Sunt crestin / I Am a Christian

Trei ani, cinsprezece autori, patru traducatori, trei editori, un designer, un grafician, o gramada de tipografi. O carte personala in care autorii incearca sa isi argumenteze traseul credintei, raspunzand mai degraba intrebarii: "Totusi, daca nu sunt hindus sau bahai, de ce sunt crestin?"

Chiar, in ce credem fiecare dintre noi si de ce? Cum ar arata puse pe hartie declaratiile noastre de credinta? Ce inseamna "primejdia marturisirii" mai ales azi cand relativismul e la moda: sa fi apolitic, neutru, vag, mai degraba sa te identifici cu un anumit grup social, decat pur si simplu sa fii ceva?

Aceasta carte e atipica, seamana mai degraba cu o harta care arata drumul unei calatorii interioare.

Autori: Andreea Sepi, Anne Garrett, Cristian Mihut, Danut Manastireanu, Dionis Bodiu, Don Lothrop, Dorin Axente, Dorin Muresan, Doru Pop, George Ille, Marius David Cruceru, Mihaela Ursa, Silvian Guranda, Teofil Stanciu, Voicu Bojan.

Asa si? De ce?

Cum s-a nascut aceasta carte?

"Imi place la nebunie calea lui Hristos in lume. Sunt (intru El, fireste) nebun dupa realismul Lui, dupa afectiunea pe care le-o arata tuturor sucitilor, dupa increderea de care ne face vrednici in a-i tine deschis fagasul harului, dupa insistenta cu care ii rabda pe sfinti si pacatosi deopotriva, dupa speranta sadita in sufletele atator suferinzi si pierduti pe toate caile. Ce privilegiu sa-i fim alaturi! Nu zici ca ne-a pus Dumnezeu mana-n cap?"

