Bine ai venit!         

Bine ai venit pe KERIGMA online!

 
 
 

De la Ora 25 la Ora eterna

Constantin Virgil Gheorghiu

Puncte de fidelitate Acumulezi 29 puncte daca scrii un comentariu la acest produs si 1 punct daca-l evaluezi.
Puncte de fidelitate Cumpara acest produs si acumulezi 29 puncte.
29,00 Lei

Disponibilitate: In stoc

Acumuleaza
puncte de fidelitate
si beneficiaza de ele


Recomanda KERIGMA.ro pe retelele de socializare si acumulezi 1 punct de fidelitate pentru fiecare recomandare.

Cumpara acest produs si acumulezi 29 puncte de fidelitate.

Aboneaza-te la newsletter si acumulezi 60 de puncte de fidelitate (valabil doar daca ai cont si doar la prima abonare).


Prezentare

Detalii

"Tatăl meu mi-a explicat că omul, chiar pedepsit, chiar îmbrăcat fiind cu tunica sa de piele și izgonit din Paradis, rămâne o creatură a rasei divine. Nici Iisus Christos, nici preotii nu îi readuc pe oameni în Ceruri și nu fac dumnezei din ei așa cum se readuce la stână o urmă de oi. Prin încarnarea lui Christos și prin sacerdotiul preoților, oamenii au primit iertarea și sunt invitați să-și recucerească drepturile lor de fii ai lui Dumnezeu. Dar oamenii, fiind creaturi libere, pot foarte bine să refuze invitația. Dumnezeu i-a dat fiecăruia dreptul de a dispune de sine însuși. Doar animalele și sclavii sunt conduși cu forța și în turme. Când e vorba de creaturi libere și divine, cum sunt oamenii, ele sunt invitate. Dar nimic mai mult. Și omul are dreptul să refuze sau să accepte invitația. Fiecare. În mod individual. Căci nu există bărbați și femei la plural, numai la singular. Omul nu a fost creat doar liber, el este și unic, așa cum Dumnezeu este unic. Invitația este, așadar, la singular. Adresată fiecărui om. Această unicitate - a fiecărui om - care ne deosebește de animale, de plante și de alte creaturi, create în serie, îmi place la fel de mult ca și darul libertății umane."

-- Constantin Virgil Gheorghiu


* * *

O carte venită din Cer... Despre o asemenea carte e aproape imposibil să scrii. Nu poţi decât să le spui oamenilor: Citiţi-o! Totuşi, voi încerca să-mi exprim cumva recunoştinţa şi bucuria de a fi primit acest dar... din Cer.

După Ora 25, o carte despre grozăviile vieţii omului pe Pământ, De la Ora 25 la Ora Eternă a lui Virgil Gheorghiu e o carte care ne înalţă de la Pământ la Cer, mai exact, o carte despre un Pământ suferind deasupra căruia se bolteşte Cerul, despre un Pământ care tinde să urce la Cer. Cartea este o evocare a copilăriei şi tinereţii autorului, a satului natal, dar mai ales a figurii tatălui său iubit şi venerat, preotul, descendent al unui întreg şir de preoţi care se întinde în urmă până în negura vremurilor. Copilul vede în chipul tatălui său o icoană: „Prima persoană care s-a înfăţişat ochilor mei în această lume a fost tatăl meu.” Dar chipul tatălui nu era deloc o imagine asemănătoare altor imagini care i s-au întipărit în memorie, „ea era complet diferită: era o icoană.” Iar o icoană „e un fel de fereastră care se deschide spre Cer...”. – Biserica din sat e copia Bisericii din Cer. „Şi casa lui Dumnezeu este Cerul reconstruit pe Pământ, este biserica. (...) Dar, pentru a arăta clar că biserica este a Cerului, şi nu a Pământului, ea e construită în formă de navă (...): ea pluteşte.”

Până când s-a dus la şcoală, copilul a trăit „în Cer”, în prezbiteriu, în bisericuţa din lemn, „foarte mică şi săracă”, asistându-şi tatăl la oficierea sfintelor slujbe, în cimitirul din jur... „Trăind tot timpul în Cer, am sfârşit de timpuriu să cunosc perfect toate ierarhiile cereşti.” El ştia şi simţea „că sanctuarul şi spaţiul din jurul altarului sunt pline de puterile cereşti, pentru a-l onora pe Cel prezent pe altar.” – Tatăl, preotul, este un servitor al Cerului. Plin de credinţă, smerenie, răbdare şi putere îndurare – un sfânt. Sacerdoţiul, preoţia, reprezintă misiunea sacră de a-i conduce pe oameni în patria lor originară, în Cer. Dar drumul trece prin încercări şi suferinţe, uneori prin suferinţe de neînchipuit. Autorul vorbeşte despre România, despre nefericita lui Românie, simbolizată de ţinutul Petrodavei (zona Piatra-Neamţ), unde se afla parohia tatălui său. Acest ţinut e un loc al suferinţei de veacuri, tot felul de cotropitori au venit să înrobească, să îngenuncheze neamul Nemuritorilor. Strămoşii daci au preferat sclaviei moartea. Mai târziu, când turcii i-au pus pe românii acelor locuri să aleagă între renegarea credinţei creştine şi plata unui tribut împovărător, ei au ales să plătească tributul. Dar cel mai cumplit era tributul de sânge: „... fiecare mamă trebuia, într-o zi sau alta, să plătească teribilul tribut de sânge, dându-şi ocupanţilor propriul copil...” Mamele fugeau în munţi cu nou-născuţii încercând să-i salveze de la o soartă îngrozitoare. Autorul povesteşte cum a găsit mai târziu, în podul casei bunicii sale, „nişte sacoşe bizare”. „Mi s-a explicat că acestea se ataşau de cele două părţi ale şeii calului, se vârau copilaşii în sacoşe, şi apoi se pornea, în galop, spre munte.”

