Doctrinele harului. Esenta teologiei reformate

"Noi, credincioşii, trebuie să ne punem următoarea întrebare: de ce noi am crezut, pe când mulţi dintre prietenii noştri nu?“

„Oare noi am crezut în Cristos pentru că suntem mai inteligenţi decât ei?“ întreabă R.C. Sproul în Doctrinele Harului. „Am răspuns noi pozitiv Evangheliei pentru că suntem mai buni sau mai plini de virtuţi?“

„Cu toţii cunoaştem răspunsul la aceste întrebări“, continuă Sproul. „Nu pot explica în mod adecvat de ce eu am crezut în Cristos, iar prietenii mei nu. Pot doar să-mi îndrept privirea spre harul glorios pe care Dumnezeu l-a avut faţă de mine, har pe care nu l-am meritat atunci şi nu-l merit nici acum.“

R.C. Sproul a scris aproximativ patruzeci de cărţi. Poate fi auzit pe plan naţional (USA) la programul de radio „Renewing your mind" (Reînnoirea minţii), cinci zile pe săptămână. Este fondatorul organizaţiei Ligonier Ministries care are ca scop ajutarea bisericilor în maturizarea credinioşilor. De asemenea, a predat teologia la mai multe seminare.

Cuprins

Introducere: Teologia reformată este o teologie 7

Partea 1. Fundamentele teologiei reformate
1 Centrată în Dumnezeu 23
2 Bazată numai pe cuvântul lui Dumnezeu 43
3 Numai prin credinţă 63
4 Devotată profetului, preotului şi regelui 87
5 Cunoscută ca şi teologia legământului 109

Partea 2. Cinci puncte ale teologiei reformate
6 Corupţia radicală a umanităţii 129
7 Alegerea suverană a lui Dumnezeu 153
8 Scopul bine determinat al ispăşirii prin Hristos 179
9 Chemarea eficace a Duhului 197
10 Păstrarea sfinţilor de către Dumnezeu 217

Epilog 241
Note 243
Lecturi suplimentare 249
Glosar cu termeni străini 251
Despre autor 255


Ce este teologia reformată? Scopul acestei cărţi este de a oferi un răspuns simplu la această întrebare. Doctrinele harului nu este o carte de teologie sistematică, nici o expunere detaliată şi exhaustivă a fiecărui articol din doctrina reformată. Mai degrabă, este un compendiu, o scurtă introducere în esenţa teologiei reformate.

Când cineva menţionează termenul calvinism, replica obişnuită este: „A, te referi la doctrina predestinării?” Această identificare a calvinismului cu predestinarea este pe cât de ciudată, pe atât de reală şi de răspândită.

Bineînţeles că teologia calvinistă îmbrăţişează strâns doctrina biblică a predestinării. Poziţia reformată asupra acestei doctrine ocupă un loc important în calvinismul istoric. Aproape că nu există nimic în poziţia lui John Calvin cu privire la predestinare care să nu fi existat anterior şi la Martin Luther şi, mai înainte, la Augustin (şi, discutabil, la Thomas Aquinas). Luther a scris mai mult decât Calvin despre acest subiect. În faimoasa lucrare Învăţătura religiei creştine, Calvin acordă acestui subiect un spaţiu restrâns, în comparaţie cu alte doctrine.

Aproape fiecare biserică are o anumită formă a doctrinei predestinării, pur şi simplu deoarece Biblia vorbeşte despre ea. Predestinarea este un cuvânt şi un concept biblic. Dacă cineva doreşte să aibă o teologie biblică, nu poate evita doctrina predestinării. Termenul predestinare sau predestinat este folosit pe larg de apostolul Pavel (Efeseni 1:3-12). Pavel spune despre credincioşi că sunt predestinaţi după sfatul voii lui Dumnezeu. Deci, întrebarea nu este: „Vorbeşte Biblia despre predestinare?”, ci „Care este conceptul biblic despre predestinare?”. În însăşi esenţa ei, predestinarea are de-a face cu problema destinului. Destinul sau destinaţia este un punct către care ne îndreptăm, dar la care nu am ajuns încă. Când cumpărăm bilete de avion, nu le cumpărăm către nicăieri, ci avem în minte o destinaţie, un loc unde dorim să ajungem. Când la cuvântul destinaţie adăugăm prefixul pre, vorbim despre ceva ce se petrece înainte de pornirea spre destinaţie. Prefixul pre, din predestinare indică momentul. În termeni biblici, predestinarea are loc nu numai înainte ca noi să trăim în Hristos şi nu doar înainte de a exista, ci chiar din veşnicie, înainte de crearea universului.

Cel ce predestinează este Dumnezeu, în suveranitatea Lui. El este agentul predestinării. Oamenii sunt obiectul predestinării. Pe scurt, predestinarea se referă la planul suveran al lui Dumnezeu pentru oameni, alcătuit de El din veşnicie. Trebuie, totuşi, să mai adăugăm faptul că ideea de predestinare înseamnă mai mult decât stabilirea destinului oamenilor. Ea include şi ceea ce urmează să se întâmple. Adesea, termenul alegere este folosit ca sinonim pentru predestinare. Tehnic vorbind, această alăturare este incorectă. Termenul alegere se referă, specific, la un singur aspect al predestinării: alegerea de către Dumnezeu a unor oameni, pentru a fi mântuiţi. Termenul alegere are o conotaţie pozitivă, referindu-se la o predestinare ce are ca rezultat mântuirea celor aleşi…

Pe scurt, predestinarea ar putea fi definită în felul următor: din veşnicie, Dumnezeu a decis să-i mântuiască pe unii dintre membrii rasei umane, lăsând restul să piară. Dumnezeu a făcut o alegere: El i-a ales pe unii indivizi pentru a fi mântuiţi şi a se bucura de binecuvântarea veşnică în cer, şi a ales să-i treacă pe ceilalţi cu vederea, îngăduind să sufere consecinţa păcatelor lor, pedeapsa veşnică în iad.