva decat frunze firesti care vor arde in iad in zilele care ne stau inainte, cand Domnul se va intoarce.
Biserica este formata din oameni reali, iar atunci cand acestia se unesc, avem biserica. Cum sunt oamenii care formeaza biserica, asa este si biserica - nu mai rea, nu mai buna, nu mai inteleapta, nu mai sfanta, nu mai arzatoare si nu mai inchinatoare. Ca sa imbunatatesti sau sa schimbi biserica trebuie sa incepi cu oamenii, in mod individual.
Ma intreb daca nu cumva ne pacalim singuri. Ma intreb daca nu cumva mare parte a tuturor lucrurilor pe care le facem nu este autoinselare. Aud vocea lui Isus spunandu-ne: "Ai stat destula vreme acolo unde esti. Ridica-ti tabara si mergi inspre zona de deal a tarii." Aceasta va fi o noua experienta spirituala pe care Dumnezeu o are pregatita pentru noi. Tot ce a facut Isus Cristos pentru noi putem avea astazi. Viata triumfatoare, viata plina de bucurie, trairea sfanta, trairea roditoare, cunostinta plina de uimire si de incantare a Triunului Dumnezeu - toate acestea sunt ale noastre. Putere pe care sa n-o fi cunoscut inainte, raspunsuri nevisate la rugaciuni - sunt ale noastre. "Vedeti, v-am pus tara inainte; intrati si luati in stapanire tara…" (Deutoronom 1:8). Domnul ti-a dat-o printr-un legamant. Du-te s-o iei - e a ta. A fost data lui Avraam, Isaac, Iacov si intregii semintii ce a urmat dupa ei. Isus S-a rugat: "Si Ma rog nu numai pentru ei, ci si pentru cei ce vor crede in Mine prin cuvantul lor" (Ioan 17:20). Aceasta ii acopera pe toti aceia care fac parte din Biserica lui Isus Cristos. Daca-L numim Domn, cum sa indraznim sa mai ramanem un moment in rutina?! Domnul ne-a chemat sa mergem mai departe. Insa atunci cand oamenii traiesc in rutina, nici chiar ingerul Gavril nu-i poate ajuta daca ei nu ies afara din ea. Aceasta nu este o acuzatie, dar este o sugestie. Daca tu nu esti in rutina, nu te supara - altcineva este. Dar daca esti in rutina, trebuie sa iesi din ea. Diferenta dintre un picior de lemn si un picior bun este ca daca intepi piciorul de lemn, persoana in cauza nu-si da seama. Diferenta dintre o biserica ce este intr-o putrefactie seaca si o biserica vie este, ca daca intepi biserica in viata, aceasta va reactiona. Daca o intepi pe cealalta, ea e deja moarta. Copacul viu are frunze verzi, bogate si sanatoase. Ia un cutit, taie adanc scoarta si copacul va sangera. E viu. Copacul batran, mort sta pur si simplu, asa cum sta un turn de veghe pentru ciorile batrane pe post de santinele. Ia-ti cutitul, sapa cat de adanc vrei si nu se va intampla nimic, deoarece copacul e mort. Daca in urma predicii mele, tu nici nu te vei supara, nici nu te vei bucura, nici nu te vei intrista, atunci stiu ca nimic nu mai poate fi facut. Dar exista unii oameni care sunt vii si cred ca majoritatea este asa.
Exact aici ne aflam si noi in biserica. Trebuie sa te ocupi de oameni saptamani intregi ca sa-i faci sa-si dea seama ca sunt in rutina. Daca n-ar fi existat nici un remediu, ar fi fost nemilos sa faci asa ceva. Dar dreptatea lui Dumnezeu este de partea pacatosului care marturiseste. "Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nelegiuire" (1Ioan 1:9). Pentru ca Isus Cristos a murit, pentru ca El a fost Dumnezeu si pentru ca El a fost om, ispasirea este completa si deplin eficace. Toate atributele lui Dumnezeu sunt de partea celui care isi marturiseste pacatele, se intoarce de la ele si alearga la picioarele lui Isus.
Nu vi se cere sa urmati liderii de biserica. Nu vi se cere, ca unui mic macaleandru care sta in cuib, sa va deschideti gurita nevinovata si sa luati orice va pun ei inauntru. Daca ceea ce pun eu inauntru nu este hrana biblica, varsati-o si nu va fie teama sa o faceti! Sunati-ma, veniti sa ma vizitati sau scrieti-mi o scrisoare anonima. Dar faceti ceva in privinta aceasta! Sub nici o forma nu inghititi ceea ce va dau liderii vostri. Aici este Cartea, Biblia: mergeti la Ea.