Apoi au venit alte vremuri, alte nenorociri: „Poporul meu trebuia să sufere. Mereu. Şi ajutorul nu putea veni niciodată decât de Sus. Din nicio altă parte.”

Preotul, venerabilul tată al autorului, e înhămat ca un cal în serviciul lui Dumnezeu: „... el avea de parcurs zilnic un teritoriu de mai bine de treizeci de kilometri, unde erau răspândite casele fiilor şi fiicelor sale. El se bătea zi şi noapte, în luptă corp la corp, cu furtunile de zăpadă, cu rafalele de ploaie şi de vânt, cu torentele, cu puhoaiele, cu stâncile...” Fiindcă „preotul era tatăl tuturor. El trebuia să se ocupe de toţi şi de toate.”

Ultimul capitol, „Oare tatăl meu a urcat la Cer cu corpul său?”, reprezintă un fel de final care, deşi tragic, ar putea fi numit apoteotic. Preotul Constantin Gheorghiu, refugiat cu întreaga sa comunitate de credincioşi din calea cotropitorilor, se pierde fără urmă în munţi. „Dar, cu toate încercările mele şi cu toate cercetările, nu am reuşit, în douăzeci de ani, să găsesc nici cea mai mică urmă, nici a tatălui meu, nici a parohiei sale”, spune autorul. Vremurile erau atât de presante, încât poate că a avut loc un miracol. „Astfel, tatăl meu a urcat, poate, la Cer cu corpul său. Cu micul său corp pământesc. El era preot. El era îmbrăcat în sacerdoţiu. El purta Spiritul Sfânt ca o flacără. Şi Spiritul Sfânt, când se revarsă asupra unui om, se află şi în carne, şi sfinţeşte carnea.”

Departe de a fi un studiu teologic, ci o carte vie, numeroasele citate din Sfinţii Părinţi şi din marii teologi creştini – Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Ioan Chrysostomul, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Dionysie Areopagitul, Sfântul Augustin, Sfântul Toma d'Aquino – strălucesc în trupul cărţii ca nişte izvoare de lumină.

Cartea aceasta, plină de evenimente tragice, nu este, de fapt, tragică, ci până la urmă tragismul e sublimat.

Autorul, înainte de a putea deveni preot, în exil, în Franţa, la vârsta de patruzeci şi şapte de ani, a fost mai întâi poet. „Tatăl meu era extraordinar de mândru că devenisem poet. El ştia că măreţia omului pe Pământ începe cu sfinţii, cu poeţii şi cu filosofii. În Biserica Ortodoxă nu există graniţă între poezie şi rugăciune. Şi una şi alta au ca scop frumosul, sublimul şi divinul.”

Prin poezie, prin artă în general, invizibilul devine vizibil, materia, ca material al artei, devine transparentă pentru spirit.

Prin religie, vizibilul este transfigurat şi primit în domeniul invizibilului, în spiritual, în Cer. Omul năzuieşte să urce în Împărăţiile Cereşti. Dar Pământul? Iată ce spune un mare poet, Rilke, într-o scrisoare: „Pământul nu are altă soluţie decât să devină invizibil: numai în noi poate avea loc această intimă şi durabilă transformare a vizibilului în invizibil...”

Omul, sfinţit, îndumnezeit, devine purtătorul unei transformări cosmice... O spune, într-un fel, şi Virgil Gheorghiu: „Căci eternitatea începe aici, pe Pământ.”

Stilul concis, pur, fără înflorituri, aproape nud, are o transparenţă care ne permite să vedem clar prin vălul cuvintelor realitatea vizibil-invizibilă în intimitatea căreia ne conduce autorul.

Traducerea Marianei Buruiană e limpede, curată, curgătoare. Este şi meritul ei că De la Ora 25 la Ora Eternă se citeşte dintr-o răsuflare.

-- Ligia Holuță, poetă, Arad

Vezi mai mult

Informatii suplimentare

Informatii suplimentare

Cod 25626
Autor Constantin Virgil Gheorghiu
Editura Sens
Nr. pagini 148
Dimensiuni 13,5 x 20,5 cm
Anul publicarii 2018
Seria Nu
Volum Nu
Colectie Nu
Editia I
Coperta flexibila
Legare brosare
Limba Romana
ISBN 9786069436486

Comentarii

Scrie propriul tau comentariu.

Numai utilizatorii inregistrati pot evalua si scrie comentarii. Pentru a evalua si comenta, te rugam sa te autentifici sau sa-ti creezi cont.