Prezentare
Detalii
Introducere
Amos a profeţit sub domniile lui Ozia (sau Azaria) şi a lui Ieroboam II, cele mai lungi domnii - cu o singură excepţie - care s-au înregistrat în analele lui Iuda şi ale lui Israel. Dar o domnie prelungită nu demonstrează neapărat aprobarea lui Dumnezeu: domnia lui Manase, cea mai lungă domnie dintre toate, a fost o succesiune de nelegiuiri. Domnia lui Ozia a fost total diferită de cea a lui Ieroboam. Acesta din urmă, chiar dacă a făcut lucruri mari în ochii oamenilor, a făcut „ce este rău în ochii Domnului", şi totuşi Dumnezeu S-a folosit de el pentru a-l salva pe Israel, pentru că „Domnul nu zisese că va şterge de sub ceruri numele lui Israel" (2 împăraţi 14.27). De la Ieroboam până la deportarea celor zece seminţii, ruina acestei case regale a ajuns completă.
Ozia, împăratul lui Iuda, în contrast cu Ieroboam, contemporanul său, „a făcut ce era drept în ochii Domnului" (2 împăraţi 15.3), până în ziua când a fost lovit de lepră, ca urmare a faptului că, în mândria sa, a uzurpat funcţiile preoţilor în templu. Succesorii săi, Iotam, Ezechia şi Iosia, au umblat în căile Domnului, iar credincioşia acestor câţiva împăraţi, adevăraţi fii ai lui David, a amânat judecata care plana deja asupra lui Iuda.
Domnia lui Ozia şi cea a lui Ieroboam au coincis timp de paisprezece ani, şi am putea trage concluzia că profeţia lui Amos, asemenea celei a lui Osea, a avut o lungă durată. În realitate, ea a fost rostită în timpul unei perioade foarte scurte din aceste domnii, anume „cu doi ani înaintea cutremurului".
