Prezentare
Detalii
Cine-i ăla Lupu’?
Un om care şi-a aşezat viaţa între paginile unei cărţi şi care, filă după filă, îşi dezvăluie existenţa centrată în jurul verbului a crede.
Nimic nu se poate petrece înainte să credem ceva, pe cineva sau în ceva, iar lectura acestui volum, pornind de la experienţele personale ale autorului, te îndeamnă pe tine, cititorule, să crezi.
Să crezi în tine! Este modul în care poţi depăşi obstacolele vieţii. Uneori trebuie să înveţi cum să faci acest lucru, alteori poţi fi descumpănit de rezultat, dar aceasta este calea care îţi aduce satisfacţii pe care nici nu le bănuieşti.
Să crezi în oameni! Doar aşa vei putea stabili legături solide cu cei din jurul tău şi doar astfel poţi să dai o şansă şi, de ce nu, să schimbi o viaţă. Uneori poţi fi dezamăgit de cei în care ai crezut, dar întotdeauna aceasta este calea pe care trebuie să o urmezi.
Să crezi în dragoste! Această emoţie unică îţi oferă motive să zâmbeşti, îţi dă speranţă şi te face mai răbdător. Cu siguranţă este una dintre cele mai frumoase emoţii! Şi cum ar putea fi altfel când ea se află la baza familiei tale, a comunităţii în care trăieşti, a pasiunilor pe care le ai?
Să crezi în Dumnezeu! Şi asta înainte de toate! Credinţa în Dumnezeu are un impact profund asupra ta, îţi oferă scop şi direcţie, sprijin în momentele dificile şi te poate ajuta să îţi depăşeşti limitele. Ea este esenţa existenţei fiecăruia dintre noi.“
Cine-i ăla Lupu’? Un OM.
Adi-Sonia Spătariu
Informatii suplimentare
Informatii suplimentare
Cod | 30118 |
---|---|
Autor | Avram Lupu |
Editura | Cetate Deva |
Nr. pagini | 222 |
Dimensiuni | 23,6 x 16 cm |
Anul publicarii | 2023 |
Seria | Nu |
Volum | Nu |
Colectie | Nu |
Editia | I |
Coperta | flexibila, cu flapsuri |
Legare | brosare |
Limba | Romana |
ISBN | 9786067051247 |
Comentarii
Scrie propriul tau comentariu.
Numai utilizatorii inregistrati pot evalua si scrie comentarii. Pentru a evalua si comenta, te rugam sa te autentifici sau sa-ti creezi cont.