In multe biserici evanghelice, temperatura este atat de scazuta incat nici unul dintre ei nu-si imagineaza ca sunt reci in inimile lor. Cantam cantece care au fost scrise de inimi fierbinti precum focul - le cantam cu raceala intr-un ritm lent. Acesta este evanghelismul pe care-l avem pe tot continentul. Jucariile de cauciuc ale sfintilor ne costa o gramada, caci le ies dintii copiilor Celui Prea Inalt.
Cred ca exista speranta, ba chiar multa speranta. Dar va fi nevoie de ceva tarie de caracter, de hotarare, de multa rugaciune si de purtarea crucii. Insa Il vom avea pe Dumnezeu de partea noastra, iar eu prefer sa-L am pe Dumnezeu de partea mea decat sa am toate armatele din lume.
Israel era in rutina si nu vroia ca cineva sa ii deranjeze linistea. Le placea muzica, mancarea, paturile de fildes si se ungeau cu cel mai bun undelemn. Aveau tot ceea ce noi am numi o viata luxoasa. Dar nu erau indurerati de starea nenorocita in care se afla Israelul. Nu le pasa. Haideti sa nu ne odihnim in paturi de fildes. Prin harul lui Dumnezeu, haideti sa incepem sa simtim putina intristare pentru nenorocirea lui Iosif, sa fim ingrijorati si nelinistiti in Duhul Sfant de starea in care se afla Biserica.
Ai curajul crestin de a-ti schimba casa in asa fel incat sa se potriveasca cu voia lui Dumnezeu? Ai curajul crestin sa-ti pui afacerea in ordine conform voii lui Dumnezeu? Ai curajul crestin sa-ti aduci viata personala pe linia voii lui Dumnezeu si sa dai afara orice nu este din Dumnezeu? Noi inca nu stim ce nevoie disperata avem ca Dumnezeu sa faca ceva in aceasta vreme in care traim, o vreme a desertaciunii lumesti, a carnalitatii, a competitiei si a orgoliului. Cata nevoie avem de Dumnezeu! Cata nevoie avem de Cristos! Cata nevoie avem de Duhul Sfant! Avem nevoie de o traire curata, de sfintire si curatie de inima. Atunci Duhul Dumnezeului celui viu va veni peste noi.
Am o limba ascutita si un fel de a fi putin cam aspru, iar uneori spun lucruri care ranesc sentimentele unora. Nu vreau sa te ranesc, dar iarta un seaman de-al tau care e prea tampit ca sa stie sa spuna mai bine. Poate ca nu sunt un crestin bun, dar crestin tot sunt. Sunt membru al Trupului lui Cristos. Sunt in arca impreuna cu putinii binecuvantati care au fost cinstiti de Dumnezeu cu har si, de aceea, mie nu-mi este rusine si nu vreau sa-mi fie.
Trebuie sa ne intoarcem la credinta ca protestantii exista ca sa protesteze, ca ereticii exista ca sa fie eretici si nonconformistii trebuie sa refuze sa se conformeze.
Il avem pe Dumnezeu. Il avem pe Cristos. Avem adevarul. Avem o lume care are nevoie de ajutor. Ii avem pe sfinti, avem puterea rugaciunii. Avem bucuria ascultarii si avem uimirea dulce a Prezentei Sale. Avem bucuria cantecului crestin. Avem toate acestea, si nu avem nevoie de gunoi. Il avem pe Dumnezeu. Tot ceea ce trebuie sa facem este sa credem in Fiul Lui, Isus Cristos, sa ne supunem adevarului si Domnul Se va descoperi pe Sine, Se va arata printre zabrele.
Cum iesi din rutina spirituala? Iesi dandu-I lui Dumnezeu tot ce ai, lasandu-L pe Dumnezeu sa te stapaneasca in mod total. Concentreaza-ti intreaga viata asupra lui Dumnezeu si a Fiului Sau, Isus Cristos. Apoi, cauta sa cunosti dulcea fascinare de a-L iubi pe Dumnezeu. Nu poti sa dormi prea mult cand frumusetea Domnului Isus este inaintea ochilor tai. Unii au dormit destul. O!, numai daca ai putea sa te trezesti la vocea Prea iubitului tau! Numai daca ai putea sa te trezesti si sa-L auzi vorbind! - aceasta ar fi mai dulce decat cantecul pitpalacului, mai dulce decat sunetul harpei. Vocea Fiului lui Dumnezeu - ea te-ar scoate din rutina si te-ar trezi din somn. Isus Cristos este muzica lui Dumnezeu, poezia lui Dumnezeu, arta lui Dumnezeu, frumusetea lui Dumnezeu, este tot ce are Dumnezeu.
