Nu scriu pentru aceia care vor să sugă un „biberon” („v-am hrănit cu lapte”), ci pentru aceia care vor să ducă o bătălie. Inima mea este liniştită – dar sunt neliniştit pentru cauza trezirii. Am pace – dar cu toate acestea, duc război împotriva domniilor şi stăpânirilor, şi împotriva oricărui lucru din Biserică ce se pune în calea canalului blocat prin care ar putea veni trezirea. Slavă lui Dumnezeu, nu sunt singur; mulţi sfinţi tânjesc după arătarea lui Hristos – mai întâi în puterea trezirii şi apoi în maiestate pe nori. Lor le scriu aceste cuvinte simple, căci aşa sunt. Dumnezeu să le binecuvânteze pentru inimile voastre flămânde.
Cuprins
1. Trezirea este imperativă
2. Rugăciunea - credinţa în acţiune
3. Ruşinea goliciunii noastre
4. O rugăciune Vechi-Testamentară clasică
5. "Adâncul cheamă adâncul"
6. Lipsa rugăciunii este păcat
7. "Promisiunea aceasta este pentru voi"
8. Predicatorul în rugăciune
9. Rugăciunea - fie o iubeşti, fie te laşi de ea
10.Necesitatea rugăciunii
11."Carnea este neputincioasă"
12.Trezirea - Ce spun Scripturile?
13.Au fost uriaşi în Biserică
14."Mâniaţi-vă"
15.Odaia de rugăciune - oglinda noastră
16.Dorim o altă Cincizecime?
17."Spun lucrul acesta spre ruşinea voastră"
18.Rugăciunea şi credinţa
19.Despre zel
20.Seamănă în rugăciune - seceră în putere
Fragmente sugestive
Ascultaţi-mă! Fiecare biserică fără o întâlnire de rugăciune ne condamnă; fiecare Biblie zilnic nedeschisă ne condamnă; fiecare promisiune nefolosită a lui Dumnezeu ne condamnă; fiecare vecin pierdut ne condamnă; fiecare păgân pierdut ne condamnă; fiecare ochi uscat al nostru ne condamnă; fiecare minut irosit al timpului nostru ne condamnă; fiecare oportunitate nerevendicată pentru Dumnezeu ne condamnă. Anul viitor nu este al nostru. Mâine s-ar putea să fie prea târziu. Dacă nu ne pocăim acum, dacă nu ne întoarcem şi nu punem foc pe altarele de rugăciune acum, dacă nu postim şi nu plângem acum, vai de noi în ziua judecăţii!
Noi vrem să fim îmbrăcaţi cu putere; Dumnezeu vrea să ne dezbrace. Noi vrem putere; El vrea să expună slăbiciunile noastre. Noi vrem premii mari pentru investiţii mici în rugăciune. Vrem să semănăm seminţe de ridichi, dar să culegem păduri de conifere. În această epocă a grabei, nu putem suferi elementul timpului în rugăciune şi timpul necesar pentru a aştepta răspunsul, însă Dumnezeu spune: „Aşteaptă-L pe Domnul… şi El îţi va întări inima.”
Putem numi lipsa rugăciunii neglijenţă, lipsa apetitului spiritual, sau pierderea viziunii. Dar ceea ce contează este felul în care o numeşte Dumnezeu. În 1 Samuel 12:23, Dumnezeu numeşte lipsa rugăciunii păcat: „Departe de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi!” A nu te ruga înseamnă neascultare, fiindcă porunca lui Dumnezeu este ca oamenii să „se roage necurmat şi să nu se lase”. A nu te ruga înseamnă să nu-L asculţi pe Dumnezeu, căci El spune: „Cere Mi!” Lipsa rugăciunii este păcat.
Când predicatorilor le lipseşte ungerea, nimeni nu este păcălit. Predicatorul care, după ce a transmis Cuvântul, are nevoie de bătaia pe spate a prietenilor sau de stimulentul măgulirii venite din partea altora, pentru a se „simţi bine”, nu a ajuns prea departe. Predicatorul care este îmbărbătat de laudele oamenilor pentru felul în care a predicat, se va prăbuşi la criticile oamenilor. Lucrul acesta dovedeşte că umblă în firea pământească. Un pastor poate fi nespus de fericit după ce a predicat un mesaj din cer, chiar dacă adunarea sa tună şi fulgeră împotriva lui. Omul care a primit cuvântul de la Dumnezeu în odaia de rugăciune nici nu caută, nici nu aşteaptă încurajare din partea oamenilor pentru transmiterea acelui cuvânt. El este (sau ar trebui să fie) robul Domnului, şi nu unealta oamenilor.
Se spune că atunci când bombele vor cădea asupra Americii, oamenii vor da buzna de-a valma în casa lui Dumnezeu. Odată, am crezut şi eu asta şi chiar în zorii celui de-al Doilea Război Mondial, am fost suficient de necugetat să predic asta în Anglia. Nu, dragă cititor, cel mai adesea războiul împietreşte oamenii, nu îi înmoaie. În ultimul război, în timpul raidurilor aeriene, când afară cădeau bombe, unii oameni care se adăposteau în vechile biserici de piatră jucau jocuri de noroc în strane. Această indiferenţă crudă faţă de moarte, această sfidare a lui Dumnezeu având eternitatea la o bătaie de inimă depărtare, mi-a întărit convingerea că nu există nici un substitut pentru convingerea pe care o aduce Duhul Sfânt. „Când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte… păcatul.” Avem nevoie urgent de milionari spirituali – oameni care pot coborî bogăţia lumii de sus în această epocă năpăstuită a bisericii. Convingerea mea solemnă este că Domnul a pus biserica să suspine în această creaţie care suspină (Rom. 8:26) ca să atingă milioane de oameni care, de altfel, ar suspina o veşnicie în iadul diavolului.