Greu. Cu rabdare, efort si sacrificiu, aproape ca orice alta carte de pe lume. Spre deosebire de cartile de specialitate, care necesita o documentare serioasa, cartea noastra ar fi trebuit sa se nasca ceva mai usor, natural chiar, nefiind altceva decat o colectie de marturii personale. Adica, oamenii care au scris n-au avut, aparent, decat sa se uite in interiorul lor, aidoma unui ceasornicar privind rotitele unui ceas desfacut, si apoi sa descrie ce au vazut, astfel ca si altii sa priceapa cum functioneaza respectivul mecanism. Dar ar fi fost prea simplu sa fie asa.
Cartea aceasta, desi suna ciudat, s-a nascut din mersul pe jos. A luat forma cu destul de multa vreme in urma, cand un anume prieten mi-a devenit tovaras de drum. Tot umbland noi pe jos prin patrie si prin tari straine, ne-am zis ca semanam cu cei doi frati greci Chiril (el) si Metodie (eu), care au fost misionari in secolul al IX-lea d. Hr. instaurand liturghia slavona si alfabetul chirilic printre popoarele din Moravia, Campia Panoniei si in jurul Imperiului Bizantin.
Tot batand noi zeci, sute de kilometri chiar, povesteam cu fratele Chiril si cugetam: cine suntem, de unde venim, in ce / cine credem. Cugetam la vremurile tulburi pe care le traim sau la cum ar trebui sa ne crestem pruncii, ce fel de educatie sa le dam. Am ajuns la concluzia ca azi educatia se face dupa cu totul alte coordonate decat educatia clasica, ce obisnuia sa fie asezata pe doi piloni cheie: traditia uceniciei si a calatoriilor initiatice.
Nu cunosc nici un fierar, olar sau lutier care sa aiba azi un ucenic langa el, capabil sa continue un mestesug vechi de sute de ani. Oamenii acestia vor disparea odata cu meseriile lor cu tot, fiindca nimeni nu e dispus sa preia o astfel de stafeta. La fel, cunosc prea putini tineri dispusi sa experimenteze statul trei zile undeva, la tara (fara wi-fi) sau sa bata lumea cautand sa se imbogateasca privind felul in care traiesc oamenii din alte culturi. Ucenicia si calatoria - aceste doua vechi mecanisme de declansare a maturitatii si a intelepciunii au devenit, aproape la fel ca cititul, desuete.
Tot povestind noi din mers, am concluzionat ca o calatorie adevarata, care nu e turism low-cost de weekend si nici drumetie pana la liziera primei paduri, la mici si bere, are menirea sfanta sa te trezeasca, sa te puna pe ganduri si sa te scoata din rutina, inertie si program. Nicolae Steinhardt o spune frumos intr-un interviu: "Drumetia te scoate din camera, te scutura de praf, te zbiceste, te invioreaza, dar nu te scoate din sinea ta, din ecologia familiara, pe cand calatoria, daca e facuta de cine stie sa vada, sa inregistreze, sa perceapa si sa simta este cutremur, schimbare de perspectiva, si, la drept vorbind, periplu galactic."
Cu vremea, tot impartasind intamplari din "periplurile noastre galactice", ni s-au adaugat drumului cativa prieteni, automat botezati cu nume de sfinti: preacuviosii Pahomie si Nectarie, fratele Toma sau avva Sisoe. Desi fratii cei noi nu erau decat cel mult simpatizanti ai crestinismului, am inceput sa instauram in calatoriile noastre o traditie -- cititul cu voce tare "de la Scriptura" si cugetatul pe marginea celor scrise acolo. Astfel la Digha, un loc obscur din Bengal, sudul Indiei, s-au nascut dialoguri interesante, cum ar fi cele de pe marginea Psalmilor, cu care ne incepeam diminetile inabusitoare de ianuarie, asemanandu-se izbitor vacantelor de vara de acasa. Acolo, alaturi de fratele Chiril, citeam si povesteam despre Regele David adastand uitati intr-o camera de hotel de mana a doua, intr-un soi de Mamaia a Indiei, foind de indieni cu mintea-n vacanta.
Calatoriile acestea, combinate cu cititul de la Scriptura ne-au impins un pas mai departe spre intrebarea fireasca: Chiar, in ce credem fiecare si de ce? Oare ne-am putea asterne pe hartie declaratiile de credinta? Cum ar suna ele si ce ar insemna sa le facem publice? Am intrat asadar in zona aceea care se mai numeste "primejdia marturisirii", cea pentru care, pe vremea maretului Imperiu roman de dinainte de Constantin, puteai face obiectul unor divertismente specifice momentului istoric, precum ruguri, decapitari sau transformarea in merinde pentru feline infometate.
Una e sa povestesti din mers sau aiurea, pe poteci nestiute sau in trenuri intunecate, despre acel ceva greu de apucat in care crezi si alta e sa te pui sa il descrii in propozitii limpezi, cu subiect si predicat. Pe de alta parte, dupa cum bine atragea atentia fratele Chiril, riscul major al unei astfel de intreprinderi este sa ramai blocat la nivelul unei declaratii de credinta corect creionate literar, in loc sa incerci sa o traiesti zi de zi, la vedere, integrand-o in cele mai ascunse fibre ale fiintei tale, incepand cu gestul mundan al legatului sireturilor dimineata, pana la cel sacru al ruperii painii celei de toate zilele.
Thomas Merton spunea: "Eu cred ca sinele real al unui om e cuprins in ceea ce numim viata spirituala. Aceasta este viata adevaratului sau sine, cea a carui flacara este prea des sufocata de cenusa nelinistilor si ingrijorarilor fara rost." Desi suna teribil de cliseistic, adevarul este ca asumarea unei astfel de vieti spirituale presupune nu doar o alegere, ci chiar parcurgerea unei calatorii interioare, angajarea totala pe cararea intortocheata a intrebarilor esentiale. Iar acest periplu se traduce prin actiune constanta, nu prin imobilism. Credinta se cere mereu redefinita, reafirmata, interogata.
Nimeni nu a exprimat mai bine un astfel de parcurs ca Nicolae Steinhardt, un om caruia condamnarea la intepenire, din celulele puscariilor comuniste, n-a facut altceva decat sa-i deschida apetitul pentru o vasta calatorie spirituala. Iata cum rezuma el, ca evreu convertit, dinamismul cautarii crestine: "Intreaba. Cere. Bate. Indrazneste. Nu te teme. Nu te spaimanta. Staruie. Navaleste. Fii treaz. Fii intreg la minte. Tot atatea indemnuri care cu prisosinta arata ca nu se cuvine sa fim prosti. Dovada e insusi faptul ca Dumnezeu e un Dumnezeu ascuns, ca trebuie sa-l aflam, sa-l descoperim, ca lumea Lui trebuie s-o putem descifra."
Aceasta este, pe scurt, calatoria interioara a acestei carti. Tovarasii mei de drum, alaturi de care inca mai calatoresc an de an, s-au luat fiecare cu treburi si nescriind nimic, m-au tradus, astfel ca m- am trezit punand singur pe hartie propria declaratie de credinta. Cum ea arata cam orfana, am apelat la alti frati, iar ei, mai apoi, la prietenii lor, unii pe care nici macar nu-i cunosc personal. Am subscris cu totii ideii de a pune in propozitii propria aventura spirituala, in incercarea de a forma un trup inchegat in Hristos, ca sa folosim cunoscuta analogie a Apostolului Pavel.
Iar cum printre autori se aflau si vorbitori de limba engleza, ne-am zis sa facem o carte bilingva. Asadar, ceea ce parea facil la inceput s-a complicat putin. Iar cuvantul fatal deadline s-a pierdut pe drum, ca o sapca pe care o uiti pe peronul unei gari de aiurea. Cartea noastra e un fel de "slow book", revelandu-ne fiecaruia in parte dificultatea unei astfel de marturisiri intr-o lume care fie solicita o "afiliere confesionala", fie considera orice declaratie de credinta o dubioasa adeziune la sfera irationalului. Potrivit Ecleziastului, cartea a aparut in lume exact la vremea ei, fix asa cum ne-am dorit, fara nici o mare miza, ci doar ca o simpla bucurie a reafirmarii credintei. /vb

Cuprins

Pentru taina nemuririi -- Andreea Sepi
Fiindca are sens -- Anne Garrett
Copilarie curmata -- Cristian Mihut
Cararea mai putin umblata -- Danut Manastireanu
Apoi L-am intalnit pe Hristos -- Dionis Bodiu
Fiindca este in acord cu realitatea... -- Don Lothrop
Altitudine si verticalitate in Predica de pe Munte -- Dorin Axente
Eu nu ma mai tem -- Dorin Muresan
Nu sunt capra, ca sunt oaie -- Doru Pop
Credinta m-a gasit -- George Ille
De ce cred? -- Marius David Cruceru
Despre sistemul ierarhic al curcubeelor -- Mihaela Ursa
Am cautat. Am gasit. A meritat sa traiesc! -- Silvian Guranda
Sunt crestin pentru ca Dumnezeu e frumos -- Teofil Stanciu
De ce? -- Voicu Bojan