Unii spun: "Tu predici lucruri triste."… Nu va predic o religie trista. Va spun doar ca trebuie sa stabilim o directie noua. Trebuie sa-L cautam pe Domnul. O scurta privire asupra Fetei Lui va zdrobi toate dorintele firesti pentru orice inseamna mai putin decat aceasta.
Daca in urma predicii mele, tu nici nu te vei supara, nici nu te vei bucura, nici nu te vei intrista, atunci stiu ca nimic nu mai poate fi facut. Dar exista unii oameni care sunt vii si cred ca majoritatea este asa.

CUPRINS

1. Cel mai mare vrajmas al crestinului
2. Greseli in gandire
3. Desteptat din somn
4. Biserica in rutina
5. Iesind din rutina
6. Ocupandu-ne de problemele spirituale
7. Trei legi spirituale
8. Spargand statu-quoul
9. Vocea lui Dumnezeu care vorbeste
10. O Carte care nu se schimba, intr-o lume mereu in schimbare
11. Doua portrete ale bisericii
12. Un concept biblic al Bisericii
13. O biserica model
14. Vocea credintei
15. Marele test: modificand adevarul

Despre A.W.Tozer

O viata in cautarea lui Dumnezeu

Desi A.W.Tozer a murit in 1963, atat viata lui, cat si mosteniea spirituala pe care a lasat-o, a continuat sa atraga pe multi la o cunoastere mai profunda a lui Dumnezeu. Tozer a pasit pe o cale in viata spirituala, pe care prea putini au ales-o - cautarea necurmata, din dragoste, a lui Dumnezeu. El a tanjit dupa o cunoastere mai adanca a Mantuitorului - cum sa I se inchine si sa-I slujeasca cu toata fiinta sa.
Pe tot parcursul vietii si lucrarii sale, Tozer a chemat biserica sa se intoarca la crestinismul autentic prin care se caracteriza biserica primara - sfintenie si o credinta neclintita. James Snyder, in cartea sa, "In cautarea lui Dumnezeu: viata lui A.W.Tozer", spune: "El apartinea de biserica intreaga. Oriunde gasea crestinism adevarat, folosea cu bucurie prilejul de a si-l insusi".
In tot timpul vietii sale, Tozer a pastorit cateva biserici crestine si aliante misionare, a scris mai mult de 40 de carti, a lucrat ca editor la Alliance life - publicatia lunara denominationala pentru C&MA. Cel putin doua din cartile sale fac parte din categoria cartilor clasice spirituale: "In cautarea lui Dumnezeu" si "Cunoasterea Celui Preasfant" - carti de o valoare imensa pentru omul care niciodata nu a primit o educatie teologica abstracta. Locul de unde a invatat a fost prezenta lui Dumnezeu; caietele si uneltele de lucru au fost rugaciunea, scrierile primilor crestini si a teologilor - puritani si oameni mari ai credintei.
"I-am multumit deseori lui Dumnezeu", marturiseste Tozer, "pentru caile dulci si atragatoare ale Duhului Sfant pe care le-a folosit pentru a lucra in inima acestui pustan neinvatat, atunci cand aveam 17 ani. Aveam un vecin cu numele de Holman. Nu-i cunosc prenumele. Pentru mine era doar Domnul Holman; era vecinul nostru. Auzisem ca era crestin, dar mie nu mi-a vorbit niciodata despre Cristos. Intr-o zi, pe cand ma plimbam pe strada cu acest vecin prietenos dintr-o data si-a pus mana pe umarul meu si mi-a spus: «Stii, ma gandesc la tine...ma intreb daca esti crestin, daca esti convertit. Doream sa am ocazia sa stau de vorba cu tine». I-am raspuns: «Nu Domnule Holman, nu sunt convertit. Dar multumesc ca mi-ai spus asta. Ma voi gandi serios la lucru acesta». Putin mai tarziu, m-am oprit la un colt de strada pentru a asculta un om predicand. A citat invitatia lui Isus: «Veniti la Mine!», si rugaciunea pacatosului: «Ai mila de mine!». M-am dus acasa si am urcat in masarda ca sa nu fiu deranjat. Acolo, in rugaciune serioasa mi-am dat inima si viata lui Isus Cristos. De atunci am fost mereu crestin. Picioarele mele m-au dus acasa si m-au urcat la masarda, dar nu picioarele mele au fost cele care au mers la Isus, ci inima mea. In inima mea am acceptat sa merg la Isus. Am luat hotararea si am mers.Acestea au fost cele doua lucruri - remarca plina de grija a vecinului nostru si explicatia predicatorului de strada - care m-au impins Imparatia lui Dumnezeu".
"Am fost botezat cu o puternica revarsare a Duhului Sfant la varsta de 19 ani, pe cand eram pe genunchi, staruind in rugaciune in camera din casa soacrei mele.Doream voia lui Dumnezeu pentru mine si ma opusesem aproape tuturor gruparilor si curentelor «ism»-ice care veneau cu formele, teoriile si ivataturile lor. Toate au incercat sa ma doboare.Unii spuneau ca am mers prea departe, altii ca ajunsesem suficient de departe. Dar eu stiu sigur ce a facut Dumnezeu pentru mine si in mine in acel moment. Nimic din exterior nu avea vreun inteles important pentru mine. In disperare si in credinta, am facut marele salt de la ceea ce era lipsit de importanta la ce era incarcat de o importanta majora - sa fiu stapanit de Duhul Dumnezeului celui viu. Fiecare lucrare mica pe care Dumnezeu a facut-o vreodata prin mine si prin slujirea mea pentru El dateaza din acel moment cand am fost umplut de Duhul. De aceea pledez pentru viata spirituala a Trupului lui Cristos si pentru lucrarile vesnice ale Duhului vesnic pe care El le face prin copiii lui Dumnezeu, instrumentele Sale".
Locul in care se refugia sa se roage si sa mediteze la bunatatea lui Dumnezeu era subsolul din casa familiei sale. El a scris odata: "Mi-am dat seama ca Dumnezeu este o mangaiere pentru mine, El este bun si in orice circumstanta imi este usor sa traiesc cu El." Snyder scrie despre el: "Dragostea si harul lui Isus Hristos erau pentru el o uimire, un motiv de adorare in orice imprejurare". Desi nu a urmat nici un seminar sau colegiu biblic, Tozer a primit doua diplome onorifice de doctorat. A acceptat propunerea de a fi pastor pentru prima data in West Virginia, 1916. In decembrie 1921, el, impreuna cu sotia sa, Ada, s-au mutat in Morgantown, unde s-a nascut primul lor copil din cei sapte (sase baieti si o fata).
In primii ani de lucrare, banii erau extrem de putini. Familia Tozer a facut un legamant sa se increada in Dumnezeu pentru toate nevoile lor, indiferent de circumstante. "Suntem ferm convinsi ca Dumnezeu poate sa trimita bani pentru copii Sai care cred in El - dar acest principiu isi pierde valoare daca ne bucuram de bani si nu ii dam slava Lui, Datatorului, asa cum se cuvine!" Tozer nu s-a abatut niciodata de la acest principiu. Lucrurile materiale nu au fost o problema pentru el. Multi au spus ca daca el avea mancarea necesara, imbracamintea si cartile sale, era multumit. Familia sa nu a avut niciodata o masina, in schimb au ales sa calatoreasca cu autobuzul sau cu trenul. Chiar si dupa ce a ajuns un autor crestin bine cunoscut, el a cedat in scris majoritatea drepturilor sale pentru cei care se aflau in nevoie. Mesajul pe care il transmitea era in aceeasi masura inviorator si patrunzator, dur, care nu permitea compromisuri. Singura lui tinta in viata era sa-L cunoasca pe Dumnezeu intr-un mod personal si a incurajat pe altii sa faca la fel. Imediat mai apoi a descoperit ca o relatie adanca si statornica cu Dumnezeu trebuie sa fie cultivata.
In perioada in care pastorea o biserica din Indianapolis, Tozer a observat o schimbare in lucrarea sa. In acea vreme, el nu predica decat evanghelia - singurul subiect despre care vorbea inaintea oamenilor, dar Dumnezeu a inceput sa-l conduca spre o noua treapta a lucrarii sale. Mai intai si-a notat gandurile pe hartie, dar in cele din urma aceasta schimbare a facut din el un scriitor cu mult rod in lucrarea sa.
In 1928, Tozer a acceptat propunerea de a fi pastor in Chicago, la Southside Gospel Tabernacle, timp de 30 de ani. Mica parohie a ajuns sa fie neincapatoare iar temelia acestei biserici era misiunea si o viata mai profunda cu Isus Hristos. Snyder spunea despre Tozer: "Predicile sale nu erau niciodata superficiale. In spatele acestora era intotdeauna o gandire adanca care obliga ascultatorii sa se gandeasca la fel de profund la cuvintele pe care le auzeau. El avea aceasta abilitate de a-si face ascultatorii sa se cerceteze pe ei insisi in lumina a ceea ce Dumnezeu le vorbea. Oamenii neseriosi si superficiali niciodata nu l-au placut pe Tozer; dar cei care vroiau cu adevarat sa auda ce avea Dumnezeu sa le spuna, l-au iubit."
Fundamentul tuturor predicilor si invataturilor lui Tozer a fost intotdeauna timpul de partasie cu Dumnezeu in rugaciune. Acolo, el inchidea ochii la confuzia lumii, la tot ce este pamantesc si in schimb isi concentra toata atentia asupra lui Dumnezeu. "Activitatile noastre religioase ar trebui sa fie ordonate in asa fel incat sa ne permita sa avem suficient de mult timp pentru a cultiva linistea si solitudinea." (Tozer)
Inca din prima parte a lucrarii sale, Tozer si-a dat seama ca Hristos il chema la o predare diferita si speciala care cerea o golire de sine si o foame de a fi umplut din plin cu Duhul lui Dumnezeu. Acest fel de predare l-a mistuit intreaga viata.
Intr-una din predicile lui, a spus: "Mi se tot spune ca am pierdut trenul, dar raspunsul meu este ca nici nu am incercat sa prind acel tren. Acel tren, ca si multe altele asemenea lui pot pleca si fara mine, iar eu voi fi foarte fericit. Daca vrem, ne putem conforma religiei din zilele noastre. Cantaresc aproximativ 70 de kilograme cand sunt ud leoarca, dar stau aici in fata voastra pentru a va spune ca sunt un nonconformist, nascut de doua ori, un rebel, si nu ma voi conforma vremurilor. Pana acum am fost in stare sa am auditoriu, desi am refuzat sa ma conformez vremurilor. Dar daca va veni o zi cand a te conforma vremurilor va fi pretul pe care va trebui sa-l platesc pentru a fi ascultat de oameni, atunci voi iesi si o voi lua de acolo de unde am pornit la inceput: de la colturile strazilor, si voi predica acolo. Dar nu ma voi conforma vremurilor. Se spune ca trebuie sa faci asta. "Nu stii ca avem acelasi mesaj, doar ca traim vremuri diferite?" Cand aud asta, recunosc vocea sarpelui. Aud suieratura sarpelui in asemenea vorbe. Asadar, putem sau sa ne conformam, sau sa ne retragem din toata afacerea. Iar Pavel spune: "Departeaza-te de astfel de oameni".
Leonard Ravenhill spunea despre Tozer: "Ma tem ca nu vom mai vedea niciodata un Tozer. Oameni ca el nu au invatat in bancile colegiilor, ci in scoala Duhului."
"Dumnezeu se reveleaza pe Sine «copilasilor», dar Isi ascunde Fata intr-un intuneric gros de cei intelepti si invatati. Noi trebuie sa fim simpli in apropierea personala de Dumnezeu; trebuie sa ne dezbracam de orice altceva si sa ramanem la lucrurile esentiale care, asa dupa cum ne vom da seama, sunt putine si mult dorite de suflet."
Spre sfarsitul slujirii lui, A.W.Tozer a facut observatia ca razboiul e pierdut, referindu-se la invazia atroce a lumii in biserica. El a obiectat impotriva crestinismului anemic."In multe biserici", s-a plans Tozer, "crestinismul a fost diluat pana cand solutia a devenit asa de slaba, incat, daca ar fi otrava, nu ar face rau la nimeni, iar daca ar fi medicament, nu ar vindeca pe nimeni!"
Singura speranta pentru crestinismul modern, sustine Tozer, se afla in crestinul individual. Din aceasta perspectiva vorbeste si scrie el, fiind intotdeauna in cautare de oameni care sa i se alature in "Partasia inimii arzatoare". Daca o persoana va ajunge la lumina prin predicarea sau scrierile lui, aceasta va fi o rasplata pentru dr. Tozer.
A.W.Tozer a murit luni, 12 mai 1963, dupa aproximativ o saptamana de la ultima sa predica. Cautarea sa a luat sfarsit - a ajuns la destinatie. Mormantul sau din Akron, Ohio, este gravat cu un simplu epitaf: A.W.Tozer - Un om al lui Dumnezeu.
Cautarea lui Dumnezeu este ceva mai mult decat o mostenire lasata dupa moarte - este un mod de viata care ni se transmite pentru ca si noi sa putem experimenta o viata ca a lui Tozer. Tu ai inceput sa-L cauti pe Dumnezeu?